Pentru tânărul de astăzi, care are orice informaţie la doar un clic distanţă, oriunde s-ar afla, este greu de imaginat că a existat o vreme când a-ţi potoli setea de cunoaştere era aproape la fel de dificil ca şi a-ţi potoli foamea. Lipsa alimentelor de strictă necesitate din rafturile magazinelor, ca şi lipsa multor cărţi din librării făceau parte din acelaşi mecanism al statului totalitar de a-şi exercita controlul absolut asupra individului, din viscere până la creier.
A fi Căutător, şi nu simplu supravieţuitor înregimentat, devenea, aşadar, un act subconştient de dizidenţă. Şi, dacă pentru produsele alimentare existau înlocuitori, care ofereau iluzia alimentaţiei raţionale, înlocuitorii adevăratei culturi erau nocivi şi afectau gândirea raţională, aşa încât soia şi nechezolul au făcut mult mai puţin rău decât substituţii lor culturali din literatura proletcultistă. Fizic, am rezistat, ne-am hrănit mai bine după revoluţie, ne-am vitaminizat şi ne-am revenit, ne-am însănătoşit. Consecinţele manipulării comuniste, în schimb, au săpat adânc în mentalul colectiv şi se resimt, la nivelul fiinţării poporului român, până astăzi.
Prin natura sa, Căutătorul, chiar dacă nu găseşte întotdeauna căile cele mai accesibile care să-l poarte către destinaţie, are darul de a-şi transforma călătoria în sine într-o experienţă care să-i reveleze noi descoperiri prin căutări neaşteptate ivite pe drum.
Un sistem restrictiv va fi întotdeauna o provocare pentru omul căruia libertatea interioară îi va dicta să-şi caute accesul la normalitate pe căi ocolite. Dacă cetăţeanul de rând trebuia să lege prietenii cu un vânzător sau cu un şef de alimentară, pentru a-şi asigura ceva în plus faţă de raţia impusă în mod iraţional de stat, Căutătorul era nevoit să-şi creeze legături la librării sau anticariate. O expresie comună folosită în această perioadă, adaptată deopotrivă alimentelor şi cărţilor, era „a pune sub tejghea”. Muncitorul sau intelectualul, după cele 8 -12 ore regulamentare de muncă, „trecea pe la” vânzătorul cu care „vorbise” şi se întorcea mai fericit acasă.
Vânzătorul avea, aşadar, un rol important în societatea comunistă, fiind un liant între individ şi sistem, un element-cheie în sistemul de relaţionare.
Nu e de mirare că părinţii mei m-au trimis la un liceu cu profil economic. Din fericire, am „fentat” percepţia colectivă şi, cunoscându-mi antitalentul într-ale matematicii, am decis să ma înscriu la singura clasă de filologie din judeţ, rătăcită în cadrul liceului. Abia când am intrat la facultatea de filologie, părinţii au aflat că, în ultima zi de înscrieri la liceu, m-am dus şi mi-am schimbat dosarul de la clasa de contabili-vânzători la cea de filologie-istorie. Era primul meu act de independenţă, de curaj, de negare a unor pseudovalori impuse de sistem şi atât de adânc inoculate, încât familia, crezând că face un bine copilului, adaptându-l normelor, risca să îl uniformizeze, conform unui tipar, care îi mutila personalitatea. Nu am facut-o cu conştiinţa unei revolte, ci ca un copil care vrea să se joace cu jucăria care-i place, şi nu cu cea care i se oferă. Supărarea lor pentru nota mică de la matematică, cea care, au crezut ei, a determinat „debarcarea” mea la clasa de filologie, a trecut treptat. Au acceptat că nu vor avea în casă o vânzătoare, care să le uşureze accesul la bunuri alimentare, ci o… cumpărătoare de cărţi, pentru care trebuie să-şi facă relaţii la librării. Două volume din Eminescu – “Poezii. Proză” – cu coperţi cartonate, cumpărate cu tata din librăria din sat – au rămas una dintre cele mai dragi amintiri ale copilăriei, pentru că ştiam că era o cheltuială neprevăzută în bugetul atât de fix al familiei şi pentru bucuria lui de a-mi face mie o bucurie.
Încă din primele zile de liceu, dirigintele, profesor de română, ne-a dat un citat din Eminescu, un citat pe care l-am avut pe un perete în clasă timp de patru ani şi care mi-a marcat devenirea: „Citeşte! Numai citind, creierul tău va deveni un adevărat laborator de idei şi imagini, care te va ajuta să înţelegi sensul şi filozofia vieţii!”
Un citat care boicota portretul lui Ceauşescu şi citatele din măreaţa sa operă, aflate pe ceilalţi pereţi, un citat care oferea chei către lumi nebănuite, evadări dintr-un univers închis, un citat care îţi forma automat reflexele de Căutător.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
“De din vale de Rovine/Grăim, Doamnă, către Tine…”
Ce nu poate face (încă) inteligența artificială – și de ce e o veste bună pentru noi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
