Deschid un ochi și îmi verific notificările.
Lumea de dincolo de ecran îmi spune că e cea mai depresivă zi din an. Îngândurată, îmi trec mâna prin păr. E încâlcit. Rămân cu un smoc în palmă. Parcă nu mi-aș deschide ambii ochi, citesc doar cu unul, nu focalizez, mă pișcă de parcă tot nisipul din Vamă mi-a intrat în ochi. Îl închid la loc. Îmi place să privesc hăul din spatele pleoapelor. Câteodată dau de un punct luminos care începe să danseze ca o Shivă cu mii de brațe. Fiecare braț de altă culoare. Predomină movul, anyway.
Mă răsfăț în așternuturile calde, e plăcut. Apoi îmi amintesc că e cea mai depresivă zi din an, și nu e bine să mă alint. Mă ridic brusc, amețesc și cad înapoi ca un sac de cartofi stricați. Mă lovesc în colțul noptierei și încep să cobor sfinții de pe Capela Sixtină. One by one. De parcă ar fi vina lor că eu am o tonă și țucahara întinsă cu dublu flic flac nu-mi mai iese chiar din prima. Nici din a 567-a oară, mă rog. Never de niciodată, Michelină ce ești. Ei, așa da. Hai, că începem.
Mai fac o încercare, mult mai încet, cu grijă, aud niște clape, pe naiba, sunt oasele mele, genunchiul are un colcăit, seamănă cu sunetele alea indecente, știi tu care. Maxilarul îmi trosnește ca o creangă de pom golaș pe care stă o cioară. Asta cu cioara am scris-o să pară mai de Blue Monday.
Deschid cumva ochii și dau de pufarina mea privindu-mă din oglinda din fața patului. Deja am lacrimi în ochi. Hai, că începe. Sub ochi sunt găurile negre, ca alea de s-au descoperit pe lună sau în ceva planetă, că nu sunt io astrolog să știu. Fântânile din care nici buna nu mai scoate apă proaspătă. Ce apă proaspătă, telelaie, ești plină de vin și alte borșeli. Aha, mă cam apasă și o cometă pe sfeclă. Auch! Aaaa, da, sunt puțin mahmură. Puțin??? Puțin??? Ok, ok, nu mai urla. E Blue Monday pe bune. Așa de blue de-mi vine să mă spânzur cu cordonul de la capot. Pff, de mătase. Ce, ești proastă? Chiar crezi că te ține? Rupi naibii și tavanul în două, și podeaua, te rupi și tu în bucăți. Trebuie să te ridice, să te reasambleze, să te cântărească, să te pună pe diete, să îți taie stomacul pe lat, să îți rașcheteze slăninile de pe brațe, de pe urechi, din buric. Termină, telelaie, too much monkey business. Stai pe pufarina ta și bea apă. Multă apă. Și dacă se poate proaspătă, nu din fierul de călcat.
Acum, e deja după-masa, târziu. Nu mă mai sinucid, că trebuie să mă pregătesc de o nouă zi de muncă. Fac o baie, îmi tai bretonul (și un pic din deget). Mă gândesc să-mi fac niște bucle cu aparatul de buclat (mă ard, dar na). Poate și o mască cu citrice să-mi hidrateze moaca. O salată, da o salată trebuie să mănânc, cu apă cu castravete și ghimbir. Hmmm, aș putea sări coarda vreo 20 de min. Da, așa fac. Apoi mă dau cu La vie est belle de la Lancôme. Super!
Blue e starea mea normală, așa că nu mă mai speriați cu tâmpeniile voastre de doi bani. Cercetătorii britanici nu știu cum e Pink Sunday la mine. E cu sushi și raci, direct de pe piele. Și molto champagnia, și am douăzeci de kile cu Balenciaga cu tot, și părul meu, drumul mătăsii, dar pe negru abanos, și covidul e un pițiponc din ăla de câine de poșetă.
Blue Monday, my ass!
Pe Erika o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
15 ianuarie, cea mai deprimantă zi din 2024. Pe bune?
“Viața e frumoasă” zic ambasadoarele Lancôme. Ce mai face Isabella Rossellini
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
