Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Domnule doctor, incompetența dublată de nesimțire mă panichează

10 November 2019

Am fost acum trei nopți la UPU. Nu era tocmai pe lista mea de acțiuni de bifat în noaptea respectivă, însă după ce m-am trezit pe la două noaptea și am realizat ca nu pot focaliza nici măcar o singură imagine statică, după ce am constatat că fiecare mișcare a capului face din nou lucrurile să se învârtă cumplit și că din cauza asta nu pot sta nici măcar în șezut fără să fiu trântită la pământ, m-am speriat și am pornit spre spital să-mi caut leacul. Am ajuns, mi-au fost efectuate formalitățile de prezentare și apoi am fost instalată într-un pat, unde, după o întrebare a medicului de gardă despre motivul prezentării la urgențe și un răspuns cât de precis am putut eu să dau despre felul, intensitatea extremă și ciclicitatea amețelilor, despre faptul că ochii și imaginile captate nu se suprapun, domnul doctor a recomandat analizele uzuale din sânge, o radiografie de coloană cervicală și o perfuzie “cu vitamine” după cum mi-a explicat doamna asistentă care mi-a montat cateterul. Era o noapte liniștită, așa că domnul doctor s-a retras, să se odihnească probabil. Era ora trei și ceva. A mai revenit în UPU după ora 8,30. Mi-a semnat fișa și mi-a făcut un semn sictirit din mână, însoțit de îndemnul “Hai, mă, pleacă de aici!” atunci când am încercat să vorbesc cu dumnealui. Voiam să-i spun că între timp am citit ce m-am priceput eu și că am regăsit multe din cele pe care le pățisem în noaptea respectivă în descrierea vertijului. Exceptând reacția de sictir și apoi ignorarea totală, altceva nu am reușit să scot de la domnul doctor. O doamnă asistentă mi-a dat fișa pe care scria “atac de panică” și am fost liberă să plec, așa amețită cum încă eram.

Domnule doctor! Vreau să vă spun că am mers ulterior la un coleg ORL-ist. Care, după ce mi-a efectuat o testare simplă Dix-Hallpike, a identificat nistagmusul pe partea dreaptă, ceea ce a confirmat diagnosticul de VPPB. Era vertij, domnule doctor! Nu atac de panică. Panica se instalase după ce m-am trezit în halul acela.

Și dumneavoastră v-ați fi speriat dacă ați fi constatat din senin că totul în jur se mișcă. Și că ochii vor cu disperare să facă măcar o imagine să stea pe loc, dar este imposibil. Sunt sigură că v-ați fi speriat, mai ales că nu ați auzit de VPPB. Este un diagnostic ușor, domnule doctor! Se pune ușor. Se tratează destul de ușor, printr-o procedură de repoziționare a otoliților care au plecat la plimbare și nu mai receptează corect spațialitatea, transmițând astfel semnale confuze creierului, care amestecă imaginile. Sau cu o pereche de capace, vorba unui amic.

Domnule doctor, vreau să vă spun că eu sunt jurist și nu trebuia să știu toate detaliile astea despre otoliți și vertij. Nu-mi doream să le știu. Pentru că trebuia să le știți dumneavoastră, domnule doctor! Și să recomandați măcar un consult de specialitate. Dar nu, îngâmfarea și lipsa totală de respect pentru profesia sfântă pe care o practicați dar și pentru oameni, nu v-au lăsat, domnule doctor. Nu v-au lăsat nici măcar să mă ascultați. Aveți la îndemână acest diagnostic fantomă, atacul de panică, sub care expediați o mulțime de manifestări care, iată, au explicații mult mai concrete, diagnosticabile și tratabile.

Domnule doctor, am plecat înmărmurită și speriată de felul în care v-ați exercitat profesia, gândindu-mă că pe mâna dumneavoastră se dau oameni care au nevoie de competența si profesionalismul dumneavoastră.

Domnule doctor! Mă rog să nu mai am nevoie în veci de serviciile dumneavoastră, eu sau cineva la care țin.

Vă doresc sănătate, domnule doctor! Și vouă cititorilor, la fel! Sau măcar să aveți norocul să dați peste medici care își respectă profesia și vă tratează cu respect.

Mă înclin în fața medicilor și asistenților medicali care își iubesc profesia. Care înțeleg că pentru un om în suferință sunt dumnezei și nu fac din asta motiv de îngâmfare și dispreț ci, din contră, prilej de aplicare a competențelor, disponibilității și, poate, a empatiei. Și m-a durut să constat că dedicarea acestora este mânjită de câte unul așa cum am găsit eu la UPU acum două nopți.

Sănătate, oameni!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

S-a constituit Asociația Medicilor Independenți

“Doamnă, nu muriți!”

Patru ani de la Colectiv, dar noi toți continuăm să ardem

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro