Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

De ce o plânge America pe Ruth Bader Ginsburg

27 September 2020

Judecătoarea Curții Supreme de Justiție a SUA, Ruth Bader Ginsburg, care a făcut istorie, simbol al feminismului și o comoară națională, a încetat din viață pe 18 septembrie în vârstă de 87 de ani. În semn de recunoaștere a meritelor sale extraordinare, sicriul cu corpul neînsufleţit al judecătoarei a fost adus miercuri la Curtea Supremă, iar vineri a fost depusă pe catafalcul Lincoln, în Sala națională a Statuilor din clădirea Congresului American. Este prima femeie din istoria SUA și al doilea judecător al Curții Supreme, dar și prima evreică-americană care are parte de asemenea onoare. Curtea Federală, pe lângă decizia de arborare a drapelelor naţionale în bernă, pentru o perioadă de 30 de zile, a omagiat-o pe Ginsburg şi prin faptul că au fost drapate cu creponă de lână neagră ușile sălii de judecată, scaunul ei din pretoriu și banca din fața acestuia, tradiție datând din 1873, după moartea judecătorului-șef Salmon Chase. Înmormântarea este prevăzută pentru săptămâna viitoare la Cimitirul naţional Arlington, alături de soțul ei, şi va fi un eveniment privat. 

După anunțul decesului, în fața Capitoliului

Sosirea sicriului la Capitoliu

Ginsburg a fost doar a doua femeie din toate timpurile care a ocupat funcția de judecător al celei mai înalte curți a națiunii americane. Ea a înfruntat un sexism scandalos pe durata întregii cariere, pe măsură ce urca pe culmile profesiei sale. O susținătoare de-o viață a egalității de gen, îi plăcea să glumească despre prezența femeilor în Curtea Supremă: “vor fi suficiente femei pe cele 9 locuri ale Curții Supreme atunci când vor fi nouă femei”. Nu a renunțat la luptă nici la senectute, rămânând o disidentă dură într-o instituție ce înclina spre conservatorism chiar și când repetatele sperieturi legate de sănătate lăsau America liberală pe muchie de cuțit. În pofida păstrării unui modest profil public, asemenea majorității judecătorilor, Ginsburg a devenit din întâmplare nu doar o celebritate, ci o eroină a culturii pop. Deși nu era mai înaltă de 1,52 metri, RBG va rămâne în amintirea tuturor ca un colos al legii.

Începuturi modeste

Ruth Bader Ginsburg s-a născut într-o familie de imigranți evrei în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, în 1933, în toiul Marii Crize. Mama ei, Celia Bader, a murit de cancer în ziua imediat următoare celei în care Ginsburg termina liceul.

“Mama mi-a spus constant două lucruri: să fiu o doamnă și să fiu independentă.” (foto: 1953, studentă la Cornell)

Ruth a urmat cursurile Universității Cornell, unde l-a cunoscut pe Martin „Marty” Ginsburg la o întâlnire aranjată, fără să îl știe (blind date). Povestea lor de dragoste a durat aproape 6 decenii, până la moartea lui Marty în 2010.

1953

„Faptul că l-am cunoscut pe Marty a fost de departe cel mai norocos lucru care mi s-a întâmplat vreodată”, spunea Ginsburg, adăugând că bărbatul care avea să-i devină soț „a fost primul băiat pe care îl știam și căruia îi păsa că am un creier”.

Cei doi s-au căsătorit la scurt timp după ce Ginsburg a absolvit facultatea, în 1954, iar în anul următor au avut o fiică, Jane. În timpul sarcinii, Ginsburg a fost retrogradată la locul de muncă, un birou de protecție socială – discriminarea împotriva femeilor însărcinate era încă legală în anii ’50. Această experiență a determinat-o să ascundă a doua sarcină înainte de a-l naște pe James, în 1965.

În 1956, Ginsburg a devenit una dintre cele 9 femei acceptate la Harvard Law School, dintr-o generație de aproximativ 500. Atunci, decanul le-a cerut studentelor să justifice faptul că au luat locul unui bărbat în școala lui.

Când Marty, de asemenea un student la Harvard Law School, s-a angajat ca avocat fiscal în New York, Ginsburg s-a transferat la Columbia Law School pentru a-și termina al treilea și ultimul an de studii, devenind astfel prima femeie care a lucrat la revizuirea legilor din ambele colegii.

„Profesoară” pentru judecătorii bărbați

Deși a terminat ca șefă de promoție, Ginsburg nu a primit nici măcar o ofertă de muncă după absolvire.

„Nicio firmă de avocatură din întregul New York nu voia să mă angajeze”, spunea ea mai târziu. „Nu punctam din trei puncte de vedere: eram evreică, femeie și mamă”.

A lucrat în cele din urmă la un proiect în care a studiat procedurile civile din Suedia înainte de a deveni profesor la Rutgers Law School, acolo unde a ținut câteva dintre primele cursuri despre femei și drept.

„Mișcarea feministă a prins viață la sfârșitul anilor ’60”, spunea Ginsburg pentru NPR (National Public Radio). „Iată-mă acolo, profesoară de drept având timp pe care îl puteam dedica pentru a merge mai departe cu această schimbare”.

În 1971, Ginsburg a reușit prima ei pledoarie de succes în fața Curții Supreme, cu dosarul Reed vs Reed, în care se dezbătea dacă bărbații poti fi automat preferați în fața femeilor ca executori imobiliari.

„De foarte puțini ani, a apărut în SUA o nouă apreciere a poziției femeilor. Activate de susținători ai feminismului de ambele sexe, curțile și legislaturile au început să recunoască revendicarea femeilor de a deveni persoane cu drepturi depline, care au dreptul la garanții legale de viață și libertate, la protecție egală din punct de vedere al legilor”.

Curtea a fost de acord cu Ginsburg, marcând astfel primul moment în care Curtea Supremă a invalidat o lege în baza discriminării de gen.

În 1972, Ginsburg a devenit co-fondatoarea Proiectului Women’s Rights la American Civil Liberties Union (ACLU) – Uniunea Libertăților Civile Americane. În același an, ea a devenit prima femeie profesor titular la Columbia Law School.

Ruth Bader Ginsburg teaching at Columbia Law School, 1972. Courtesy of Columbia Law School.

A devenit la scurt timp consilier general al ACLU, lansând o serie de cazuri pe tema discriminării de gen. Șase dintre aceste au ajuns în fața Curții Supreme, iar cinci au avut câștig de cauză. Ginsburg și-a comparat rolul cu cel al unei „educatoare de grădiniță”, explicând discriminarea de gen tuturor judecătorilor bărbați.

Abordarea ei a fost prudentă și foarte strategică. A preferat să acționeze treptat, gândind că este mai înțelept să demonteze legile și politicile sexiste una câte una, mai degrabă decât să riște să ceară Curții Supreme să declare ilegale toate regulile care tratează inegal bărbații și femeile.

Conștientă de audiența exclusiv masculină de la Curte, clienții lui Ginsburg era adeseori bărbați. În 1975, ea a pledat cazul unui tânăr văduv căruia îi fuseseră refuzate drepturile care i se cuveneau după ce soția sa murise în timpul nașterii copilului lor.

„Cazul lui era exemplul perfect despre cum discriminarea de gen afectează pe toată lumea”, spunea Ginsburg.

Ulterior, ea avea să afirme că susținerea din punct de vedere legal a mișcării feministe în această perioadă – cu decenii înainte de a se alătura Curții Supreme – a fost cea mai mare realizare profesională.

RBG as a federal appeals court judge, 1980. Collection of the Supreme Court of the United States.

„Am avut norocul de a trăi în anii ’60, iar apoi în ’70”, spunea Ginsburg. „Pentru prima oară în istorie a devenit posibilă prezentarea în fața instanțelor, cu succes, a faptului că justiția egală necesită ca toate structurile guvernamentale să privească femeile drept persoane egale cu bărbații”.

În 1980, Ginsburg a fost nominalizată de Curtea de Apel a SUA în Districtul Columbia, ca parte a eforturilor președintelui Jimmy Carter de a aduce diversitate în curțile federale.

Cu toate că Ginsburg a fost deseori portretizată ca o liberală înfocată, zilele ei la Curtea de Apel au fost marcate de moderație. Ea și-a câștigat o reputație de „centristă”, votând pentru conservatori de multe ori și împotriva, de exemplu, re-audierii cazului de discriminare a unui marinar, care susținea că fusese exclus din Marina SUA pe motiv că este homosexual.

RBG a ajutat femeile americane să:
– poată semna o ipotecă fără prezența unui bărbat
– să-și deschidă un cont bancar fără co-semnătura unui bărbat
– să aibă un loc de muncă fără să fie distriminate în funcție de sex
– să decidă singure asupra avortului: “Elementar este că guvernul n-are nicio treabă să aleagă în locul unei femei.”

Ginsburg with Senators Daniel Moynihan (left) and Joe Biden in 1993

Ginsburg a fost numită la Curtea Supremă în 1993 de către președintele Bill Clinton. Ea a devenit abia a doua femeie din toate timpurile numită pe acest post, după Sandra Day O’Connor, instalată de președintele Ronald Reagan, în 1981.

Depunerea jurământului la numire. Biblia e ținută de soțul ei, Marty. 

Printre cele mai notabile cazuri ale lui Ginsburg s-a numărat cel al SUA vs Virginia, care a atacat politica de admitere exclusiv a bărbaților la Virginia Military Institute.

„În timp ce Virginia servește interesele fiilor statului, nu face nicio prevedere pentru fiicele ei. Aceasta nu este protecție egală. Nicio lege sau politică nu ar trebui să le refuze femeilor drepturi cetățenești depline, oportunități egale de a aspira, de a împlini, de a participa și de a contribui în societate pe baza talentelor și aptitudinilor lor individuale”.

Rehnquist, președintele Curții Supreme de Justiție, o prezintă presei pe Ginsburg, octombrie, 1993.

©Jose R. Lopez/The New York Times/Redux

În timpul cât a servit la Curte, judecătoarea Ginsburg și-a modificat notabil orientarea către stânga. Ea a devenit o contragreutate a Curții însăși, care, odată cu numirile lui Neil Gorsuch și Brett Kavanaugh de către președintele Donald Trump, a înclinat balanța în favoarea judecătorilor conservatori.

Disidențele ei au fost dure – uneori tăioase – iar Ginsburg nu s-a sfiit să critice opiniilor colegilor. În 2013, obiectând la decizia Curții de a elimina părți importante din Legea Votului din 1965 în urma unui vot 5 la 4, Ginsburg nota: „Opinia Curții poate fi descrisă cu greu ca un exemplu controlat și moderat de luare a deciziilor”.

Judecătorii Curții Supreme de Justiței pozează pentru portretul oficial, noiembrie 2018

În 2015, Ginsburg a fost de partea majorității în două cazuri importante – ambele victorii imense pentru progresiștii americani. Ea a fost una dintre cei șase judecători care au susținut o componentă crucială a Affordable Care Act (n.r. Reforma în Sănătate inițiată în 2010), cunoscut și sub numele de Obamacare. În al doilea caz, Obergefell vs Hodges, ea a fost de partea majorității 5 la 4, care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex în toate cele 50 de state.

„Cel mai bun prieten și cel mai mare susținător”

Pe măsură ce cariera lui Ginsburg prindea aripi, viața ei personală avea ca sursă de stabilitate și siguranță căsătoria cu Marty. Relația lor reflecta o egalitate de gen care era înaintea vremurilor. Cuplul își împărțea îngrijirea copiilor și treburile casnice, iar Marty se ocupa practic integral de gătit.

„Am învățat foarte devreme în căsnicie că Ruth era o bucătăreasă îngrozitoare, lipsită de interes și puțin probabil să se schimbe în bine”, spunea el într-un discurs din 1996. Profesional, Marty a fost un susținător neobosit al soției sale. Oficiali ai președintelui Clinton au spus că lobby-ul său neobosit a adus-o pe Ginsburg pe lista scurtă a nominalizaților pentru Curtea Supremă în 1993. El i-ar fi spus unui prieten că lucrul cel mai important pe care l-a făcut în întreaga sa viață a fost “să o capaciteze pe Ruth să facă ceea ce a reușit”. După confirmarea în funcție, Ginsburg i-a mulțumit lui Marty, „care a fost, încă din adolescență, prietenul meu cel mai bun și cel mai mare mobilizator”.

În ultimele săptămâni de viață, luptând cu cancerul, Marty a redactat o scrisoare către soția sa, în care spunea că în afara părinților și a copiilor, „ești singura persoană pe care am iubit-o în viața mea. Te-am admirat și iubit aproape din ziua în care ne-am întâlnit pentru prima oară, la Cornell”. Marty a murit în iunie 2010, după 56 de ani de căsnicie.

În dimineața următoare, Ginsburg era la Curtea Supremă pentru a da citire unei opinii în ultima zi a unui termen, „pentru că Marty și-ar fi dorit asta”, după cum avea să spună ea ulterior în revista New Yorker.

„Voi supraviețui”

Ginsburg a avut chiar ea cinci episoade majore de luptă împotriva cancerului.

Prima apariție publică în august 2019 după tratamentul făcut pentru cancerul de pancreas.  

©Jeffrey T. Barnes/AP

Judecătoarea O’Connor, care a suferit de cancer la sân în anii ’80, ar fi fost cea care i-a sugerat să-și programeze ședințele de chimioterapie în zilele de vineri, pentru a se putea recupera în weekend-uri în vederea pledoariilor din săptămâna următoare. A funcționat: Ginsburg a ratat doar două susțineri de caz din cauza bolii!

Ginsburg a recunoscut că a urmat și sfatul cântăreței de operă Marilyn Horne, care fusese diagnosticată cu cancer pancreatic în 2005. „Ea spunea ‚Voi supraviețui’. Nu ‚Sper că voi supraviețui’ sau ‚Vreau să supraviețuiesc’, ci ‚Voi supraviețui’”, și-a amintit Ginsburg pentru NPR.

Longevitatea ei a adus o imensă ușurare pentru America liberală, care se temea că o nouă poziție liberă la Curte va permite majorității conservatoare să devină și mai puternică în era Trump.

„Notorious RBG”

Înspre finalul vieții sale, Ginsburg a devenit un simbol național. Datorită, în parte, disidențelor sale nimicitoare, un tânăr student a creat un cont de Tumblr dedicat lui Ginsburg și numit Notorious RBG – cu referire la regretatul rapper The Notorious BIG.

Contul a prezentat-o pe Ginsburg unei noi generații de feministe tinere și a propulsat-o către cea mai rară distincție pentru un judecător: a devenit o figură cult.

Forță și perseverență femeiască – On the Basis of Sex

The Notorious RBG a făcut subiectul unui documentar, al unei biografii premiate și a nenumărate romane bine vândute. Ea a fost și inspirație pentru scenete de la Saturday Night Live și și-a văzut o imagine asemănătoare imprimată pe căni și tricouri.

Un tur al expoziției Notorious RBG împreună cu fiul ei, aici

„Era dincolo de orice imaginație că într-o zi voi deveni Notorious RBG. Am acum 86 de ani și totuși oameni de toate vârstele vor să facă poze cu mine”.

Fiecare aspect al vieții ei a fost disecat și transformat în mit, începând de la rutina ei de muncă până la dragostea ei pentru elasticele de păr.

Întrebată de NPR în 2019 dacă are vreun regret având în vedere provocările pe care le-a avut de înfruntat în viață, convingerea personală supremă a lui Ginsburg a ieșit la suprafață strălucind: „Cred că m-am născut sub o stea foarte luminoasă”.

Articolul original

Un omagiu splendid este și coperta următorului număr al revistei The New Yorker care arată astfel:

copert THE NEWYORKER RGB

Observați detaliul din gulerașul de dantelă. 🙂

Povestea gulerelor purtate de RBG

În locul tradiționalelor robe negre și cravate, Ginsburg și O’Connor au decis că ar trebui să apară într-o ținută mai festivă când e vorba să-și marcheze un loc al lor ca singurele două femei într-o mare de bărbați. “Știți, roba standard e făcută pentru un bărbat pentru că are un loc unde să se vadă cămașa și cravata. Așa încât, Sandra Day O’Connor și cu mine ne-am gândit că ar fi potrivit dacă includem ca parte a robei noastre ceva tipic feminin.”

Judecătoarei îi plăcea să-și asorteze jabourile în ziua sentințelor în funcție de votul ei sau la evenimente, în funcție de sentimente.

Colierul “NU-MI PLACE DE EL”

Ruth Bader Ginsburg pozează pentru potretul oficial în 30 noiembrie 2018, după alegerea lui Brett Kavanaugh, acuzat în trecut de viol și probleme cu alcoolul, proces în care s-a apărat singur.  

©CHIP SOMODEVILLAGETTY IMAGES

Colierul “DEZACORD”

Când dorea să-și exprime dezaprobarea purta acest colier.

Colierul “OPINIE MAJORITARĂ”

La discursul despre Starea Națiunii susținut de președintele Obama în 2013. 

©CHIP SOMODEVILLAGETTY IMAGES

Când urma să-și prezinte opinia într-o speță și voia să semnalizeze aprobarea, purta acest colier galben.

Colierul “FAVORITUL”

31 decembrie 2005, la prima adresare a lui Barack Obama în fața Congresului. 

©SCOTT J. FERRELLGETTY IMAGES

Colierul “ORIGINALUL”

Primul portret oficial ca judecător la Curte, 1993

©DIANA WALKERGETTY IMAGES

Deschidem o paranteză. Scriind despre codurile gulerașelor pe care le purta RBG, mi-am adus aminte de prima femeie Secretar de Stat (funcție cu rol cheie în politica americană și mondială, echivalentul ministrului de externe) – Madeleine Albright – și ale sale broșe folosite în întâlnirile diplomatice pentru a transmite mesaje mai mult sau mai puțin subtile. Evreică de origine cehă, emigrată în SUA în 1947 și devenită cetățean american în 1957, ajunge ambasadorul SUA la ONU (1993 – 1997) și apoi secretar de stat în administrația Clinton (1997-2001).

“O broșă în formă de melc sau una în formă de crab purtate de diplomatul american exprimau nerăbdarea în legătură cu anumite discuții, în timp ce o broască țestoasă putea indica nemulțumirea în ceea ce privește ritmul lent al discuțiilor, precum în cazul negocierilor din Orientul Mijlociu. La o întâlnire cu liderul palestiniain Yasser Arafat, de exemplu, a purtat o broșă-viespe.  Am purtat viespea pentru că doream să înțep nitel și să transmit un mesaj dur“, spune Albright în cartea sa Read my pins.

Când l-a însoțit pe președintele Bill Clinton la o întâlnire cu președintele Vladimir Putin, pe subiectul situației din Cecenia, doamna Secretar de Stat a ales să poarte una dintre broșele sale preferate: cele trei maimuțe (citiți aici despre). În prezent, colecția de 300 de broșe a doamnei Madeleine Albright este expusă la Muzeul de Artă din New York. (citiți mai multe aici) Am închis paranteza.

În încheiere, un fragment scurt din elogiul adus de șeful Curții Supreme de Justiție:

“Ruth a plecat și suntem trişti. (…) Desigur, ea va trăi prin ceea ce a făcut pentru a îmbunătăți legea și viețile tuturor. (…) Supusă discriminării la școala de drept și pe piața muncii pentru că era femeie, Ruth va deveni cea mai mare avocată care va lupta în instanță împotriva acestei discriminări . (…) Vocea ei în pretoriu și în sala noastră de conferințe a fost blândă. Dar când a vorbit, oamenii au ascultat.”



Citiţi şi

Forță și perseverență femeiască – On the Basis of Sex

Sunt specialistă în corpuri de femei

La 40 vrei să iubești, nu să te îndrăgostești

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Florina / 28 September 2020 9:57

    O mare doamnă, o femeie extrem de inteligentă, frumoasă, o femeie puternică în spatele căreia s-a aflat un bărbat la fel de puternic. Povestea de dragoste dintre ea și soțul ei m-a captivat la fel de mult precum m-au impresionat realizările profesionale ale acestui magistrat de succes. Dumnezeu s-o odihnească-n pace! Vă felicit pentru articol,e extrem de captivant 🙂

    1
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro