Suntem indiferenţi, tot mai indiferenţi faţă de ceilalţi, dar nu nediscriminatoriu. Pentru că ne-am păstrat apetitul pentru ştirea vulgară şi voyeurismul de mahala, care întreţin vicios dezmăţul mediatic.
Un titlu care conţine “sex” ori alt cuvânt din familia lexicală, primeşte cu generozitate click-uri. Un titlu care anunţă o bălăcăreală între manelişti ori între fufe sau partide, de asemenea. Pe când o ştire despre o nenorocire precum explozia de pe aeroportul moscovit, de acum câteva zile, trece aproape neobservată.
De-o pildă la întâmplare, o ştire despre performanţele unei tinere soprane lirice românce, absolventă a Conservatorului Superior din Paris, care n-a găsit niciun sprijin în ţară când a căutat finanţare pentru studiile muzicale şi nici după, pentru organizarea unui recital de muzică clasică în oraşul ei natal, nu are nimic din senzaţionalul care vinde.
La interesul meu pentru un interviu, fata mi-a răspuns întâi “Mulţumesc că mai este cineva din România interesat de o româncă de departe, care nu face ţara de ruşine, ba din contră…”, ca, mai apoi, să devină circumspectă: “…dar am mai fost păcălită de o ziaristă de la Cancan acum vreo trei ani, când eram încă studentă. Despre mine nu vreau să se mai scrie în România, nu vă supăraţi, am înţeles că nu există interes, mai bine stau în banca mea aici, unde sunt primită şi privită foarte bine.” (Eu n-am abandonat ideea de-a o convinge să povestească despre recitalurile pe care le-a susţinut la Geneva, despre cum a ajuns acolo şi ce mai plănuieşte. Fie şi numai pentru acea mână de interesaţi, deşi nu cred că nu sunt mai mulţi.)
Şi nici măcar nu putem acuza vreo conspiraţie. Totul este cât se poate de “la vedere”, iar noi zâmbim neîncrezător la auzul zelos colportatei scuze că “asta e ceea ce vrea poporul”.
Cineva, cu glagorie altfel, după ce făcuse o socoteală sumară, argumenta în favoarea poporului astfel: audienţa posturilor de teviziune, ori a site-urilor de ştiri, ori a presei tabloide, adună doar trei milioane de români din 23. Hello, care 23? Trei milioane, cam atât sunt aproape de toţi cei care au acces la calculator, prăpădesc vremea prin canale TV sau banii, pe presă discutabilă.
Aşa că, ne place ori ba, iată de ce le merge bine mogulilor, de ce televiziunea poporului e OTV-ul şi nu TVR, de ce o poveste frumoasă ori o emisiune “educativă” nu face rating. Cât despre scandalizaţii în particular de situaţie, aceştia se comportă cel puţin curios. Când se atentează la banii lor, propun imediat soluţii, împrumutate sau originale. Inutil să adaug că, fatalmente, niciuna nu se materializează din lipsă de adepţi implicaţi. Dar nu par a fi insuportabil deranjaţi de atentatele repetate la bunul simţ, pe care le-ar putea sancţiona foarte simplu, fără să aibă a merge la vreo manifestaţie pentru asta. Dacă nici asta n-o putem face, vom fi for ever un popor de nemulţumiţi, plini de intenţii onorabile moarte în faşă. Şi dacă nici acesta nu mai este războiul nostru, atunci care altul ar putea fi?
Citiţi şi
Cine se tot amestecă în problemele interne ale României?
Duminica Cocalarului. Ce mai e de făcut?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
