Despre amintiri, la capăt de an.
E perioada în care toată lumea își face „bilanțul”, cum ne place să spunem, contabilicește. Felul în care ne amintim și palimpsestul de imagini a ceea ce a rămas pe retina sufletului nostru, ce anume și când ne-a marcat într-un anumit fel, de aceea, ordinea amintirilor nu e (deloc) întâmplătoare. Unii spun că acum se fac rugăciuni de purificare, prin care bine ar fi să ne cerem iertare de la cei cărora le-am greșit cu ceva („cu cuvântul, cu vorba sau cu fapta”, cum scrie la Biblie), să-i iertăm, la rândul nostru pe aceia care ne-au pricinuit vreun rău, poate neintenționat, poate în deplină cunoștință de cauză, să ne spunem de câte ori avem ocazia (de sute de ori, de mii de ori ar trebui) că îi iubim și că ne iubim. Asta pentru că se presupune că în Noul An trebuie să intrăm curați ca neaua așternută pământului și cu gândurile bune de început de lume, pentru că asta este, de fapt, intrarea într-un an: o cosmogonie prin care lumea o ia de la capăt, cu forțe noi.
La momentul Trecerii dintre ani, vrem nu vrem, ne întoarcem spre trecut. Știți cum se spune – „pentru unii o lecție, pentru unii o binecuvântare”, imposibil de evitat, de negat, de ignorat, pentru că face parte din noi așa cum face parte și creierul sau inima, depinde la care ne-am raportat mai mult în acțiunile sau modul nostru de a privi lucrurile în perioada care se încheie. Mai greu de crezut că există cineva care să le fi făcut amândurora parte egală, ca între frați. La urma urmei, ceea ce se câștigă cu sufletul trebuie păstrat (și) cu creierul, nu-i așa, pentru că în orice relație, concubinajul celor două e absolut obligatoriu.
„Ieri a trecut, mâine nu există încă, ce contează este astăzi, prezentul”, spunea Marc Levy, optimist sau pur și simplu înzestrat cu o putere imensă de a asimila faptele anterioare, sintetizând cu o singură tușă de creion cine știe ce perioadă și cât de recent încheiată. Cum spuneam însă, unii dintre noi au nevoie de a cerceta, de a înțelege și abia apoi de asimila cele petrecute, fără a avea măcar intenția de a lăsa să treacă fără a trage învățăminte din asta. E cu două tăișuri: dacă uiți, înseamnă că a trecut prin tine fără să fi lăsat vreun semn, iar asta te face un om fără trecut, deci fără însușiri (chiar în sens musilian), iar dacă ți-e greu s-o faci înseamnă că ai rămas undeva captiv în propriile retrăiri, puse pe repeat. Binefăcătoare, dacă te cufunzi în cele care ți-au înseninat zilele, terifiante cele care ți-au marcat nopțile. Și poate că, dintre toate cazurile, cel mai rău e atunci când te trezești în mijlocul luptei dintre ele, neștiind în ce parte să tragi, pentru că și cele bune, și cele rele se manifestă cu egală intensitate, rupând din conștiința ta. Cât despre prezent, el este și nu este. Dintre toate lucrurile relative, el e mai firav decât trecutul, ale cărui efecte le simțim, și mai odios decât viitorul, pentru că nu rămâne pentru totdeauna.
Cred mai degrabă în spusele lui Harold Pinter: „Trecutul este ceea ce îţi aminteşti, îţi imaginezi că îţi aminteşti, te convingi că îţi aminteşti sau te prefaci că îţi aminteşti.”, în sensul în care există o memorie afectivă care joacă roluri în funcție de intensitatea cu care îți dorești să revii în miezul unor evenimente la care fie ai fost martor, fie actant. Ceea ce e interesant, de fiecare dată, e acuratețea cu care se reia spectacolul în fața noastră, pe scenă sau pe ecranul alb, felul în care ne amintim până și cele mai mici detalii pe care, în mod normal, ochiul neinteresat nu le-ar percepe. Nuanța tenului, culoarea ochilor, un gest venit din subconștient, toate capătă noi dimensiuni, uneori exacerbate, capătă alte valori și alte semnificații. Uneori în favoarea noastră, pentru că ne ajută să ne limpezim trăirile, alteori în dezavantajul nostru, împingându-ne și mai mult în zona de umbre a neînțelegerii și suferinței. Ca într-un joc panoramic, întreg amalgamul de amintiri se reordonează în funcție de întrebările sâcâitoare care încă mai răscolesc praful din noi… și ce multe pot fi, atunci când se pornesc toate… Toate mizând pe cartea perdantă, pentru că un lucru e cert, trecutul nu mai poate fi reînviat decât prin readucere-aminte. Spunea cineva că depinde de noi ce facem cu amintirile noastre, și mă gândesc acum că poate n-ar fi trebuit, uneori, să le lăsăm să ne cucerească pe de-a-ntregul, să luptăm cu propria naivitate și bună credință pentru cauza noastră intimă. Prea multe femei suferă din cauza neputinței de a-și depăși trecutul, și, cu siguranță, lecția este prea dură pentru ele. Puteți face cadouri oricât de scumpe, dar feriți-vă de a vă face cadou pe voi însevă! Ce-o să faci tu cu toate amintirile acum?
De aceea, gândesc acum că de trecut e bine să te îndepărtezi atunci când încă mai vezi cu ochi buni viitorul.
Atunci când nu se vor fi format păreri de rău sau ancore prea grele (a se citi dependențe), când mai poți vedea în celălalt scânteia de iubire, de bunătate, de empatie și de căldură care te-a atras în primele momente și care l-au făcut să fie diferit în ochii tăi;
Atunci când ai numai cuvinte frumoase și povești emoționante care te fac să simți că ești viu și că trăiești din plin fiecare emoție;
Atunci când aștepți orice reîntâlnire, fie și întâmplătoare, ca și când ar fi prima, cea mai însemnată, cea mai pe viață și pe moarte;
Atunci când mai crezi cu toată puterea și mai speri cu toată inima,
Când ai răspunsuri, nu întrebări,
Zâmbete și nu expresii chinuite prin care să mimezi fericirea,
Încrederea și nu fiorul amăgitor și caustic al singurătății în propriul vis…
***
Să aveți un Crăciun fericit și plin de bucurii și un An Nou așa cum vă doriți, pe sufletul vostru bun și curat! Și încă ceva – să aveți înțelepciunea de a aduna în juirul vostru numai oameni frumoși, care să vă aducă numai amintiri frumoase, la care să vă puteți reîntoarce mereu, ca în Paradis.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
