Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Câteva săptamâni după aceea am visat numai prăjituri

2 February 2020

Din ciclul “sunt plină de amintiri!”

Într-o Duminică frumoasă de vară, ne anunță doamna soacră că o să luăm prînzul la cumnata ei pe care nu prea o plăcea, dar de dragul fratelui a acceptat invitația.

Eu eram de vreo câțiva ani în familie și deși îl vedeam aproape zilnic pe unchiul Sandu, pe “ Țîțîloida” nu o văzusem incă, deși auzisem foarte multe despre ea. Unchiul Sandu se căsatorise din mare dragoste cu o doamna foarte frumoasă, suplă, înaltă, distinsă, cochetă, care se numea Catarina. Și el era un bărbat foarte prezentabil, înalt, sportiv, foarte elegant, cu o voce plăcută, ochii verzi-albaștri (după stare), veșnic cu zâmbetul pe buze și cu glume fine.

Amândoi lucrau într-un salon, el frizer și ea coafeză. După program, mergeau la plimbare, la terasă, la treatru sau la operă, dar iubirea lor nu era împlinită pentru că ambii iși doreau copii, însă Universul se împotrivea.

Vizavi de ei locuia o familie cu mai mulți copii printre care o fetița cu codițe, pe care Catarina o adora, o răsfăța, o pieptăna, îi cumpără prăjituri și înghețată. De câte ori soțul cumpăra bilete la teatru, la cinema și Catarina nu dorea să meargă, spunea: întreabă-o pe F. dacă vrea să vină cu tine.

Fetița a crescut și a devenit vânzatoare la un magazin cochet din Dorobanți. Șefa ei a făcut o delapidare în stil mare și astfel F. a fost  arestată și condamnată, pentru că în regimul comunist nu se glumea cu delapidările.

Ajunsă la penitenciarul Jilava, constată că este însărcinată și naște un baiețel, tatăl fiind chiar unchiul Sandu. Care își asumă consecințele, merge la frumoasa soție și-i povestește ce și cum, menționând că și-a dorit acest copil, că este al lui și vrea să îl ia acasă. Catarina mai întâi a fost șocată, apoi s-a împotrivit cu vehemență ca soțul să-și aducă “bastardul” acasă și nu a acceptat divorțul, așa că unchiul Sandu a trebuit să ducă mulți, mulți ani, o viată dublă: la serviciu cu soția care primea și salariul, iar ciubucul îl ducea amantei cu care împărțea câteva ore pe zi, seara mergând lângă soție. Din acesta relație s-a mai născut incă o fetiță și unchiul Sandu părea fericit cu viața lui, inclusiv amanta și copiii, mai puțin soția care între timp îmbătrînise, devenise foarte rautăcioasa și tot timpul vorbea la telefon cu surorile soțului, cu prietenele ca să reclame câte ceva, dar mai ales ca să bârfească amanta…

Citiți și Unguroaica 🙂

Revenind la Duminica aceea, Catarina murise de vreun an, doi, unchiul se căsătorise cu F. și familia încerca să o accepte în sfîrșit pe această femeie care îl diviniza pe amantul ei și care îl așteptase răbdătoare timp de peste două decenii ca să-i devină soț.

Ne punem deci cu toții la țol festiv, cumparăm un snop de flori, traversăm Bucureștiul și ajungem la micuțul și cochetul apartament în care ne aștepta o masă pregătită cu mult bun gust. După saluturile și îmbrățișările de rigoare, gazda pune florile într-o vază elegantă și ne invită să luăm loc în jurul mesei ovale. Apare cu o sticlă de cristal și ne servește cu un Florio de casă, făcut de mânuțele dumneaei. În timp ce savurăm băutura delicioasă, cu privirea mângâiam cele trei platouri de porțelan, așezate pe vitrina cu pahare de cristal și bibelouri, așa cum avea orice casă bucureșteană în anii ’80.

©Fernando Botero

Încercam să particip la conversație, să am grijă și de zburdalnica mea fiică de vreo doi anișori, care aluneca printre scaunele, persoanele și mesele întinse din micuța sufragerie, dar ochii tot la ruladele pufoase cu cremă de ciocolată îmi alunecau, apoi mângâiau în treacăt platoul cu cornulețe pudrate cu zahăr sau rulourile umplute cu cremă de vanilie… Ce să mai?! Abia așteptam să trecem de ciorba de burtă, de friptură și sarmale și să ajungem mai repede la desert, dar până atunci, mă consolam cu aperitivul dulce și rece. Gazda – o femeie brunetă cu ochii mari și negri, buze cărnoase și sîni imenși, cam corpolentă, îmbrăcată într-o rochie de casă, cu nasturi de sus până jos, dintr-un material ușor, imprimat cu flori mari, culori pastel – patrula neobosită între bucătarie și sufragerie că să se asigure că totul e bine.

Tocmai ne anunțase că ciorba de burtă e pe aragaz și va fi servită în câteva minute, când unchiul începe să povestească ceva cu vocea lui baritonală, cu zâmbetul întins pe toată fața, mișcându-și elegant mâinile mari și îngrijite…. Soția se sprijină cu brațul pe umerii soțului, și în timp ce-l asculta își strecoară două degete în decolteu și se freacă ușor între sâni, scoțând apoi o biluță mică, gri, pe care a lăsat-o să cadă neglijent pe covor. Distrasă de subiectul conversației, a continuat să-și introducă mâna între și pe sub sâni din ce în ce mai adînc și de fiecare dată ieșea triumfătoare încă o biluță gri de piele umedă, care aluneca pe covor lîngă suratele lor. Stomacul meu se contracta la fiecare mișcare, iar privirea refuza să se dezlipească de pe decolteu. Cu mare efort am reușit să-mi îndrept capul spre platourile pline de prăjituri, dar parcă o dantelărie de biluțe, le acopereau, ridicându-se de pe covor, cuprinzând masă, pe noi, urcând pe pereți, ajungând la plafon, asfixiindu-ne.

M-am ridicat albă ca o coală de hârtie și am mers la baie să-mi dau cu apă rece și să scap de răul din mine. Soacra mea m-a privit îngrijorată. Am stat apoi mai tot timpul pe balcon, neputând să mai mănânc nimic, acuzând căldura sau poate florio.

Câteva saptamâni după aceea am visat numai prăjituri.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vreau omenia înapoi!

Nu plâng prea ușor

Nu te juca cu mine, știu mai multe decât arăt

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro