Drame. Peste tot, drame. Trăim într-o societate care favorizează dramele. Adulterul și despărțirile sunt tot mai comune, consumerismul și virtualul ne-au subjugat pe majoritatea, emigrarea este mai accesibilă ca niciodată, destrămând familii.
Iubirile imposibile sau inegale, sărăcia, boala, violența, singurătatea, dorul, trădarea, abandonul, neputința, eșecul, lăcomia. Fiecare își alege câte o victimă, dintre mine sau tine. Nimeni nu este omis.
Cu toții avem într-un sertar, al trecutului sau al prezentului, o poveste dureroasă. Unii alegem să lăsăm sertarul descuiat, în timp ce alții îl ferecăm cu un lacăt a cărui cheie o aruncăm în neant. Unora ne place să ne augmentăm suferința, transformând fiecare situație neplăcută, într-o dramă. Alții preferăm să sfidăm adevărate tragedii, râzându-le în nas.
Suntem dependenți de drame. Ne clădim fericirea pe dramele celorlalți, la fel cum transformăm fericirea altora în drame personale. Apreciem ceea ce avem abia atunci când vedem că alții au mult mai puțin și ni se pare că nu avem nimic, văzând cât au alții.
Sunt drame mari sau drămuțe. Sunt drame permanente sau trecătoare. Incurabile sau tratabile. Sfâșietoare sau mai blânde. Nici una, însă, nu-i mai nemiloasă ca efemeritatea. Venim și ne ducem, de parcă nici n-am fi fost. Prea puțini dintre noi lăsăm ceva semnificativ posterității.
Cei mai mulți dintre noi uităm că viața este un dar care ne-a fost oferit cu împrumut și că va trebui să îl restituim, mai devreme sau mai târziu. Și în loc să ne jucăm cu el în fiecare zi, să îl exploatăm cu entuziasm, să îi privim sublimul, noi îl cedăm, drept ofrandă, dramei.
S-a mai spus în nenumărate rânduri și sub diverse abordări. Nu-i bai, o mai spun și eu. Fericirea izvorăște din noi. Nefericirea, de asemeni. Între urechile noastre ne șade cel mai bun prieten, ori cel mai aprig dușman. Depinde de noi pe cine alegem să alimentăm.
Nu știu de ce am scris acest articol. Nu știu nici măcar dacă am reușit să fiu coerentă. Știu, însă, că m-a cutremurat povestea Georgiei. Aș fi vrut să îi pot lăsa o vorbă bună, o încurajare. Dar ce îi poți spune unei femei care vede moartea ca pe o eliberare? Cum să îi spui să privească jumătatea plină a paharului, când paharul ei pare golit demult? Stimată doamnă, viața este, de multe ori, nedreaptă. Și alege să dea lecții în cele mai crude moduri. Dumneavoastră ați reprezentat pentru mine și mulți alții, care avem tendința să uităm cât suntem de norocoși, o recapitulare a fericirii.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
