Cheamă femeia cu singurul ei nume – Iubire

Mădălina Dumitrache

28 January 2015

Mădălina DumitracheOrologiul Naturii bate în consonanţă cu ritmurile Universului, cele care ne măsoară, în adevăr, omeneasca noastră viaţă. Se simte în aer primăvara. Iarna se dezice de peticele albe de zăpadă, retrăgându-se istovită.

În fiecare primăvară, un pic mai devreme sau ceva mai târziu, în fiecare primăvară, dar nu la aceeași vârstă a mugurilor care stau să se prefacă sau deja sunt prefăcuți în stamine și corole, Dumnezeu pogoară pe cerul fiecăruia dintre noi. În furnicarul unui cotidian cenușiu, plini de neliniște şi de agitaţie, uităm că Sărbătorile sunt precum surâsul într-un somn de copil; multe și grele sunt încercările care traversează, astăzi ca totdeauna, destinul omenesc. Ne pregătim să schimbăm anotimpurile de aceea peste tot cortegiul emoțiilor şi senzațiilor noastre, cea mai stăruitoare dintre ele este aceea de înnoire. Sărbătoarea, ca exercițiu de fericire perenă, lasă loc pentru…nădejde.

În vremuri de demult, probând subtilitatea unei filosofii a existenţei (parcă mult mai bine aşezată în matca firească a lucrurilor), subtilitate care, astăzi, nouă – oamenilor moderni – ne scapă din ce în ce mai des. Străbunii noştri celebrau – în chip mai adevărat – începutul Anului, odată cu debutul primăverii. Pesemne că, de pe-atunci, s-au perpetuat şi sărbătoarea Dragobetelui şi cea a Mărţişorului. Momentul de omagiere a celor care dau zămislire, avânt, culoare şi sfinţenie, înălţare şi cădere, pare a fi mai potrivit în acest anotimp al reînnoirii, când toate păsările îşi fac cuib. Singurul nume care i se potriveşte este: Iubire. În cerdacul acestui nou anotimp, care deschide un ciclu, eternul traseu al Naturii îşi reaşază însemnele vieţii şi ale permanentei dăinuiri. Prin ignoranţă, delăsarea sau infamia mai-marilor zilei, omul poate fi deposedat de reperele unui trai mai bun; îi pot fi ipotecate iluziile, năzuințele și viitorul. Bucuria și emoția nu pot fi confiscate de nimeni pentru nimic în lume.

aolăriți

Grațiela Aolăriți

Doar prin sărbători omul poate simți că nu e izolat în cochilia destinului său, că dincolo de marginile înguste în care se înghesuie atâtea neîmpliniri poate găsi și fericiri. Din cumpăna mileniilor, primăvara este un anotimp de lumină şi speranţă. Din pulberea de stele care suntem, singurul sentiment care-a putut clădi destine pe soclul de lumină a fost iubirea. Gândul nostru cel bun se întoarce către femeie. A vorbi despre dragoste – cuvântul amor, înțeles în limitele reproducerii speciei – este o insultă adusă fiinţei umane, îndeosebi femeii și sufletului ei dantelat în mii și mii de flori ale spiritului, mereu înamorat. Numai că taina dragostei cere inițiere, exercițiu și… pasiune(durată). Ca și arta… Toți sunt dornici s-o guste, mai puțin s-o creeze.

În regăsirea târzie, pribeagul “păcătos” va desluşi, în zâmbetul bătrânei din colţ de stradă, doar cu privirea limpede implorând oprirea ceasornicelor noastre grăbite, spre a nu uita că şi ea a fost cândva frumoasă şi dătătoare de viaţă pentru întregirea lanţului veşniciei. Şi-n acea privire va desluşi amintirea zâmbetului bunicii sau dorul după îmbrăţişarea mamei ori nostalgia unei sărutări de iubită. Poate-aşa, s-ar aduna – acolo – toate cele ce întregesc frumuseţea nobilă: femeia. Cealaltă jumătate a lumii, pe care o alcătuim în rotundul eternităţii, va chema femeia cu singurul nume care i se potriveşte: iubire.



Citiţi şi

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Unde dispar iubitele după căsătorie

Neiubitelor!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,817 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro