Cum mai iubește un prost

Erika Bloj

23 July 2017

ERIKA– continuare de aici

Din categoria „Cum mai iubește un prost” mă trezesc eu, în miezul negru și canicular al nopții, cu gândul la smoala încinsă. Mă sucesc și răsucesc prin pat, asemenea unui vierme prin făină, înainte de a ateriza în wok-ul plin de ulei încins. Nu, nu-i chip de somn pe căldura asta. Simt cum mărgele de transpirație îmi curg pe față, cearșaful mi s-a lipit de fund și instrumentul meu deosebit de romantic se blegește turtit pe coapsa-mi fierbinte. Sofia doarme liniștită, respirând sacadat, ca și cum ar recita o poezie la serbarea din clasa întâi. O ating pe spate să verific dacă e la fel de transpirată ca și mine, dar nu, nu e. Pielea ei e fină și catifelată, ba chiar răcoroasă aș spune, dat fiind că suntem amândoi scufundați în aceeași smoală neagră și fierbinte a nopții. După lungi cugetări despre ce este viața și cu ce se mănâncă, mi s-a uscat gâtul. Mă ridic cu gândul să-mi iau o bere rece din frigider și să ies pe balcon să mă răcoresc. Nopțile de vară în cutiuța de ciment din mijlocul orașului sunt teribile. Aerul e stătut și borșit ca o bășină gâtuită de un orificiu strâmt.

Trecând eu așa pe holul lung, fără să aprind lumina, dintr-odată văd o arătare în dreptul meu. Sar un pas în dreapta, speriat, cu inima cât un purice. Scaraoțchi! Omul cu coasa, vreun extraterestru care vrea un schimb de experiență. Ce naiba?! Gâfâi. Cu coada ochiului dau să văd ce spirite întunecate îmi bântuie casa… când îmi zăresc moaca de bou în oglinda atârnată pe hol. Un fascicul de lumină intră pe geam și șterge suprafața lucioasă a oglinzii, luminând un chip de prost cu ochii mari și gura căscată. Inima îmi bătea tare, uneori sărind vreo două trei bătăi deodată ca fetițele ce se joacă șotron. Arătam ca un mort cu o căpiță de fân în loc de păr, cu gura strâmbă și ochii albi. M-am speriat și supărat în același timp. Aproape că începusem să-mi doresc vreun Scaraoțchi sau vreun Jedi să apară de niciunde și să-mi zică metalic: eu Tar-zan, tu ci-ne p*-la me-a eș-ti? Așa aș mai fi avut o șansă să arăt a om, nu a arătare stranie. Dar nu a apărut nimeni. Soacră-mea sforăia în camera ei ca o oală de potroace pusă la fiert. Uneori fluiera la final de bolboroseală, făcându-mă să mă întreb dacă inima ei nu a obosit de atâta activitate nocturnă. Bolborosea din psalmi, apoi fluiera a pagubă, apoi dădea în clocot, buldubuc, balbaloc, blblbl, fui, tiiiii. Cam așa. O poezie, ce mai. Dar noaptea are ceva mistic totuși, mă gândeam la toate sufletele ce respiră pe diverse tonalități, absente, și prezente în alte dimensiuni, energii vâjâind a haos și mister peste tot. E ora asta prăpădită de trei noaptea, când mie îmi e teamă și de umbra mea. Totuși, îmi trebuie o bere. Mă scutur de gândurile rele, de imaginile horror al omului cu coasa, de sunetele înfiorătoare din filmele lui Stephen King și deschid ușa frigiderului. În momentul acela, aproape că mă piș pe mine, inima îmi stă în loc, sar un pas înapoi, lovesc cu cotul fructiera de pe masă și un sunet metalic sparge liniștea nopții în cioburi mici de porțelan amestecat cu prune. De spaimă, mai fac un pas, calc pe două prune și ca și cum aș avea patine cu rotile mă avânt cu picioarele înainte și aterizez cu toată greutatea pe podea. Trosc. Nouăzeci de kile de idiot, lungit pe jos, cu prune în jur și urme de porțelan de China. Asta a fost prima fază din noaptea mea cu mai multe faze.

Faza doi era să mă asigur că în frigider nu e niciun cap de mort. Normal că nu era. Era numai un curcan jupuit și gata de gătit. Opera de artă a soacră-mii. Nici nu putea să-i scoată ochii, la ce bun? Poate vede pătrunjelul și se îndrăgostește de el. Faza trei s-a întâmplat cu încetinitorul. Ușa s-a deschis, cineva a aprins lumina, două capățâni au apărut în ușă, cu două perechi de ochi bulbucați și două guri ce se articulau rostind ceva. Nu prea înțelegeam ce, că vorbeau deodată, dar nu era de bine, sigur.

– Trezești tot cartierul, s-o fi lovit, mă, copile, vai s-a spart, închide frigiderul, bine că nu curcanul, nu mai facem gomboațe, ești prost, ce cauți, idiot cu acte, vai, copile, vezi îi viu, dă-l în mă-sa de prost, scoală blegule, și ce frumoasă era, de la tușa Veta, porțelan chinezesc, închide, mă, ușa aia, n-auzi?!!!

La vocea ascuțită a Sofiei am sărit ca ars. Eram viu, întreg și parcă mi se făcuse și mai tare sete, doar că am închis rapid ușa frigiderului fără să am curaj să mai iau berea.

– Io fi foame, încălzesc musacaua aia ce a mai rămas, și mai este și salată de varză.

cuplu dragoste

La auzul acestor bunătăți am făcut stânga împrejur, fără să zic nimic, am țâșnit din bucătărie, ca săgeata lui Cupidon când își bate joc de oameni, am trecut iar pe lângă oglinda de pe hol, m-am mai uitat o dată în ea, același prost cu ochii mari mă privea și mă întreba zâmbind dacă n-aș bea o bere rece, să te f*t, i-am scos limba și i-am arătat degetul din mijloc după care m-am culcat liniștit. Parcă nici nu mai era așa de cald, o răcoare venea de undeva, habar n-aveam de unde și dintr-odată noaptea de smoală nu prea mai era de smoală, era chiar o noapte plăcută. Mă lăfăiam eu în așternuturile răcoroase, gândindu-mă la femeile care dorm liniștite și singure în paturi prea mari, visând paturi mai mici și mai înghesuite în care să se iubească dement și zgomotos, când a urmat și faza cu numărul patru a nopții. Adică faza în care mi-o amintesc pe Zelda, ca prin magie, instrumentul nebuniilor mele se întărește în semn de protest și dintre varianta unu: să o chem pe nevastă-mea în pat, și varianta doi: să mă descurc singur așa cum de cele mai multe ori o fac, aleg varianta trei și îi scriu un mesaj Zeldei: te doresc dureros, mâță. Îi pun și o față zâmbitoare și send. Nu pun bine jos telefonul, că intră Sofia în cameră, se trântește în pat lângă mine, respiră zgomotos, oftează, stă cu ochii în tavan, eu îngheț, apoi începe faza a cincea.

Se întoarce spre mine, mă sărută cu foc, își dă jos cămășuța de noapte, o aruncă lângă pat, îmi pune mâna pe abdomen, alunecă încet în jos spre obiectul problemelor mele, ia obiectul în mână, mișcând ușor și ritmic, eu amețesc, ea mă călărește, eu amețesc iar, ea îmi ia mâna și și-o pune pe sânul cald și tare, eu nu am aer, ea geme, eu văd steluțe argintii, ea își mișcă șoldurile ca într-un tango senzual din filmele spaniole, eu îmi mușc buza de sus, ea îmi mușcă buza de jos, camera se învârte, smoala se încinge, apoi, într-un final, artificii în formă de iepurași pornesc prin toată încăperea. Bummm, zbang, bang… cădem amândoi lați, obosiți și cu zâmbetul pe buze, artificiile se potolesc, iepurașii dispar, eu nu mai înțeleg nimica. Sofia mă sărută, se întoarce și adoarme învelindu-se cu cearșaful. Parcă nici nu o mai doresc așa de tare pe Zelda. Oare de ce naibii i-am trimis mesajul acela disperat? Mă enervez eu pe mine. Apoi mă enervez iar pe noapte că smoala începe iar să se încingă. Transpir, mă foiesc și mă gândesc la berea aia rece ascunsă după curcanul nenorocit din frigider. Dar nu mai am curajul să mă ridic din pat, oricum mă doare carnea pe mine, nu știu dacă de la căzătură sau de la sexul sălbatic de care am avut parte. Adorm.

Dimineața e brutală, aruncă cu săbii de lumină, cu zgomote de oale și de vase trântite prin bucătărie, cu voci, cu râsete, ba chiar și cu un sughiț enervant. Mă ridic pe marginea patului, am o vânătaie pe picior și o vagă durere de șold. Telefonul clipește, Sofia cântă ceva vesel și deosebit de fals. Afară lumea s-a topit, sunt cincizeci de grade la umbră și asfaltul are un miros ciudat. Un câine se pișă pe trandafirul vecinei, un copil mănâncă o felie de pepene… eu mă gândesc că mi-e frică să nu mă dezintegrez în mici particule de bășini nesemnificative, apoi mă uit la telefon, Zelda mi-a răspuns: ia un antialgic, boule! Apoi mi-a mai răspuns încă o dată: sau vino să vedem ce putem face!

Zâmbesc, dar zâmbetul meu are un gust amar. Nu mai pot continua așa. Nu mai vreau să mă joc. Am obosit. Sunt un bou. Am să îi spun că totul s-a terminat. De fapt ce? Între noi nu a fost practic nimic, doar fanteziile mele și nebunia ei. Sunt un om serios, nu vreau să-mi bat joc de niciuna. Gata, m-am hotărât! Am să termin cu Zelda. Îi voi spune sincer ce simt, asta e.

Faza șase a început atunci când am intrat pe ușa. Ea zâmbea, era veselă și frumoasă. Eu eram la fel de bou. Până m-am dezmeticit de ce mă aflam la ea, eram deja la runda a doua. Sex sălbatic, viril, ca o foame ce șterge orice urmă de judecată. Ne savuram bucată cu bucată, nesătui și înfometați de atâta amar de vreme. Broasca se uita cu ochi mari și mirați la noi, de parcă nu a mai văzut așa ceva, neclintită sub carapacea sa mare și grea. Dintr-odată, mă gândeam că poate se masturbează pe sub carapace, că doar ce să facă în camera aceea micuță și plină de gemete și de arome pofticioase. Apoi, Zelda fuma liniștită privind cu ochii mari în tavan. Eu o priveam cum se joacă și face rotocoale de fum, broasca ne privea cum stăm ca două enigme, neștiind ce urmează, ce e de făcut, care e faza următoare.

– Nu-mi datorezi nimic! zice ea, printre rotocoalele de fum, privind același punct fix din tavan. Nu te mai holba așa la mine, ca și cum, acuma gata, trebuie să divorțezi și să faci modificări majore în viața ta. Nu-mi datorezi nimic. Te duci și îți trăiești viața. Ok? A fost o aventură, poți să mă uiți liniștit.

Aș vrea să pot rosti ceva, dar nu pot. O privesc. Un profil frumos, cu un nas obraznic, obraji frumoși arcuiți, buze țuguiate și o liniște ce învăluie chipul acesta ca o aură de chihlimbar ce conține tot calmul lumii în particulele ei de culoare coniacului. Nu mai știu exact ce vreau. Vreau doar să o privesc cum își fumează liniștită țigara, cum își rostește cuvintele cu buzele țuguiate, ca și cum ar vrea să le dăruiască, să le transmită ca pe niște săruturi mici și umede peste un deșert de emoții. Aș vrea doar să mă lase să o privesc din când în când cum mestecă în cafea și apoi linge lingurița cu miere, ținând-o mult timp printre dinți ca pe o caramea ce încet își topește aroma, desfătând-o. Vreau doar să o privesc cum își trece mâna prin păr, încercând să prindă șuvița aceea ca un vierme încolăcit pe inele de onix cu sclipiri albastre, să o privesc cum își aranjează sânii micuți în cupele sutienului, cum vrea să pară un adult, dar, de fapt, e un copil uitat într-o lume de adulți… să te privesc!

– Vreau doar să te privesc. Lasă-mă să te privesc.

În camera aceea mică, eram doar noi doi și Bro, și toată liniștea din univers. În camera aceea mică, nu exista nici trecut, nici viitor, era doar clipa. În camera aceea mică eram eu, cel rătăcit de mine, eu, cel care mă pierdusem pe drum, eram eu, cel care mai avea un zâmbet ascuns undeva, eram eu și parcă nici nu mai eram chiar așa de bou. Dar a trebuit să plec din camera aceea mică, să ies în lume, să dau ochii cu alți oameni, să vorbesc, să trăiesc, să supraviețuiesc. Am plecat. Ultima fază. Mi-am dat seama că habar n-am ce vreau. Am devenit din nou boul care am fost, nehotărât și laș.

La colțul străzii, un copil mânca o felie de pepene, același copil, dar altă felie de pepene. M-am oprit și l-am privit, semăna cu mine, avea pantaloni scurți roșii și un maiou alb pe care curgeau picături din pepenele zemos. Ce conta? Când muști dintr-un fruct te concentrezi pe aroma ce te învăluie și te farmecă, petele sunt mici consecințe, nesemnificative pe moment… Zâmbeam, undeva în adâncul sufletului meu știam ce trebuie să fac…

Să beau o bere rece.

Pe Erika o găsiți întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Porcii de lângă noi. Curvele de lângă ei

Larisa avea 38 de ani şi a fost omorâtă cu lovituri de cuţit la locul ei de muncă. Avea un ordin de protecţie pe care agresorul l-a încălcat repetat

„Biserica nu ne lasă să facem sex, deci ne cere să ne iubim mai puţin”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,570 views

Your tuppence

  1. Ileana / 23 July 2017 13:58

    Medicament sunt articolele tale, ador felul în care scrii

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro