Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

De ce „mă p*ş pe el de vot” nu e o soluție

15 November 2018

Nicoleta BeraruAstăzi am avut o programare la spital. Un spital nou, în afara oraşului. Confortul, profesionalismul şi politiţea personalului medical din Belgia m-au impresionat. Şi întristat, pentru că, inevitabil, m-am gândit la spitalele din ţara mea, România.

Că la butoanele României se află un guvern incompetent, care de doi ani nu face decât să distrugă bruma de progres pe care România a înregistrat-o după 1989 încoace nu mai este un secret pentru nimeni. Toată lumea ştie. Doar că nu toată lumea vrea să recunoască – din varii motive, unul din acestea fiind teama, iar un altul că încă se mai pot roade ciolane scăpate pe sub mesele acestor căpuşe naţionale. Personal, cred că până şi culoarea politică începe să se estompeze: Ciuma Roşie, zicem noi. Adevărul e că PSD-ul actual are în compoziţia sa, cu rare excepții, mai mult hoţi, bandiţi, escroci neşcoliţi decât politieicieni mânaţi de ideologia socialistă. PSD-ul a devenit o adunătură de mafioţi şi analfabeţi care-şi bat joc de popor. S-au văzut în vârful piramidei, la conducerea ţării, din cauza ignoranţei ceţeanului de rând, care, culcându-se pe o ureche şi conducându-se după ideea: „ce pot face eu? votul meu oricum nu e important” sau „mă p*ş pe el de vot; oricum nu am pe cine să aleg”, a dat acestei bande frâu liber la jaf şi îmbogățire personală, permiţând arivismul desfrânat.

Nu spun lucruri noi. Aceste vorbe curg râu în fiecare zi, în paginile a numeroase publicaţii documentate, de bună credinţă. Suntem pe punctul de a pierde Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o şansă istorică pentru noi, din cauza scandalurilor şi corupţiei acestui Guvern ticălos.

Unde vreau însă să ajung? La calitatea vieţii românului. Pentru că acesta este obiectivul unui guvern: să vegheze la calitatea vieţii poporului care i-a oferit încrederea, să trudească pentru bunăstarea poporului. În primul rând, mă gândesc la educaţie. După părerea mea, totul porneşte de aici. Educaţie sexuală făcută bine, educaţie religioasă făcută bine, educaţie pentru o viaţă sănătoasă, educaţie civică… România are nevoie multă educaţie, de tot felul, pentru a umple numeroasele goluri. Din păcate, la nivel structural se întâmplă foarte puţine lucruri bune. Din rea-voinţă sau lipsă de viziune? Cred că şi una şi cealaltă sunt valabile. Se ştie că oamenii educaţi sunt piedici în calea mafioţilor.
Un segment care mă îngrijorează foarte mult, cel mai mult, este sănătatea. Nu îmi propun să fac o analiză a situaţiei din domeniul sănătăţii. E dezastruos, o ştim, iarăşi, cu toţii. Constat însă că, în loc să se facă progrese, situaţia devine mai rea pe zi ce trece. Răsfoind presa, dau de un articol al Newsweeek în care mă izbesc cu putere imaginea unui tânăr cu dizabilităţi şi ştirea:

„ONG-urile nu vor mai putea face vizite de monitorizare neanunțate în centrele rezidențiale unde trăiesc copii și adulți cu dizabilități, a decis majoritatea parlamentară, aprobând o propunere a senatorilor PSD. Acest lucru, în condițiile în care, potrivit statisticii elaborate de Centrul de Resurse Juridice, un ONG care efectuează vizite de monitorizare din 2003, circa 8.000 de oameni au murit în centrele rezidențiale, între 2010 și 2016.” (Falvia Drăgan).

Îmi vin în minte imagini dezolante din spitalele româneşti, de unde ieşi mai bolnav decât intri. Sau între patru scânduri. Mă gândesc la familia mea din România: toţi ajung într-o bună zi la spital. Mi-e frică de momentul în care mama mea, care are o anumită vârstă, va fi internată într-un spital românesc. Când mă uit în jurul meu – la Belgia mă refer – atâta lux mă doare. Aici nu au acces ai mei, rămaşi în România. Nu au acces milioanele rămase acasă. Din aceste milioane, unii au votat din neştiinţă şi ignoranţă, din lipsă de educaţie, din prostie, nişte bestii, vietăţi fără conştiinţă, care îi condamnă la moarte. Acestor inconştieţi şi lipsiţi de conştiinţă care reprezintă statul li se substituie din ce în ce mai mult cetăţenii şi ONG-urile: mereu adună fonduri pentru renovarea secţiilor de spital, şcolilor etc.
Ei merg aici:

Aşa arată un spital dintr-un stat în care calitatea vieţii oamenilor e primordială:

spital
46177250_300535917228501_1302535066865369088_n

Spitalul Sint-Maarten din oraşul Mechelen:

46131313_744581052576667_1058623917075202048_n

Holul

46192593_352465371969468_6630541258542546944_n

Cofetăria

46287520_1123209307841447_7426832245375107072_n

Salon cu două paturi

46137516_527636177715509_7915021313687683072_n

Confirmarea programării se face personal sau ajutat de angajaţii spitalului

În Belgia, asigurarea de sănătate este obligatorie şi rambursează cca 75% din cheltuielile pacientului. În plus, categoriile defavorizate, cei cu venituri mici, au acces la o serie de reduceri. Iată câteva:

Factura maximă. În virtutea acesteia, în momentul în care contribuţia personală a pacientului în cheltuielile medicale – cca 25% – depăşeşte, pe an, o anumită limită calculată de casa de asigurări de sănătate în funcţie de veniturile anuale ale pacientului, acesta nu trebuie să mai plătească absolut nimic; toate cheltuielile sale sunt suportate de casa de asigurări de sănătate.

Sistemul celui de-al treilea contribuabil. În momentul în care pacientul se prezintă la medic sau la spital, plăteşte doar contribuţia sa personală (cca 25%). Restul sumei îl plăteşte asiguratorul direct medicului, farmaciei sau spitalului.

Persoanele care primesc ajutor social, pensionarii cu pensii sociale, persoanele prezentând un handicap, minorii străini neînsoţiţi în Belgia, persoanele invalide, văduve, familiile monoparentale, şomerii primesc o intervenţie majorată. Aceasta presupune o reducere mai mare a cheltuielilor de spitalizare, a medicamentelor, a consultaţiilor şi o reducere de 50% pentru mijloacele de transport în comun.

Dosarul medical global costa 30 de euro pe an, dar este rambursat 100% de casa de asigurări de sănătate; oferă pentru fiecare consultaţie medicală o reducere de 30%. Toţi pacienţii care au un dosar medical global beneficiază de 30% reducere pentru consultaţiile medicale.

Toate aceste reduceri sunt posibile deoarece fiecare angajat plăteşte lunar 13, 07% din salariul său brut la securitatea socială. Suma este reţinută direct pe statul de plată. Angajatorii plătesc 22% pentru fiecare angajat. Din suma adunată la Oficiul Naţional de Securitate Socială se plătesc pensiile, concediile anuale ale muncitorilor, şomajul, alocaţiile pentru copii, asigurările medicale, indemnizațiile de invaliditate şi de boli profesionale. Belgia este unul din statele cu cel mai puternic sistem social din lume.

Prin acestea nu am vrut decât să prezint mersul lucrurilor într-un alt stat democratic din Europa. E-adevărat: un stat cu o democraţie matură. Însă, dacă nu ne putem apropia de standardul acestor state din Vestul Europei, nu înseamnă că nu putem încerca, luându-le ca exemplu, să înaintăm, să progresăm. Pentru aceasta însă ne trebuie conducători cinstiţi, integri, pregătiţi, deschişi la minte şi dedicaţi poporului. Conducători educaţi, care promovează valorile. Nu nişte hoţi îmbâcsiţi de dorinţe egoiste de parvenire, de îmbogăţire fără limite, pentru care singura şcoală valabilă e şcoala şmecheriei, a giubuşlucurilor care le aduc profit personal imediat, nu conducători care aruncă la coşul de gunoi oamenii capabili, profesioniştii, oamenii culţi şi orice sfat al Europei din care statul pe care îl conduc face parte.

De aceea, să nu uităm că, o dată la patru ani, cei care ne conduc depind de noi, iar de votul nostru, de cei pe care îi alegem prin vot depinde viaţa noastră!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

#NoiFacemUnSpital: Când va fi gata spitalul care va putea trata anual peste 300 de copii diagnosticați cu cancer?

Biserica în care copiii îi pot vedea pe Stan și Bran sau pe Charlie Chaplin

„Hai să anulăm ziua națională și să facem ceva mai frumos, mai uman”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,661 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro