Cum recunoşti un psihopat

20 January 2012

Ai avut vreo relație care să te fi lăsat confuză, golită, epuizată? A încercat să te seducă cu promisiuni, daruri, complimente și vorbe de dragoste, pentru ca apoi să te abandoneze când te așteptai mai puțin și când aveai mai multă nevoie de el? Ai avut vreodată impresia că ai început prin a te îndrăgosti de Făt Frumos pentru ca, la final, să te desparți de Dl. Problemă? I-ai descoperit trecutul ascuns și ai fost expusă laturii sale întunecate? Te-a mințit în mod cronic și cu privire la orice: trecutul lui, relațiile lui, acțiunile, identitatea și intențiile sale? S-a întâmplat ca cel mai frumos vis să se transforme în cel mai cumplit coșmar? Dacă răspunsul la aceste întrebări este „da”, este foarte probabil să te fi întâlnit cu unul dintre așa numiții „prădători sociali”: în termeni clinici, un psihopat.

În ciuda notorietății pe care au căpătat-o o dată cu filmul Psycho, al lui Alfred Hitchcock, psihopații nu sunt niște persoane incomode, retrase și bizare. Dimpotrivă, mai mereu par fermecători, deschiși și normali. De altfel, acesta este principalul lor atu pentru a seduce, “masca sănătății”. Este foarte important să ne informăm cu privire la simptomele psihopatiei pentru a ne putea proteja de acești indivizi periculoși. Experți în psihopatie cum ar fi Hervey Cleckley (“The Mask of Sanity”), Robert Hare (“Without Conscience”) sau Martha Stout (“The Sociopath Next Door”) oferă, în esență, aceeași listă a trăsăturilor de personalitate care descriu un psihopat. Sunt indivizi capabili să exercite asupra celorlalți o formă superficială de seducție, sunt credibili și par inteligenți. Se folosesc de aceasta mască pentru a-i atrage pe ceilalți și pentru a-i controla. Comparat cu alte tipuri de stări patologice, psihopații nu au deliruri și nici nu arată manifest alte semne ale gândirii iraționale. Acesta este, de altfel, principalul motiv pentru care majoritatea celor care intră în contact cu ei îi consideră pentru o vreme “perfect sănătoși”. Chiar și atunci când comit crime, psihopații știu exact ce fac. Au discernământ, înțeleg perfect ceea ce societatea consideră a fi bun sau rău. Se întâmplă doar să facă anumite excepții în ceea ce privește comportamentul lor anormal, care, potrivit propriilor evaluări, se plasează undeva în afara oricăror norme, deasupra regulilor stabilite de stat și în general în afara oricăror tip de reguli ale umanității.

Printre altele, psihopaților le lipsesc cu desăvârșire manifestările psihonevrotice. Nu numai că sunt opusul anti-eroilor comici ai lui Woody Allen, dar rămân calmi și cu sânge rece chiar și în situațiile în care răspunsul normal ar fi să experimenteze stres. Deși câteodată se avântă în manifestări histrionice de emoție, o fac doar cu scopul de a câștiga simpatia. Altminteri, rămân imperturbabili în situații de criză, inclusiv în cazul unui divorț sau al unei despărțiri de o persoană importantă (deși nu prea există vreo persoană care să fie într-adevăr importantă pentru ei), nu simt prea multe nici la moartea cuiva din familie, nici dacă sunt descoperiți că au comis o crimă și nici când sunt pedepsiți pentru activitățile lor ilegale.

Motto-ul unui psihopat este “marele vis al oamenilor buni sunt oamenii răi”. Psihopații pur și simplu nu pot înțelege ideea de conștiință și nici nu au sentimente pentru ceilalți. Un psihopat consideră toate aceste lucruri doar o formă de slăbiciune. Nu înțeleg că marele lor vis reprezintă coșmarul oamenilor normali. Astfel de indivizi sunt foarte impulsivi și pot sari calul fără prea multe provocări (sau cu provocări foarte mici), dar oricum nimic nu-i destabilizează pentru o perioadă prea lungă. Potrivit aceleiași “rețete”, își pot îndeplini obligațiile doar pentru o perioadă scurtă, atât cât să câștige încrederea. Nu te poți baza pe ei pe termen lung. Nu contează ce promisiuni fac și cât de implicați se declară pentru a le îndeplini, vor ajunge întotdeauna să-i dezamăgească pe ceilalți. De fapt acesta este principalul scop al unui psihopat, dorește să-i rănească și să-i dezamăgească pe cei care au încredere în el.

Psihopații își stabilesc scopuri pe termen scurt. Spun orice le-ar trece prin cap pentru a obține ce vor într-un anumit moment. Mintea lor funcționează ca un fel de GPS care stabilește mereu noi destinații. Oricare ar fi direcția, ei se vor schimba imediat ce li se pare că ceva sau cineva reprezintă, într-un anumit moment, o oportunitate, un drum mai interesant de urmat. Și asta nu se întâmplă doar pentru că psihopații sunt superficiali din punct de vedere emoțional, dar și pentru că sunt invidioși, lacomi și dornici de putere. Își doresc tot ceea ce au alții, orice ar considera ei dezirabil. Poate fi un nou partener, un nou loc de muncă, prestigiu, bogăție sau familie. Vor să aibă relații de succes fără a oferi dragoste, onestitate și fidelitate. Pentru a-și consolida sentimentul de superioritate, după o perioadă pe care o vom numi “falsa lună de miere” – sau așa numită perioadă de ispitire, de seducție – își pun la pământ partenerii (și pe toți ceilalți) și le cultivă slăbiciunile. Pentru a putea duce la capăt aceasta îndeletnicire fără a munci prea mult, psihopatul îi seduce, îi intimidează și îi manipulează pe cei din jur, colegi de serviciu sau prieteni. Pentru a e îmbogăţi nu se dau înapoi de la a comite fraude. În general vorbind, psihopații nu se pot opri la nimic și la nimeni, pentru că au nevoie constantă să-și schimbe interesul. Mai devreme sau mai târziu oricum vor simți instatisfacție, se vor plictisi de tot ce au în viață și își vor dori ceva în plus sau ceva diferit. Psihopații sunt impredictibili chiar și în impredictibilitatea lor. Nimeni nu poate spune dinainte când vor începe să saboteze viața altora, ba chiar și pe a lor, pentru aceste scopuri.

Psihopații sunt mincinoși patologici. Fiecare dintre noi a mințit, probabil, la un moment dat. Minciunile psihopatului sunt dăunătoare, el minte cu maliție, ca și cum ar face o formă de sport. Pentru el, minciuna funcționează ca un mijloc de a-i controla pe alții, manipulându-le percepția asupra realității (ceea ce experții numesc abuz psihologic – engl. “gaslighting”). Pentru ei, aceasta este o formă ieftină de divertisment. Ca urmare a superficialității lor emoționale și a incapacității de a se lega de ceilalți, psihopații se plictisesc rapid. Golul lor psihologic îi impinge către o eterna căutare, vor mereu alți oameni pe care să-i poată folosi, caută alte provocări sexuale, alte drumuri în afaceri și noi modalități de a încălca regulile sociale.

Psihopații au o judecată precară și nu reușesc să învețe din experiențe. Epicurienii defineau plăcerea drept absența suferinței. În aceste standarde, putem spune că psihopatul este un epicurean. Caută plăceri pozitive: intensități, emoții și senzații de mare euforie. De regulă nu au grija suferinței și, în general vorbind, a niciuneia dintre consecințele faptelor lor. Își sabotează propriul viitor și-i rănesc pe ceilalți în explozii instantanee de furie sau pur și simplu de dragul unui moment de amuzament, fie el cât de scurt. Majoritatea problemelor lor provin din narcisismul lor fundamental, din ceea ce Cleckley a numit “egocentrismul lor patologic și incapacitatea de a iubi”. Pentru psihopați, oamenii sunt simple obiecte ale căror nevoi și chiar vieți n-au absolut nicio importanță, cu excepția perioadei în care pot fi folosiți. După folosire, îi aruncă.

Psihopații nu simt nimic, nu experimentează nici măcar bucuria sau fericirea foarte profund. Afișează ceea ce Cleckley a numit “o sărăcie generală în toate reacțiile afective majore”. Hare spune că psihopații experimentează mai degrabă “proto-emoții” și mai puțin seria sentimentelor și a emoțiilor umane. Pot simți plăcere pe moment, pot simți voioșie sau încântare atunci când reușesc să-și atingă scopurile. Prin contrast, simt frustrare temporară sau furie atunci când dorințele lor sunt încălcate. Nu pot experimenta, însă, emoții adânci, cum ar fi dragostea pentru celălalt, empatia, mila, remușcările, tristețea, regretul și nici măcar anxietatea sau depresia. Principala lor emoție este disprețul și sfidarea ființelor umane, emoție pe care o maschează cel mai adesea sub masca unei pojghițe de sociabilitate și șarm. Atunci când întâlnește oameni noi, psihopatul efectuează o analiză intuitivă în termeni de costuri/beneficii pentru a-i clasifica în categoria țintelor, a complicilor sau a obstacolelor în ceea ce și-a propus într-un anumit moment. Țintele sunt folosite pe post de complici, după care sunt înlăturate, în momentul în care utilitatea lor expiră.

De vreme ce psihopații ajung în cele din urmă să-i alieneze pe toți cei din jurul lor – prin comportamentul lor dur și lipsit de scrupule -, continuă să găsească plauzibilă masca sănătății lor doar acele persoane care nu au ajuns să-i cunoască prea bine, cei care suferă de tulburări similare de personalitate sau cei care au făcut investiții emoționale nesănătoase în individul psihopat. Cei care refuză să vadă adevărul cu privire la psihopat și la prezența lui în viețile lor devin adesea alibiuri ale acestuia, lipiți de el în ciuda oricăror evidențe raționale ale tulburării lui psihologice și ale acțiunilor lui discutabile.

Ca urmare a superficialității, psihopatul suferă de ceea ce psihologii numesc “pierderea specifică a semnificației”. Nu numai că nu sunt capabili să înțeleagă – la un nivel emoțional profund – cum funcționează ceilalți, dar nu-și înțeleg nici măcar comportamentul propriu sau motivațiile. Știu în mod intuitiv cum să-i dezamăgească și să-i manipuleze pe ceilalți. Dar n-ar putea să spună de ce le vine să facă asta. Pentru că nu găsesc că ar fi ceva în neregulă cu ei și cu acțiunile lor, au eșecuri mizerabile și la o eventuală terapie.

Pentru a-și îmbunătăți comportamentul, un individ trebuie să-și înțeleagă defectele și să aibă dorința de mai bine, de dragul celor pe care-i iubește. Psihopații nu au asemenea motivații. Trăiesc exclusiv pentru plăcerea proprie. Pentru a găsi anumite forme de divertisment, se angajează în ceea ce Cleckley numește “comportament fantastic și nepotrivit”. Situația devine încă și mai dificilă dacă se adaugă diverse tipuri de dependență – de sex, de droguri sau de alcool – alegere, de altfel, destul de obișnuită la ei, în special ca urmare a lipsei lor de control asupra impulsurilor și din cauza nevoii lor constante de excitanți. Psihopații prosperă în depravare și transgresie. După ce se comportă relativ normal o perioadă de timp, pot deveni brusc  furtunoși și nedisciplinați, își dau pantalonii jos în public, își pocnesc soția sau încep o ceartă fără să fi fost provocați. Cleckley subliniază și faptul că psihopații au rareori gânduri de suicid. Așa cum pot rareori să experienteze o formă adâncă de fericire (care pentru cei mai mulți decurge dintr-o viață ordonată și din iubirea pentru familie și prieteni), psihopații nu sunt capabili să experienteze nici formele adânci de nefericire care i-ar putea împinge către gânduri suicidare.

Atât Cleckley, cât și Hare observă că pentru psihopați “viața sexuală este impersonală, trivială și slab integrată”. Psihopații pot simți câteodată atașament intens, fără a avea, însă, legături emoționale. Unii au infatuări obsesive care-i determină să rămână legați de ținta lor pentru perioade de timp extinse. Oricum, acest tip de comportament nu este provocat de vreun sentiment real de dragoste și nici măcar de îndrăgostire. Mai degrabă provine dintr-un sentiment de proprietate. Psihopații cred că este dreptul lor de a fi proprietarii femeii pe care o doresc pentru moment și li se pare la fel de normal să o înlăture imediat ce n-o mai vor. În general vorbind, pentru psihopați relațiile sexuale funcționează ca o formă de detensionare și ca o modalitate de a exercita control asupra celorlalți. Sexualitatea nu este un mod de a te conecta – ceea ce, cu timpul, implică legături emoționale și obligații morale reciproce.

Nu în cele din urmă, psihopații sunt renumiți pentru că “eșuează să urmeze un plan de viață”. Un psihopat poate fi foarte ambițios. Dar sunt puțini cei care ajung puternici sau faimoși, eșec pus în special pe seama lipsei lor de răbdare și seriozitate în a urma scopuri pe termen lung, care cer dedicare sau muncă serioasă. De fapt, ei se mută de la o diversiune temporară (și cel mai adesea distructivă) la alta, în căutarea acelui ceva care să le atenueze sentimentul foarte intens de plictiseală.

Dacă ai întâlnit vreodată un astfel de bărbat, cel mai bun sfat pe care îl dau psihologii este simplu: nu te strădui să-l salvezi pe el. Salvează-te tu!



Citiţi şi

Ce facem cu toate icoanele?

Oricine ar spune că trăim în păcat

“Nu te mai ia nimeni cu doi copii”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Horatiu / 10 March 2014 13:40

    Sau cei din jurul sau il pot indruma spre Dumnezeu. Nu poate judeca nimeni de la inceput ca un astfel de om e pierdut pentru ca n fiecare exista o constiinta si o cale rea… Depinde pe care din ele este indrumat de catre parinti sa o ia…

    Reply
  2. Raven Cat / 2 March 2014 16:44

    Daca ai intalnit vreodata un astfel de barbat…
    Hmmm, autoarea refuza oare sa conceapa ideea ca psihopatii pot exista in ambele sexe? 😀

    Reply
  3. otilia / 27 February 2014 15:01

    Pacat doar ca mi-am irosit prea multi ani din viata iubind un astfel de om! Descrierea este corecta 100%.

    Reply
  4. anca / 24 February 2014 23:55

    am citit cu interes articolul, destul de convingator construit. dar am observat o confuzie foarte serioasa la un moment dat, pshihopatii si sociopatii nu sunt deloc acelasi tip de oameni. e adevarat ca in mbele cazuri se intampla ca oamenii sa fie manipulativi si fara posibilitatea de a experimenta emotii mai sofisticate, ar i niciun caz nu e vorba de aceleasi simptome (mai degraba psihopatii sunt predispusi la a comite crime intrucat, din ce am mai citit, atunci cand isi dau seama ca sunt siferiti de ceilalti oameni, experimenteaza mai intai inferioritate, ceea ce fac ei apoi ar fi deci un fel de furie manifestata in manipulare).

    pe de alta parte, trebuie sa recunosc ca mi se pare ca oamenii astia sunt mult prea demonizati aici. oricat rau ar face, sa nu uitam ca vorbim de oameni cu un handicap emotional, fara posibilitatea de a simti empatie din cauza unor probleme ale constructiei creierului lor. fara sa doresc sa le iau prea mult apararea, totusi nu poti cere cuiva care nu are vaz de exemplu sa distinga culori nu? atunci ma gandesc ca poate apeleaza la satisfactii de scruta durata pentru ca nu stiu altceva, pentru ca nu inteleg ca exista si altceva. sunt de acord ca e de preferat ca psihopatii sa fie ocoliti de oamenii care ar putea sa se ataseze, dar totusi ei au nevoie de ajutor. nu stiu daca se poate repara ceva efectiv (biologic sau psihologic) la creierul unui psihopat dar nici nu putem sa aratm cu degetul spre ei si sa ii acuzam de ceva ce nu sunt capabili, cred eu. sunt de acord cu ocolitul lor in probleme amoroase, nu cu demonizarea lor totusi

    Reply
  5. Belle / 23 December 2013 1:17

    Draga Adelina. Nu ai dreptul sa te numesti “mama” si iti doresc un sfarsit cat mai crunt pentru vorbele tale.

    Reply
  6. Razvan / 30 July 2013 14:07

    Am cunoscut si eu o astfel de femeie descrisa perfect in randurile de mai sus, in urma cu 4 ani.Ea mai in varsta decat mine cu 10 ani. Am reusit sa scap in urma cu aproximativ 3 luni de ea. Mi-a distrus sufletul, sanatatea mentala si increderea in oameni. Mi-a provocat foarte multa suferinta. Sa va fereasca Dumnezeu sa va iasa in cale astfel de vampiri energetici, emotionali cu grave dereglari mentale. Ma chinui din rasputeri sa o uit, sa uit absolut tot ce a fost intre noi. Mi-a venit de multe ori sa ma arunc de pe bloc cand am realizat cat de naiv si vulnerabil pot fi si cata incredere am putut avea in ea! eram capabil sa-mi dau viata pentru o iluzie, pentru o minciuna! Fugiti mancand pamantul cand simtiti ca partenerul o ia pe aratura si se indreapta spre ceea ce s-a spus mai sus!

    Reply
  7. Maria / 25 July 2013 12:30

    Cum recunosti un psihopat? Psihopatii manipuleaza persoane in pozitii vulnerabile,daca este tata,isi manipuleaza copii,daca are fete,le promite ceva dupa care nu le mai cumpara,promite si nu se tine de cuvant,daca are baieti ii stimuleaza sa fie ca el,ii ia la pescuit,discrimineaza copii intre ei,favorizeaza copilul care taie si spanzura,copilul care aduce bani pt el,cel care nu aduce bani,este marginalizat,nebagat in seama,stiu asta pt ca tatal meu asa se comporta cu mine. Daca esti in cautarea unui partener,iti va promite un viitor romantat,dupa care ,iti va tranti ca o iubeste pe alta. Daca esti disperat dupa un loc de munca,va mirosi si asta,si va abuza de disperarea ta. In general psihopatii se acund in spatele unor scuze,fie seful a fost de vina,fie sotia a fost de vina,cel mai greu poti identifica un psihopat in familie,pt ca familia le ofera camuflajul emotional perfect. Trebuie sa ai mare grija atat ca femeie cat si ca barbat,in ce familie intrii,si sa nu care cumva ca partenerul sa nu se ascunda dupa mama si tata,atat financiar cat si emotional,si sa te trezesti dupa zeci de ani ca ai un parazit social in casa,care sta ca plosnita si nu face nimic,si nu pt ca ar fi bolnav si batran ci pt ca e greu sa muncesti,care nu si vopseste nici macar creceveaua,nici scaunul de sub el,care este o putoare cu alte cuvinte,unii sunt alergici la curatenie,adica la efort ,da sa manance ,si sa duca lingura la gura sunt in stare,este foarte posibil sa iei un barbat care sa ti se para cal de rasa la inceput,si ulterior sa se transforme in magar,problema e ,ca l a ascuns mama,tata,iar cand ramane singur nu mai are cine sa i puna covorul rosu sub picioare. Psihopatii exploateaza vulnerabiliatile noastre mostenite tot de la parintii nostrii.

    Reply
  8. adelina / 24 July 2013 23:34

    Felicitari pt un articol ! Si eu care speram ca totul se poate de schimbat ..! Ma invinovateam pe mine , pe cei din jur .. Ce bine ca am gasit raspuns in acest articol . Va multumesc ! M-am chinuit multi ani la rind cu baitul meu , dar nu intelgeam ca el este bolnav – psihopat ,dupa cite am aflat din articol .. Sarmana lui sotie !S-a chinuit cu el 10 ani , au o fetita imreuna . Ea inca il imai iubeste , spera .. I=am spus clar ,ca nu face sa -si chnuie viata cu asa om ..! El niciodata n-o sa inteleaga cei dragostea ,cei munca , demnitatea ,consolarea Asa tipuri de oameni se iubesc numai pe dinsii si storc energia celor din jur , spun minciuni .. Cit m-am zbatut , cit am plins , cit m-am chelutit cu dinsul , si totul a fost in vint ! El habar nu are ca mama lui muneste din greu si il intretine pe dinsul la 32 de ani.. Numai frumsetea din el . Stie sa glumeasca,sa se distr, sa doarma .. Munca pe palnul 100 . Am sa-l las , ca sa ma salvezi pe mine . cum scrie in atricol .. Cu asa indivizi nu trebue de contacat, trebue de rupt orice legatura . Din ei nu iese oamnei de familie . Sa traiasca cum ii duce mintea …Probabil au de la nastere niste cromozomi suciti .. Cu ce sint eu de vina ..? Cine poate face asa operatii ? Nimeni !!

    Reply
  9. Miriam / 14 July 2013 13:23

    Cautam pe net posibila boala de care sufera sotul meu.Nu sunt genul care sa dea cu pietre si sa fac un om nebun aiurea mi-e frica de pedeapsa divina.Dar statam si ma intrebam.Inainte sa fiu omorata sau distrusa in totalitate psihic nu exista vreo sansa cineva care sa-l ia sa-l duca sa-i puna un diagnostic, sa-i dea pastile?Am gasit articolul asta si este exact exact tiparul.Am acceptat un numar infinit de minciuni, inselaciuni, prosteli.Am fost indepartata de toata lumea si controlata sistematic.Este fioros si ma intimideaza tot timpul dar cu toti strainii este prince charming.Imi e clar acum cu cine am de-a face.

    Reply
  10. Axintioaie Gheorghe / 26 June 2013 7:30

    pun pariu ca o gagica a scris asta.

    Reply
  11. Axintioaie Gheorghe / 25 June 2013 21:14

    Asta este ca o insulta,o batjocora,ar trebui sa incercati sa ii ajutati si pe ei,nu sa tot dati vina pe ei…Oare ei au ales sa fie asa?Nu ,asa au devenit ei,tot ce scrie aici,sunt doar defecte,nu ajutati cu nimic.

    Reply
  12. Raluca / 23 June 2013 23:43

    Ce urare le as face eu psihopatilor astia afemeiati,sa aibe cat mai multe femei,pt ca se pare ca sufera acut de atentie din partea femeilor,acum fiecare jongleaza cu cate femei poate,dupa buget,emotional,financiar,daca ii lasa mama lor,ca poate unii inca mai cer voie la mamicuta lor sau la titicutu lor,ca sa se intalneasca cu una,zau,imi sunt chiar simpatici,ceea ce nu inteleg eu este ce fac cu atatea femei,ca la un moment dat oricum se incurca treaba,daca inima cere,ce sa i faci,poti tu sa te pui cu inima psihopatului,eu cred ca defapt ei au o inima foarte mare de iubesc atatea femei,acum la un moment dat inima nu mai face fata si atunci e bine sa nu fii prin preajama.Asa ca poate ca e mai bine ca sunt astfel de specimene,daca nu te iubeste nimeni,te aranjeaza el,ca psihopatul in psihopatia lui e tare darnic,mai greu ca la un moment dat vine sa i dai ce ti a dat,ce credeai ca iubirea e gratis ,nu ,iubirea costa in viziunea lui,pai daca costa eu n o vreau,zau,eu vreau iubire gratis,cred ca am inebunit si eu de la atata iubire evident.Prea multa iubire te poate omora psihic,deviza ar fi sa iubim cu ponderatie ca sa ne ajunga toata viata.

    Reply
  13. Mirela / 21 June 2013 7:34

    Felicitari pentru articol!
    La inceputul relatiei, esti incantat ca un astfel de om te baga inseama ,iar
    tu ,”vietuitoare mica” insfarsit esti “mare”,urmeaza o perioada scurta de vis,apoi inchisoarea .Invata sa spui NU, lupta pentru eliberare!

    Reply
    • Raluca / 23 June 2013 11:34

      Maria, nu esti idioata, ai fost doar orbita de el, psihopatii stiu foarte bine sa mimeze ca sunt indragostiti, marea lor problema este ca nu pot alege si nici nu vor, daca sunt prinsi bine , daca nu iarasi bine, depinde de tine , nu de el, el nu poate fi om serios in veci, termina rapid relatia sau mai degraba ascundete de el o perioada, ei nu pot accepta pierderile, unii devin violenti, parerea mea este sa nu mai vorbesti nimic cu el, ca te ai lamurit , ai dovada la primarie, nu i mai raspunde la telefon, stergei i numarul, schimbati numarul daca e nevoie, schimba iala de la usa, schimba ruta pe care vii acasa, si scapa de nebun, sa nu crezi o clipa ca ceea ce a facut el , are explicatie, ii place sa insele si asta va face toata viata, depinde de tine daca vrei sa traiesti un cosmar continuu sau nu.

      Reply
  14. maria / 19 June 2013 22:45

    hello eu sunt una idioata care s a si indragostit de unu ca asta si stiti cum s a terminat ????? sperrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr !!!!! S A CASATORIT CU MINE LA BISERICA INTR O MIERCURI SI VINERI S A CASATORIT CU ALTA LA PRIMARIE ce ziceti de asta????????????

    Reply
  15. Mona Diana / 7 March 2013 3:13

    Perfect de acord cu tot ce este scris in articolul asta. Fetelor daca sunteti intr-o relatie cu un individ de genul acesta, terminati-o ACUM cu el!!! Toti psihopatii sunt la fel si nu o sa il schimbi tu pe al tau orice ai face. O sa te fure in continuare, o sa te minta, o sa te insele, o sa fie constant fara bani, o sa te indeparteze de toata lumea pentru ca nimeni din anturajul tau nu il va suporta dupa o perioada mai lunga, intr-un final cand ramai singura o sa ajunga sa te bata daca nu mai faci ce vrea el. In tot timpul asta iti pierzi increderea in tine si ajungi o leguma care cu greu o sa isi mai revina. Ia-ti masuri de precautie pentru orice ti-ar putea face rau si incheie relatia URGENT. Cauta ajutorul unei persoane de incredere, care sa te poata sprijini in momentele astea si nu te mai uita niciodata inapoi. Are dreptate totala cu articolul…salveaza-te pe tine. Eu sunt foarte bucuroasa ca am reusit de curand sa scap de un nebun de genul acesta, a trebuit sa recurg la metode extraordinar de dificile si periculoase pentru mine, dar acum respir si eu mai bine.

    Reply
    • Raluca / 7 March 2013 14:01

      Din pacate sunt femei slabe emotional, insasi ele avand probleme emotionale. care fac copii de frica , ca vor ramane singure, acestea sunt victime sigure ale psihopatilor, am eu o cunostinta apropiata,acum doar la telefon mai vorbim , sotul nu i da voie sa vorbeasca mai mult de 5 minute, acum ne vedem de 2 ,
      3 ori pe an,inainte ne vedeam la 2 luni. stie si ea ca nu e bine, dar depinde financiar de el, si desi au bani, ei ii da strictul necesar si mai putin , desi se lauda cu excursii in strainatate , ce este trist este asa va continua povestea,eu ascultand o la telefon, ea vaitanduse, femeile care tolereaza asa ceva, sunt victime ale abuzului emotional al bunicilor. extrem de posesivi si care au tratat o ca pe un adult, nu ca pe un copil, adesea parintii fac gresala de a lasa in mainile altora , proprii copii, si asa cresc copii traumatizati, abuzati sa se comporte ca un adult la 5 ani, fortati sa spuna poezii in franceza doar pt ca asa avea chef bunicul, acesta fiind un psihopat

      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro