În 2025, aproape 70% dintre tinerii americani se declară favorabili unei forme de „socialism”. Nu pentru că ar fi citit Marx, ci pentru că nu mai pot plăti chiria. Nu pentru că visează la revoluție, ci pentru că trăiesc într-o lume în care munca nu mai asigură demnitatea, iar algoritmii decid cine contează.
La alegerile din New York, 84% dintre femeile între 18 și 29 de ani l-au votat pe Mamdani, un politician de stânga radicală. Nu e un accident, ci simptomul unei generații care nu mai are nici miză, nici speranță în sistemul capitalist. Când o garsonieră costă cât o viață de muncă și studiile lasă datorii de zeci de mii de dolari, idealurile se schimbă.
Peter Thiel a spus-o, paradoxal, încă din 2020, într-un e-mail către Zuckerberg și Clegg: „Dacă tinerii nu au capital și nu pot avea proprietăți, atunci se vor întoarce împotriva capitalismului.” A avut dreptate. Doar că Thiel nu e doar un observator lucid al declinului contractului social american, ci și unul dintre arhitecții noului sistem care a alimentat exact reacția de respingere pe care o descria.
Iată, pe scurt, contribuțiile sale directe la creșterea sentimentului anti-capitalist și pro-socialist în rândul tinerilor americani:
-
A promovat și finanțat o ideologie tehnocratică elitistă.
Thiel este unul dintre pionierii „tehnofeudalismului” — conceptul conform căruia tehnologia nu democratizează, ci concentrează puterea în mâinile unui mic grup de fondatori. Companiile în care a investit (Facebook, Palantir, Founders Fund) sunt simboluri ale unei economii controlate de platforme private care domină informația, datele și algoritmii.
-
A susținut politicieni anti-democratici și anti-sociali.
A fost unul dintre principalii finanțatori ai lui Donald Trump în 2016 și apoi ai unor candidați radicali de dreapta precum J.D. Vance sau Blake Masters, care promovează o retorică anti-sistem, dar în fapt servesc interesele marilor corporații. Astfel, Thiel a împins Partidul Republican într-o direcție populistă care a accelerat polarizarea socială.
-
A contribuit la eroziunea „visului american”.
Prin filosofia lui explicită („competition is for losers”) și prin modul în care a încurajat monopolurile digitale, Thiel a făcut parte dintr-o generație de capitaliști care au eliminat competiția, nu au creat-o. Tinerii care nu mai pot accesa locuințe, educație sau sănătate la prețuri rezonabile trăiesc acum consecințele directe ale acestor politici economice.
-
A cultivat un cinism față de democrație.
În scrierile sale și în interviuri, Thiel a declarat că „libertatea și democrația nu mai sunt compatibile”, sugerând că inovația tehnologică are nevoie de un model autoritar. Această poziție, repetată și amplificată de rețeaua sa de investitori și gânditori din Silicon Valley, a erodat încrederea tinerilor în instituțiile clasice.
-
A creat un model de putere exclusivistă, fără responsabilitate socială.
Thiel și cercul său (inclusiv Musk, Andreessen, Balaji Srinivasan) au legitimat ideea că elitele tehnologice pot trăi „în afara societății” — prin seasteading, prin refugii off-grid, prin investiții în cryonics sau biotehnologii de longevitate. Tinerii, excluși din această lume a celor „care nu mor”, reacționează firesc prin respingerea întregului model.
De la frica de comunism la nostalgia pentru socialism
E o ironie istorică amară: în anii ’50, America i-a vânat pe propriii intelectuali de stânga. Era epoca mccarthyismului, a listelor negre de la Hollywood și a Comitetului pentru Activități Neamericane. Charlie Chaplin a fost forțat să plece din țară, Dalton Trumbo a scris sub pseudonim, Arthur Miller și Leonard Bernstein au fost interogați ca suspecți. Țara care inventase libertatea de exprimare trăia atunci sub teroarea ideologică a „vânătorii de comuniști”.
Astăzi, la trei generații distanță, tinerii americani nu mai asociază socialismul cu cenzura și lipsa libertății, ci cu o idee morală de echitate. Pentru ei, nu există memorie, ci doar reacție. Nu știu ce a fost comunismul, dar știu că sistemul în care trăiesc nu le mai oferă un loc sigur.
Paradoxul moral al noii stângi
Mamdani, ca și Ocasio-Cortez sau Bernie Sanders, nu sunt victimele capitalismului, ci produsele sale cele mai sofisticate: educați în universități scumpe, perfect capabili să navigheze în elitele digitale. Retorica lor e anti-sistem, dar viața lor se desfășoară în centrul confortabil al sistemului.
Nimeni nu-și împarte averea cu cei săraci, dar toți cultivă o narațiune a vinovăției colective, în care bogăția altora devine sursa propriului capital moral. Este aceeași ipocrizie structurală care îl face pe Thiel să predice libertatea prin monopol. La capete opuse, Thiel și Mamdani vorbesc despre salvare — unul prin algoritm, celălalt prin redistribuire — dar ambii aparțin aceleiași lumi care a produs ruptura.
Ceea ce numim azi „socialism” în America e, de fapt, un limbaj al epuizării morale. Este refuzul unei economii în care câțiva oameni dețin totul, iar ceilalți doar conexiuni temporare și anxietăți permanente. Este dorința de a repara un contract social rupt — nu de a reinstaura o dogmă.
Între frica de altădată și idealul de azi, istoria pare să fi făcut un cerc complet. Iar în mijlocul lui, fiecare generație își reinventează cuvintele — fără să știe ce au însemnat cândva.
Citiţi şi
Era prostiei și bomboana de pe colivă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
