Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ce-i mult strică!

14 February 2018

FELICIA DOLEANUDin ciclul: „Mulțumesc, Doamne, că mi-ai lăsat umorul!”

Zicea azi o prietenă că-i o ploaie pe la noi, de nu-ți vine să dai nici un câine afar´din casă. Adevărul este că noi, românii, suntem tare miloși, dar nemții sunt chiar nebuni.

Cred că v-am spus că, de mai bine de două decenii și jumătate, mă ocup de gastronomie și iubesc această profesie atât de mult, încât nu aș schimba-o cu nicio altă profesie. Viața mea este un spectacol continuu, este imposibil să mă plictisesc.

După o săptămâna de vacanță, abia așteptam să mă întorc pe scenă. Imaginați-vă o vilă veche, cochetă, cu mai multe camere, pe două niveluri, în care intră cam o sută de oaspeți. Nici nu intru bine prin draperia de pluş verde, care-mi amintește, la fiecare atingere, de filmul acela minunat „Pe aripile vântului” (mai precis de scena în care Vivien Leigh împreună cu mamina ei negresă dau jos draperiile, din care își face o rochie superbă, impresionându-l pe Clark Gable), și mă trezesc întâmpinată de doi cățeluși flocoşi și veseli, unul negru și altul bej. Facem cunoștință şi, la următorul pas, era să plonjez pe un Husky care se tolănise pe un culoar întreg. Îmi salut colegii și plec pe teren. La etaj, în primul salon, atentă la o tavă cu spritz venețian, mă trezesc cu un cap de  Saint Bernard pe la subraț. Am reușit să salvez tava în ultima clipă. Stăpânul câinelui şi-a cerut scuze că m-a speriat cățelul, dar mi-a explicat că animalului îi plac blondele (câinelui, nu stăpânului).

Peste câteva minute, intru în alt salon, unde două doamne doreau să plătească separat. Mă așez pe scaun și încep să calculez, când aud niște sunete ciudate în dreapta mea. Întorc capul și văd o aschimodie mică chihuahua (câinele de buzunar), pierdut într-o geantă de mare firmă, încercând să latre, excitat tot, tremurând din toate încheieturile, cu ochii bulbucați .

Ajunsă la bar, îi întreb pe colegi :

– E cumva Sfântul Valentin al câinilor, de au ieșit toți la cârciumă?

renaissance-dogs-lauren-hammack

©Lauren Hammack

Nici nu apucă să-mi răspundă, că intră o tipă blondă, de cel puțin un metru nouăzeci, cu un vițel de câine, nu știu ce rasă, un fel de cafea cu lapte, îmbrăcat cu un pulover bej de caşmir, de culoarea şampaniei şi o eșarfă roz prinsă în jurul gatului (câinele, nu doamna). Dar şi doamna era îmbrăcată bine, mai bine decât cățeaua, ea, doamna, având și… pantaloni. Stăpâna cățelei întreabă, încă de la ușă, dacă poate intra cu vițelul. Ceilalți câini au primit-o pe divă cu lătrături și dat furtunos din cozi, scoțând curioși capetele de sub mese sau de prin poșete… Ce era să-i zic: „Nu, nu mai avem locuri.”? Am invitat-o la o masă mai retrasă şi, în timp ce o conduceam, abia îmi stăpâneam râsul, văzând cu câtă grație pășea cățeaua, în pulover şi fără chiloți, etalându-şi bucile mai elegant decât vedetele noastre, alea dezbrăcate, de la anumite emisiuni „culturale”. Înainte de a se așeza, doamna şi-a scos geaca şi a pus-o pe podea, ca să stea vițelușa pe ceva moale şi să nu răcească probabil….

Domnul cu Husky a venit la masa doamnei să afle cum o cheamă pe cățelușă şi pe mama ei, au schimbat câteva cuvinte, numere de telefon și erau atât de prinși în conversație, încât nu au observat că şi dobitoacele se plăceau și plecaseră, de capul lor, înspre bucătărie.

– Nu vă supărați, câinii dumneavoastră au comandat câte un Rump steak direct la bucătar. Doriți să-l facem English, medium, bine copt?

S-au ridicat speriați să-şi recupereze odoarele, iar eu a trebuit să fac balet câteva ore printre animalele acelea, să fiu atentă să nu-i calc pe coadă, să nu mă împiedic, să nu cad cu platourile peste ei.

Acum, gândindu-mă la ce-a zis prietena mea, mărturisesc că aseară i-aș fi scos cu plăcere afară, fără nicio remușcare, chiar de-ar fi plouat cu găleata sau ar fi fost ger să crape pietrele, atât pe câini, cât și pe stăpânii lor! Ce-i mult strică!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Stați liniștiți la locurile voastre!

Țara noastră în întâmplări mici. Până când să nu avem și noi faliții noștri?

Marea Gherțoială

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
503 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro