Cui mă lași? Eu ce fac fără tine?

Maria Bertoldo

9 July 2015

Maria BertoldoEl îi spunea “Iubire”, dar ea nu se simțea iubită. Ea nu-i spunea nicicum, nu găsea cuvântul potrivit. Nici măcar pe nume nu reușea să-i spună, iar când nu avea încotro, îl chema pe numele de familie, prefăcându-se că glumește

Nu-l iubea, nu-l ura. Nutrea pentru el un fel de duioșie amestecată cu milă, o complicitate ciudată căreia nu știa cum să-i pună punct.

Dacă i-ar fi putut da un nume, acela ar fi fost Ferdinand. Nu regele, ci tăurașul cel blând din desenele animate, cel care iubea florile, nu coridele. În mintea ei, îi spunea, oricum, Ferdinand.

Uneori îi era drag Ferdinand. Era în stare să pălăvrăgească ore în șir cu el la telefon, de parcă i-ar fi fost cea mai bună prietenă. Dar apoi își dădea seama că el era bărbat și îi spunea “Iubire” și atunci îi venea să-și dea palme, de ce nu putuse limita relația cu el la o simplă amiciție? Ar fi fost amândoi în câștig.

Alteori Ferdinand o călca pe nervi. O suna de zeci de ori pe zi doar ca să-i spună mici bârfe auzite la televizor. Dacă nu-i răspundea, se trezea cu el la birou, cu brațele pline de flori și fructe. Colegele o tachinau: “daca nu te hărțuiește, nu te iubește”.

maitresse-homme-marie

Acum nu se gândea decât cum să iasă din decor fără să-l rănească pe sensibilul Ferdinand. A mai încercat ea de câteva ori, iar el a vărsat lacrimi amare: “Cui mă lași? Ce fac eu fără tine?”, iar ea ceda insistențelor lui umede și amâna mereu plecarea.

Dar gata, simte că se sufocă. Vrea viața ei înapoi. Filmele ei, nu telenovelele lui. Cărțile ei, nu biblioteca lui din mahon, cu intarsii de sidef, splendidă, dar goală. Rătăcirile ei, nu sedentarismul lui. Marea ei, muntele ei, lumea ei, nu arealul lui stătut. Asta trebuie să-i spună, privindu-l ferm în ochi. Gata cu amânările.

Se urcă în mașină și se îndreaptă spre casa lui. Prima vizită neanunțată. Își caută în gând cuvintele de încurajare: “ești un om minunat, nu vei îmbătrâni singur, nu ești tu vină, eu sunt cu problemele…”

Îl găsește în prag, cu ochii în lacrimi. Își lua “la revedere” de la soția unuia din prietenii lui: “Cui mă lași? Eu ce fac fără tine?”.

Rămâne mut pentru o clipă, apoi, privind când la una, când la cealaltă femeie, declară spășit: “Știu că am greșit, dar eu cu tine vreau să rămân”.

Mai are importantă căreia dintre cele două i-a spus asta? Nu, pentru că cele două, zâmbindu-și complice, i-au întors deja spatele. Iar el tot nu reușește să înțeleagă de ce sunt amândouă atât de vesele. Și mai ales, de ce, dintr-o datâ, mersul ambelor e mai săltăreț.



Citiţi şi

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

Iubitule, tu mă…?

40 de ani, al treilea divorț

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
15,040 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro