Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cât de fragili sunt bărbații

14 November 2018

– continuare de aici – 

Restul după amiezii se ocupă în mare parte de cina promisă lui Kowalski. Înainte ca acesta să intre pe ușă, masa era aranjată în sufragerie, cu tacâmurile de argint, paharele de cristal și două lumânări. O obișnuită cină de îndrăgostiți, își spuse ea cinic. Se îmbrăcase elegant, ca pentru o ocazie specială, deși era doar o simplă cină în doi, acasă la ei.

Kowalski fu surprins de tot aranjamentul, neștiind cum să abordeze situația. Pentru a câștiga puțin timp și a se aduna, se scuză pentru câteva clipe în care se duse la baie să se spele pe mâini și pe față. Se privi în oglindă, contrariat, întrebându-se ce avea să se întâmple. De cum intrase în sufragerie, surprins de atitudinea ei și de tot, fusese gata să o întrebe pe Elina ce sărbătoreau, dar își mușcase buza de jos, preferând să se abțină.

Elina îi observase stânjeneala de când intrase pe ușă, dar o pusese pe seama fastului neobișnuit cu care-l așteptase și a evenimentului în sine. Nu mai cinaseră împreună de nici ea nu mai știa când. Ba da. De când Weber intrase în viața ei și i-o dăduse complet peste cap. De când totul se dusese de râpă în căsnicia ei.

Se așezară la masă tăcuți, Elina străduindu-se să zâmbească degajat, pentru a nu-l speria și mai tare pe Kowalski. Acesta, fâstâcit, parcă nu-și găsea locul pe scaun, neștiind cu ce să înceapă. Se apucă să servească supa, privind în farfuria puțin adâncă, de parcă ar fi încercat să descopere cine știe ce mistere pe fundul emailat al acesteia, ori de câte ori i se releva pentru o secundă, când afunda lingura în ea. Din când în când, ridica fugitiv privirea către Elina, lăsând rapid ochii în jos ca un elev care așteaptă să fie admonestat și să-și primească pedeapsa.

cuplu masa

Elina mânca detașată, orchestrând întreaga cină cu eleganță și rafinament, cu degajarea soției care face același lucru în fiecare seară. Mâncau liniștiți, în tăcere, ca două fețe împărătești de o parte și de alta a mesei, fiecare afundat în gândurile sale. Doar servitorii lipseau. Kowalski ofta din când în când, iar Elina se întreba dacă o simplă cină între soți devenise așa o corvoadă pentru el încât să-l istovească peste măsură. Deși distanța dintre ei era relativ mică – Elina nu desfăcuse masa pentru doisprezece persoane, deși îi trecuse prin gând să facă asta când făcuse pregătirile – simțea ca și cum el s-ar fi aflat la un pol al pământului iar ea la celălalt. Răceala și distanța dintre ei făcea atmosfera și mai tensionată și de nesuportat, mai ales pentru Kowalski care aștepta din clipă în clipă să se întâmple ceva iremediabil, cum ar fi fost să îi cadă tavanul în cap. Elina, văzându-i crisparea și stânjeneala, fu tentată să îl anunțe că e însărcinată. Ar fi vrut să vadă ce față ar face la o asemenea veste; cum ar fi reacționat, știind sigur că nu ar fi avut cum să fie copilul lui. Nu îl credea în stare de o răbufnire, de o reacție violentă verbal sau fizic. Probabil că ar rămâne cu gura căscată sau, Doamne ferește!, s-ar îneca cu bucata de friptură și l-aș avea pe conștiință! Zâmbi trist și lăsă gândul să se întoarcă de acolo de unde-i venise, din neant…

Ajunși la desert, Kowalski începu să facă fețe-fețe, să se foiască și mai tare în scaun și întinse mâna după sticla de vin, să își mai toarne încă un pahar – al patrulea, observă Elina.

– Spune dragule, ce te frământă? Văd că nu ești în apele tale în seara asta, spuse ea, fals preocupată de neastâmpărul lui, simțind impulsul de a-l tortura și mai mult.

Kowalski privi rapid în toate părțile, puse cu o mână tremurândă paharul de vin pe masă și începu să asude, străduindu-se din răsputeri să pună în cuvinte ce avea să-i spună.

– Știi…

– Nu, nu știu. De aceea te întreb, insistă ea, arătându-se agasată de nehotărârea lui, deși, în sinea ei se amuza copios. Începuse să îi placă să îi vadă pe bărbați în postura asta, de neputincioși, temători, indeciși și nesiguri pe ei. În viziunea ei de până atunci, ei erau un fel de semi-zei, atotputernici și atotștiutori. Dar viața începea să îi arate că lucrurile stăteau cu totul altfel în realitate. Fetița mică, neștiutoare și naivă dispăruse undeva, între paginile unei cărți de povești din copilărie, scoțând la iveală o tânără din ce în ce mai stăpână pe sine și pe viața ei. Mai încrezătoare și mai cutezătoare. Începuse să se obișnuiască din ce în ce mai mult cu acest sentiment.

– Știi, bâigui din nou Kowalski… Weber…

– Da, știu, este șeful tău. Ce-i cu el?

– Are o casă de vacanță…

– Să fie sănătos!, spuse ea tăios și indiferent, nefăcându-i nicio concesie soțului ei.

– De fapt… de fapt e mai mult o vilă din câte am înțeles…

– Așa?! Foarte interesant!, continuă ea de-a dreptul cinic.

– Pe malul mării, mai adăugă el, timid.

– Weber ăsta are mai multe proprietăți decât costume se pare. Sau cine știe… Da, în fine… Dorești și o cafea?, încercă ea să încheie subiectul, vădit agasată de faptul că îl aduse și pe Weber în discuție, la cina lor.

– Ce voiam să spun… ei bine, suntem cu toții invitați în weekend acolo, duse el în sfârșit știrea până la final.

Elina îl privi țintă, de parcă ar fi vrut să-l despice în două pe Kowalski. Acesta continua să transpire și să se schimbe la culoare, făcându-se când roșu ca racul, când livid ca un mort. Elina fu gata să pufnească într-un râs nervos, însă reuși să se abțină, sorbind puțin din paharul de vin, dar nescăpându-l din privire. Deci care va să zică așa! Nu MAI poate intra pe ușa din dos, așa că îmi forțează mâna…

– Sper să aveți un weekend minunat!, îi ură ea soțului, prefăcându-se că nu înțelege ce vrea să-i spună.

– Ne-a invitat… pe toți…, insistă el.

– Am înțeles. Și e musai să te duci.

– Să… mergem… Adică și… tu.

– Dragule, îmi place marea, dar nu-mi place compania. Prefer să stau acasă.

– Știi prea bine, căpătă curaj Kowalski auzind-o spunându-i dragule, când Weber face invitații de genul ăsta, nu acceptă refuzuri. Și trebuie să ne prezentăm cu soțiile.

Inițial, Elina simți nevoia să-l șfichiuiască, aruncându-i ceva de genul: Și te pomeni că nu te lasă Rose! Sau că vrea ea să meargă în locul meu. I-l cedez…

În schimb, își imagină cele cinci cupluri, printre care și ea și soțul ei, în șpilhozen, fetele cu părul prins în codițe, colăcei de plajă în jurul taliei, băieții cu șepcuțe ecosez, îndreptându-se în pas de marș către malul mării, cu Weber în frunte conducându-i ca un tambur major, în costum de paradă și cu baston, dirijându-i și fluierând la ei. Situația i se părea de-a dreptul penibilă și o dezgusta peste măsură. Nu cea pe care și-o imaginase ea pentru câteva clipe, ci cea din realitate. Oameni în toată firea, care dansau după cum le cânta Weber; care tremurau de frică în fața lui. Halal bărbați!

– De data asta va trebui să găsești o scuză oarecare prin care să mă absolvi de la mascarada asta, spuse ea tăios, nelăsându-i drept de replică.

Însă Kowalski, disperat, nu se lăsă învins.

Nu, nu se poate! Trebuia să îi facă pe toți să asude din greu pentru treaba asta! Să scoată untul atât din Kowalski, cât și din Weber. Avea din nou sentimentul că se joacă precum pisica cu șoarecele, numai că de data asta prinsese în capcană doi.

– Draga mea, știi că nu se poate, se aventură Kowalski. Va trebui să vii. Nu se face să refuzăm o astfel de invitație…

Trebuie să pun cât mai multe piedici posibil!, își spuse ea. Țâșnind de pe scaun și privindu-l de sus de acum, rece și tăios:

– Nu accept decât dacă avem dormitoare separate!, spuse ea, ieșind din sufragerie și îndreptându-se spre bucătărie cu platoul pe care fusese friptura.

– Bine, dar… Elina, fii rezonabilă. Nu știu ce aranjamente se fac… cum va fi acolo…

– N-ai decât să te interesezi și să te descurci cum oi ști!, mai adăugă ea înainte de a intra în bucătărie.

Kowalski, încolțit, se simțea din nou ca între ciocan și nicovală. Disperat, rămas fără replică și aproape fără suflare, își turnă nervos încă un pahar de vin, pe care-l bău până la fund, sperând ca gestul în sine să-l ajute să găsească o rezolvare. Era deja miercuri. Nu avea prea mult timp la dispoziție. Trebuia să afle urgent tot ce se putea despre vila lui Weber și care erau aranjamentele pentru ei. Cum să mă duc eu la Weber cu așa o doleanță? Și cum să o explic?… Și nu pot afla decât prin intermediul lui Rose. O, Doamne Dumnezeule!

Elina întârzia deliberat în bucătărie, lăsându-l să fiarbă în suc propriu. Așa-ți trebuie dacă nu ești în stare să te comporți ca un bărbat adevărat! Atât mi-aș dori să văd ce față o să facă Weber… ia stai… nu, el nu poate să afle asta… o să creadă că… o să interpreteze în favoarea lui…

Reveni ca o vijelie din bucătărie, de teama de a nu scăpa lucrurile de sub control.

– Nu care cumva să te adresezi direct lui Weber!, spuse ea, precipitată.

Kowalski, confuz, amețit bine de-acum, abia ce-și turnase și ultimul strop de vin din sticlă și se pregătea să îl bea și pe acela, în speranța de a anihila gândurile terifiante care-l bântuiau. Măcar de aș adormi și nu m-aș mai trezi… până luni, se redresă el rapid. Nu era suficient că era obligat să-și petreacă weekendul astfel, cu gândul la Rose care își va închipui cine știe ce, acum mai trebuia să găsească o rezolvare și pentru condiția pusă de Elina.

– Nu, nu, desigur, spuse el împleticit… am să găsesc o soluție… îndreptându-se spre dormitor ca prin transă, uitând să mulțumească pentru masă și să spună noapte bună.

Elina rămase gânditoare în urma lui. Îl auzi cum încearcă să aprindă lumina în dormitor, apăsând comutatorul de câteva ori. Zâmbi. Se simțea ca un păpușar care se joacă cu marionetele lui, trăgând de sfori în toate direcțiile. Deșurubase becurile din dormitorul lui Kowalski suficient pentru ca acestea să nu mai facă contact și să se aprindă. În noaptea asta, lumina din dormitorul lui Kowalski nu trebuia să funcționeze! Își auzi soțul bodogănind pentru câteva clipe și apoi, cu un sunet înfundat, aruncându-se pe pat. Și eu care credeam că rezistă la presiune! Cât de fragili sunt bărbații ăștia, de fapt! Trecu pe lângă ușa dormitorului lui pentru a se asigura că a adormit. Îl auzind sforăind ușor și, liniștită, reveni în sufragerie apucându-se să strângă masa.

După ce termină își tăie o felie din tarta de fructe, pe care o savură în liniște, afundată într-unul din fotoliile de piele. Toată tevatura zilei o obosise, o amuzase și o agasase în același timp. Acum se simțea din nou stingheră, gata de luptă, gata de fugă. Abia aștepta să se poată desprinde de tot; de mediul acela corupt și compromis, de casă, de Kowalski, de Weber, de toți. Avea un singur gând: să plece! Să plece cât mai de parte de ei și de toate. Oftă. Mai avea câteva lucruri de aranjat până se va putea elibera. Înarmată cu răbdare, lăsă pe măsuța dintre fotolii farfuria, se ridică din fotoliu și se duse la culcare.

Din dormitor, privi peste grădină lumina aprinsă în casa lui Weber. O urmărea. Simțea asta. Era ca un animal sălbatic care își urmărește prada. În curând, vulpea se va transforma în vânător, își spuse ea. Îl simțea pe Weber cum scoate fum pe nări. Îl vedea cum străbate camera în lung și-n lat, ca un animal aflat în cușcă. Lumina aprinsă doar de la dormitorul Elinei… asta însemna că ea și Kowalski… Își dorea să-l vadă cum își pierde mințile, cum disperă și e gata să o ia razna. Și-l imagina venind peste ei, spărgând ușa din spate și încercând să o strângă de gât. Ar fi fost în stare! Sau ucigându-l pe Kowalski, care sforăia nevinovat în patul lui. Doamne, ce nebunie!, își mai spuse, stingând veioza și sperând la un somn fără vise.

– citește continuarea aici – 

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vrei să te culci cu ea? Ți-o împrumut pentru o noapte

Adio, dar rămân cu tine

E nevoie de un bărbat pentru a te simți femeie?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,376 views

Your tuppence

  1. Weekend insolit - Catchy / 24 November 2018 23:49

    […] – continuare de aici – […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Marius / 21 November 2018 12:29

    asteptam continuarea, imi place mult povestea…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro