De-mi ești dat…

25 September 2018

De-mi ești dat, te vei întoarce la mine cu adierea vântului la înserare, îmi vei aduce blestem și binecuvântare, mirosul de frunze uscate, bruma târzie, plumburiul și ploile, insomniile și zâmbetele, țipătul păsărilor urmându-și chemarea…

De-mi ești dat, îmi vei căuta în mulțime ochii, vei tremura auzind glasuri ce mi-ar putea semăna, îți vei reface în minte amintirea acelor câteva clipe când ne-am avut din priviri, fugitiv, avid, vinovat, cu emoția scuturându-ne până în străfunduri…

De-mi ești dat, vei găsi calea, pretextul și curajul, vei învinge convenții, superstiții, rațiune, frici, orgolii, destine…

cuplu sarut

De-mi ești dat, îți făgăduiesc un loc lângă o Ea pe care nu a intuit-o încă nimeni, acea Ea pe care o îngropase aproape de tot existența măruntă, meschină…

De-mi ești dat, fie și pentru ore, îți voi pune pe masă cheia întreagă a stăpânirii mele – timid, simplu, neprefăcut…

De-mi ești dat, emoția asta sălbatică pe care o port zilnic în mine, sensibilitatea feroce care mă trece prin zeci și zeci de iaduri, ani de-a rândul, de-mi ești dat, zic, poate că le vei jertfi până la scrum, fără plată, numai cu rugămintea inocentă de a nu urî, niciodată, muza…

De-mi ești dat, îți voi auzi poate și Dincolo acordurile de chitară, dumnezeiești fiori de nostalgie și viață, îndrăzneală și timiditate, pasiune pură…

De-mi ești dat, pășește cu grijă prin sufletul ăsta obosit, băiatule cu chitara, căci iată, aproape reușesc o vinovată cutezanță: îți sorb privirea migdalată o oră încheiată, într-o altă seară cu lună…

Guest post by Medeea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Tata, te iubesc oricum ai fi

TREBUIE! Nu trebuie nimic altceva decât să fii fericit, asta, da!

Am venit să îmi caut fericirea și m-am găsit pe mine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro