În mine chefuiește un ocean de draci!
Merg azi cu familia la nițel șoping, cât să îi găsim plodului din dotare conduri de viitoare prințesă. Intrăm într-un magazin de profil, scanăm marfa dedicată oamenilor mici și alegem nu una, ci doo perechi de umblători. Piele, să nu ne transpire cei 10 purceluși.
În timp ce tati își aștepta rândul la casă, mami își aruncă cei patru ochi și peste celelalte rafturi. Big mistake, big! Reduceri la săndăluțe. Și lui mami chiar îi trebuie o pereche de săndăluțe, l-a pus pe tati în temă, în prealabil, de vreo lună.
Tati, mirosind că-i rost de cheltuieli neprevăzute și nevrând să-și traumatizeze Mastercardul, a ieșit glonț, după ce a încheiat socotelile cu casiera. Probabil spera că, având brațele ocupate cu odorul și moneda de schimb de cealaltă parte a ușii, voi ridica, neputincioasă, steagul alb. Nu știa, bietul de el, că în fața unui toc cui, femeia îl detronează pe Napoleon la multitasking. În plus, noi eram în Northampton, nu la Waterloo, nici vorbă să mă dau bătută!
Bun! Pun ochii pe o pereche de sandale dintr-alea pe care e vital să le ai, fac exerciții de echilibristică, cât să le probez, cu odorul la purtător, constat că au fost fabricate expres pentru piciorul meu fin, mărimea 40, așa încât strig la card, poftindu-l înăuntru. „Ăăă, ăsta!” La iubi. La iubi strig.
Iubi al meu intră cu o moacă aducând a exasperare, îmi ia copilul din brațe, îmi aruncă portofelul peste geanta care se odihnea pe un scăunel și o ia înspre ieșire. Apuc să-l strig:
– Stai, iubi! Pot, pot?, arătându-i glezna dezgolită atât de senzual de acea sanda perfectă.
– Dimerditi!, îmi zice el.
Eu, ființă clementă, zic să-i mai dau o șansă:
– Ce-ai zis, iubire?
– Am zis că ți-am lăsat portofelul, ești mare, deci dimerditi! și iese.
Acum, eu știu că merda = c*cat și chiar de n-oi avea niciun certificat de traducător autorizat de „merda” și derivațiile lui, măcar perspicacă (ca să rămân în temă) îmi iese uneori.
Și dintr-o dată, sandaua aia din sublimă s-a transformat în trivială, iar Mastercardul în cel mai indezirabil obiect tangibil (cel puțin până termin țigările). Și, dintr-o dată, jobul ăla de „plimbător de câini” pentru care am ezitat să aplic, îmi pare cel mai frumos job din lume.
Ți-a trebuit străinătate, Raluca? Dimerditi!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
E ok să spui NU, e ok să renunți. Nu și la tine
Lucrezi de acasă? Iată cum să îţi creezi spaţiul perfect pentru muncă
Ești gata să devii o super femeie la job? Iată secretul eficienței
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
