Cea mai lungă zi

Anca Constantin

21 June 2012

Azi, în ziua cea mai lungă din an (mulţumesc Mihaela, pentru veste :))… ce să fi găsit mai bun de făcut? Un strop de linişte, mi-am adunat toate cămăşile de gând şi le-am aşezat frumos împăturite, zâmbind, peste ultimele săptămâni…

Ştiu, e cald, toate din minte ne sunt plecate la vacanţă, noi încă aici… Ieri, am fugit !… Încet, nu departe, dar departe de toate… O zi cu mama, acasă, în casa care ne ţine familie de zeci de ani, cu pisicile, câinii, cu verdele-pădure, cu umbre de alun şi trandafiri, cu păsări libere în cer, cu lanurile de grâu răsărite între maci, cu trudă la foc şi fericirea cu care umpli cu de toate masa oamenilor tăi dragi… aici, pe pământ.

O zi fără laptop, telefon, tv (te gândeşti când poţi s-o faci şi tu? O sa te gândeşti mereu apoi, la “când din nou?”)…

O zi cu poveste, cu râs cu poftă, oameni calzi, frumoşi, drepţi – cu zâmbetul prins de soare pentru mereu în toate liniile chipului… o zi cu mers desculţă, cu recunoscut gustul apei de fântână, cu mângâiat (cum saluţi un prieten vechi), cărţile mamei împânzind veranda umbrită, cu Eric Clapton şi Chris Rea ameţind de amintiri aerul văratec, cu ea, mama, dansând în noaptea moale de linişte, zâmbind dintre toți anii ei cu care ştie deja că s-a împăcat după războieli mai mari sau mai alintate, de femeie, balerină, iubită şi din nou femeie…

Fericirea e simplă !

Uiţi mai mereu şi înveţi atât de uşor s-o simţi din nou când vezi pe altcineva lângă tine făcând-o !

 Ieri am lăsat timpul deoparte şi ştiţi ce lungă a fost ziua? Plină, rotundă, caldă, fără vinovăţii (de – “n-am timp pentru mine, uite cât de multă treabă am de făcut”), fără întrebări sau îndoieli…

Am avut vreme de un gând pentru fiecare om drag din sufletul meu – pentru unii mai mult de un gând  (aşa a vrut inima mea şi cu ea nu mă lupt !) …Am avut vreme să mă joc cu “ce-ar fi dacă” şi cu toate “dacă” de până acum care s-au mutat deja în realitate.

Ştiţi ce mi-a răsărit în minte aşa, din senin, între doi fluturi zburând în jurul meu?

Că la tot pasul primim daruri, semne, bucurie, oameni… care nu ne sunt întâmplători, care nu ne mai sunt străini din clipa în care îi vedem prima oară… pentru că deja i-am căutat până atunci şi tot noi i-am ajutat să ne găsească.

Că toate sunt legate unele de altele chiar acolo unde nici nu gândeşti… că se adună ca valurile unui domino cum n-am văzut vreodată – care înfloreşte dărmându-se şi se înalţă la loc, mereu şi mereu… din ce primim, şi în aceeaşi masură din ce dăm înapoi…

Da, poate că asta ar înseamna să fim piese într-un fel de joc… dar e cel mai frumos joc pentru că reguli ne pot fi chiar visele noastre ! Sau ale altora… aşa că rostul ar fi să ne bucurăm de bucuria oricui pentru că ne atinge şi pe noi, ne schimbă, fie că ne urcă, în speranţă sau doar ne ţine strâns în braţe.

Cineva mi-a amintit azi…“There are no strangers, only friends you have not met yet” – “Nu există necunoscuţi, doar prieteni pe care nu i-ai întâlnit înca…”(W.B. Yeats)

Cine ştie câte valuri putem face sau duce, înfrunta sau clădi… cine ştie cu câţi oameni putem fi mai bogaţi? Doar noi!

Am primit de curând un dar tare preţios – linişte, împăcare, căldură limpede şi sunt toate mult mai adânci pentru că nu le-am căutat, le-am lăsat eu însămi libere din mine când am putut să o fac bine şi frumos şi mi s-au întors înapoi cu cineva drag de mână.

Iubirea e singurul lucru din care atunci când dai creşte!

Ştii şi crezi dar când se întamplă cu adevărat, fizic, concret, bucuria e mereu mai plină !

Azi m-am întors în timpul cu ceasuri şi 2012 ticăind în dreptul datei din calendar.

Dar liniştea o poţi păstra în tine mereu… Fiecare avem ceva doar al nostru care ne trece peste orice… chipul cuiva, cuvintele, vocea, dar aproape întotdeauna e ceva însufleţit. Viu. Iubit. Drag.

Fiecare suntem la rândul nostru pentru cineva toate minunaţiile astea pentru suflet.

Dacă suntem norocoşi, pentru totdeauna sau pentru mai mulţi…

Oricum ar fi… azi, sau mâine, sau oricând e o clipa la fel de bună să mai priveşti odată în jurul tău, necunoscuţii care încă nu-ţi sunt prieteni. Am suferit, m-am bucurat, am iubit, m-am înşelat sau am rănit – vei putea spune cândva… Dar să nu crezi pe nimeni care ţi-ar spune – ai greşit !

Nu ne suntem întâmplători şi curajul de a-ţi urma inima, nu rămane niciodată “nepedepsit” – ai să creşti, veţi creşte împreună !

 Viaţa e Frumoasă doar Trăită !



Citiţi şi

Virgin la 35 de ani

N-am cunoscut bărbat mai străin de mine ca soţul meu

Vreau să mor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,989 views

Your tuppence

  1. Anca / 23 June 2012 13:18

    :)) ajungem si la cartite…sa mai iesim nitel din poezie, ca prea au fost zilele astea intr-un fel 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  2. Cristina Balanescu / 21 June 2012 18:53

    Frumos si liniste… Sa zici si de cirtite… 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro