Despre fericire la persoana I, plural

20 April 2022

Dintotdeauna am crezut că fericirea are cel mai scurt termen de valabilitate. Că, odată ce-ai prins-o, trebuie să ţii braţele şi sufletul deschise… deşi asta nu a salvat-o niciodată de la o moarte prematură. Mi-a dat numai, pe moment, posibilitatea s-o respir din toate unghiurile. S-o sorb lacom, conştientizând-o şi aruncând-o astfel în eternitate, acolo unde să mă pot mereu întoarce s-o savurez. Acolo, căci aici, între timp, deja va fi trecut.

Dintotdeauna am crezut că fericirea se declină doar la persoana I, numărul plural. O declinare destul de rar întâlnită, dacă e să fim dureros de sinceri… însă, până la urmă, nici nu contează şi asta pentru că înseşi premisele de la care pornesc sunt total eronate. Cu alte cuvinte, în cârca unei greşeli eu mi-am programat existenţa. Deci era normal să dea rateuri, corect? De aceea fericirea mea durează numai o clipă…

Fericirea care ţine – pentru că, da, ea chiar există – se numără de la unu, nu de la doi. Începe cu sinele ades abandonat tocmai în căutarea ei, înfocată, dar în afară. În căutarea a ceea ce înţelege şi crede fiecare că înseamnă. Cu alte forme, de la om la om, cu alte visuri, speranţe, aşteptări şi iluzii, însă, în esenţă, aceeaşi plutire dulce a sufletului pe valurile vieţii.

Nu este uşor, dar este frumos. Uneori, fericirea rezidă în lucruri aparent, mici, fără mare importanță, în gesturi pe care le faci zilnic sau doar uneori, dar pe care le faci din toată inima, de la tine, pentru tine. Ca atunci când vrei să ai grojă de sănătate și faci un ocol prin piață, ca să-ți cumperi cele mai proaspete produse sau ca atunci când vrei să aduci sala de fitness la tine acasă și atunci o bicicletă electrică devine un must have sau ca atunci când înțelegi că meriți ce-i mai bun, în cazul ăsta niște adidasi nike damă  la care te gândești de ceva timp, la excursia aceea, în Deltă, amânată și para-amânată. Alteori, fericirea rezidă în a fi, tu cu tine, mai îngăduitor, mai înțelegător și mai iertător…

De aceea azi, căutarea fericirii este poate, singurul sens pe care aş putea să-l dau vieţii, cu unica obligatorie condiţie: să o caut acolo unde izvorăşte, în adâncul sufletului, fruct al moștenirii și al propriilor gesturi.



Citiţi şi

Asociația Culturală Control N & Zbang Film prezintă Interior/Exterior – un spectacol al zidurilor pe care le-am ridicat în noi

„Iubita, să dai un semn când rămâi singură…”

De fapt, tot ce îți dorești e să te pierzi în iubire și lumină…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro