Dacă te rezești noaptea și nu mai adormi la loc, ești sora mea

24 December 2020

Somnul contează acum parcă mai mult ca niciodată. Stresul se insinuează, dacă nu dă buzna, și primul semn că ceva parcă nu mai e cum a fost e că apar insomniile. Tu, care dormeai buștean, iar când aveai restanțe la somn, adormeai precum copiii, în orice poziție, chiar în timp ce vorbeai, da, tu, acum nu mai poți adormi. Și asta te scoate din sărite și devii tot mai agitată și cercul vicios e gata. Și mai încerci una, alta, dar degeaba parcă. Nimic nu vrea să funcționeze și te sperii. Și îți amintești ca o bătrânică de cât de delicios era să te simți proaspătă după un somn sănătos. Prospețimea asta este cheia. Pentru că să dormi bine nu este atât de mult despre orele de somn, cât despre beneficiile care vin dintr-un somn tun. (Vă mai amintiți expresia a dormi tun?)

Toate știm că somnul liniștit este unul dintre cele mai bine păzite secrete ale frumuseții. Dacă dormi destul și dormi bine, ștergi ani de pe fața ta. Se întâmplă o împrospătare (ca să nu-i zic rejuvenare chiar) minunată, ca și când ai folosit cel mai scump și mai eficient elixir. Și, cu cât trec anii, și le-ai încercat pe toate, cu atât apreciezi și înțelegi mai bine beneficiile unui somn de calitate și ți-e mai ciudă când nu poți dormi. 🙂

Până anul trecut adormeam senină în orice poziție. Acum îi invidiez cei care moțăie zece sau douăzeci de minute și se trezesc ca niște floricele, complet reîncărcați cu energie. Sunt unii care adorm în câteva momente, care nu termină niciodată să citească o pagină sau să urmărească un film; acesta este genul de somn la care doresc să mă întorc. Pentru că să mă trezesc în mijlocul nopții și să nu pot readormi e cel mai rău coșmar al meu.

Și cum felul meu de a fi e să caut soluții, să nu aștept ca lucrurile neplăcute să dispară de la sine, în lunile astea de pandemie am învățat că mi-e mai bine dacă mă ridic din pat, îmi fac un ceai de plante și citesc ceva dintr-o carte. Scopul meu e să încerc să mențin o stare de relaxare. Cea mai proastă idee (și exact asta îmi vine să fac) este să mă uit în telefon sau să deschid calculatorul. Asta va însemna fără echivoc că ziua mea a început și că somnul meu s-a dus pe apa sâmbetei.

A dormi bine pentru mine înseamnă, mai nou, rutină și ritual. Împărtășesc cu voi rețeta mea. 🙂

Cum să dormi bine și sănătos

    • nu mai bea cafea după ora prânz, asta înseamnă că nici ciocolata nu mai mănânci 🙂
    • deconectează-te de la Facebook, Instagram, TV și încearcă să adormi folosind demodatul citit
    • poartă mască pentru ochi și dopuri pentru urechi; acestea vor deveni ritualurile tale și vor semnala creierului că e timpul de culcare
    • asigură-te că ceea ce porți (pijama, cămașă de noapte, tricou) nu e doar drăguț, ci și confortabil și din fibre naturale
    • practică o tehnică de respirație de relaxare care va încetini ritmul cardiac: inspiră, ține-ți respirația numărând până la 7, expiră încet, repetă de mai multe ori. Anxietatea înseamnă și respirație superficială și asta crește ritmul cardiac. Anxietatea este dușmanul când vrei să dormi bine
    •  somnul la răcoare (15,5 – 21 °C) este cel mai bun. Dacă ai nevoie, mai pui o pătură în plus, dar ții temperatura scăzută în dormitor
    • salteaua și pernele, o alegere personală, fac toată diferența pentru a dormi sănătos
    • lumina blândă și o lampă de citit sunt recomandate; o lumină puternică din tavan e suprastimulantă (și încă o informație: o lumina puternică pe timpul nopții împiedică serotonina să se transforme în melatonina (nu confundați cu melanina) și astfel vor apărea tulburări ale somnului).
    • dacă îți place să fie totul organizat și curat, asigură-te că și dormitorul e la fel; haosul nu ajută să dormi bine
    • nu uita de beneficiile lavandei: un puf de ulei de lavandă în interiorul feței de pernă miroase dellicios și încurajează somnul
    • faceți o baie lungă cu uleiuri esențiale înainte de culcare.

Cum vă spuneam, nu sunt un om care doarme strălucit, dar sunt mult mai bine decât eram și asta pentru că urmez aceste rutine de culcare. Acum, mai mult ca oricând, e atât de important să le urmăm. 🙂

Și în încheiere, Marilyn Monroe. 🙂

“The nicest thing for me is sleep, then at least I can dream.”

Douglas Kirkland for a photo shoot titled In bed with Marilyn, 1961



Citiţi şi

Eu nu mai simt

Alternative naturale pentru inflamații – Dieta și alte metode eficiente

Topul emoţiilor negative şi cât timp ne blochează imunitatea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro