Destinul nefericit al multor oameni este rezultatul alegerilor lor

13 December 2022

Viața nu are alt sens decât acela pe care i-l dăm fiecare, cu toată forța pe care o depunem. Scopul omului este să fie el însuși, iar pentru a atinge acel scop, trebuie să fii om cu tine. Nu renunțarea la sine, nu egoismul, nu refuzul individualității, dar dragostea față de sine sunt confirmarea propriului eu. Ţineţi cont de asta în momentul în care vă stabiliţi noile direcţii în viaţă. Ce vrei să faci? Cine vrei să fii?

Foto Jamie Isaia

Problema noastră este indiferenţa omului faţă de sine. Destinul nefericit al multor oameni este rezultatul alegerilor lor. Ei nu se simt nici vii, nici morţi. Şi atunci viaţa devine o povară, o ocupaţie fără valoare, iar afacerile doar mijloc de protecţie faţă de chinurile de a fi în umbră. Erich Fromm

Societatea în care trăim nu își dorește să aibă de a face cu oameni înțelepți. Oamenii înțelepți sunt oameni care își pun întrebări legate de viață, sunt oameni care pun la îndoială anumite lucruri, sunt oameni care nu merg cu valul doar pentru că așa face toată lumea. Aceștia sunt oameni greu de manipulat pentru că își folosesc credința pentru a se descoperi și a-și actualiza mereu potențialul personal și apoi pe cel colectiv. Prezența credinței constituie diferența dintre educație și manipulare. Educația este identică cu ajutorul acordat copilului pentru a-și descoperi și realiza potențialul. Opusul educației este manipularea și se bazează pe absența credinței în ceea ce privește dezvoltarea potențialului. Așa cum mulți părinți susțin că ei știu ce e mai bine pentru copilul lor, fără ca măcar să îl cunoască, tot așa societatea capitalistă vrea să ne țină la statului de pioni, executanți de comenzi, care să nu aibă timp să gândească. Treaba noastră, în opinia altora este să facem și să avem, nicidecum să fim. Ați simțit vreodată că sunteți atât de ocupați că nu mai știți nici cum vă cheamă? Cineva chiar are de câștigat din asta, dar nu ești tu câștigătorul.

În acest proces de cunoaștere, călătoria se face din direcția fricii, treapta cea mai de jos a existenței umane, înspre iubire, treapta cea mai înaltă. Linia de frontieră dintre cele doua puncte se numește curaj. Curajul de a crede, curajul de a iubi, curajul de a schimba ceva. Toate cer curaj.

Guest post by Rază de soare

Și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Povestea care nu ar fi trebuit să fie scrisă așa

Viața

Să nu tragi de un bărbat, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. deo roll on / 15 December 2022 19:58

    Înțeleptul nu e fericit! I e povara lumea tâmpită care îl frânge.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro