Dragi people-ași

9 August 2015

Mihnea RudoiuSă facem puţină ordine în această avalanşă de acuzaţii pro şi contra PR şi, prin recul, asupra subsemnatului!

O prietenă mi-a trimis un articol de-al lui PR (se ştie povestea), ne-am amuzat pe seama lui (hai, aruncaţi cu pietre că n-am vărsat râuri de lacrimi, cum aţi făcut voi, ci m-am crăcănat de râs citindu-l), după care am conceput articolul.

Despre apariţia lui

Să lămurim misterul!

Articolul a fost trimis la Kamikaze, Catchy, Contributors şi Vice.

Cei de la Catchy au răspuns primii şi, bănuind care ar fi conţinutul, au refuzat a-l publica din principiu. Ceea ce am înţeles şi nu a fost nici o supărare.

Ulterior, cei de la Kamikaze au răspuns şi articolul a apărut acolo.

Problema asta am lămurit-o, sper.

Două tanti, ulterior, au simţit nevoia să îmi dea o replică acidă, bănuiesc. Foarte bine că s-au simţit îndreptăţite să o facă. Din păcate, eu nu le-am citit articolele şi nici nu intenţionez. Comentariile sunt singurele care mă distrează. Articolele în cauză m-ar plictisi numai.

Problema violului

Pipălaşi, nu fac mişto de un viol 😉

Se vede că nu aţi priceput deloc esenţa articolului, sau aţi priceput doar ce aţi dorit, dar asta, ca să zic aşa, e strict problema voastră şi eu nu am de gând să îmi bat capul să vă mai explic încă o dată ce am vrut să spun.

Totuşi, reţineţi, aceeaşi reacţie aş fi avut-o şi dacă, ducând lucrurile la extrem, un bărbat ar fi fost cel violat şi s-ar fi apucat să spună ce a scris PR pe blogul ei. Pentru că, din punctul meu de vedere, multe detalii din acel viol sunt inconsistente. Dumneavoastră aţi ales să credeţi ce spune PR, eu am ales să pun la îndoială mare parte din veridicitatea acelei confesiuni. Iar metoda aleasă să subliniez asta a fost băşcălia.

Multe persoane s-au isterizat în pragul apoplexiei din acest motiv. Le va trece însă într-o zi-două, sunt convins.

Când Nicuşor Constantinescu, fostul prefect al Constanţei, a plecat să se opereze în SUA, fiind căutat de justiţie, presa a luat în derâdere inopinata lui îmbolnăvire. Şi la fel s-a întâmplat cu toţi politicienii care se îmbolnăveau subit când erau acuzaţi şi chemaţi să dea cu subsemnatul la DNA. Tuturor li se păreau stranii acele subterfugii medicale care le permiteau să se sustragă cercetării penale.

domestic violence

Mutatis mutandis, asta socot eu că a făcut PR: s-a dat artistic lovită invocând un viol care, în contextul dat, mi s-a părut că se potriveşte ca nuca-n perete sau, spre a păstra analogia cu exemplul de mai sus, ca bolile ălora cu bruştele lor vizite la procuratură.

Habar nu am dacă PR a fost sau nu violată. Sincer, nici nu mă interesează.

Şi, fiindcă deja văd venele multor dudui şi dude zvâcnindu-le pe la tâmple, mai să li se spargă, pentru că îndrăznesc să o compar pe bloggeriţă cu iluştrii noştri pârnăiaşi şi tertipurile josnice ale ălora cu dezvăluirea ei emoţionantă şi curajoasă, le recomand să se calmeze şi să judece acum necontaminate de păguboasele impulsuri emoţionale.

Pipălaşi, nimeni nu ia apărarea violatorilor !

Vreţi să li se taie boaşele? Subscriu.

Vrei să fie traşi pe roată, ca Horia, Cloşca & Crişan? Subscriu.

Dar dacă PR a fost violată, cum pretinde, să meargă mai departe şi să ofere nume. Măcar pe al persoanei în care avea încredere şi care a dus-o în mijlocul violatorilor. Cel mai greu moment a fost depăşit. Beneficiind de suportul vostru şi de o binevenită reparaţie morală – adevărat, ar veni cam târziu, dar are tot dreptul la ea –, va putea scoate iar capul în lume fără a se mai simţi “stigmatizată, batjocorită, arătată cu degetul” ca acum două decenii !!!

Nu vă doriţi şi voi asta ?

Eu sper că da.

Altminteri, toată povestea va rămâne doar o fumigenă ieftină.

Sayonara, pipălici! 🙂



Citiţi şi

Anatomy of a Scandal

Ultimul duel

Răzbunare de tip #MeToo – Promising Young Woman

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. dina27 / 10 August 2015 3:07

    Tot citind si scriind, mi-am dat sema ca am ajuns la o dilema: cumva “PR” inseamna si “Public Relations”? Ma lamureste cineva? Poate Cristiana? I-am citit comentariul si mi-a confirmat ceea ce auzisem doar: un viol a fost “marturisit in public”, dupa 22 de ani. Care o fi fost factorul declansator? Cuvantul “viol”? Aparent, n-ar avea de ce, pt. ca in ultimii 22 de ani au fost zeci, sute de mii de violuri, unele urmate de crima, iar aceste orori n-au produs reactii atat de “chimice” pt. (niciun) PR. Si, da, au fost chiar si copii violati si ucisi. Deci, nu, nu de la cuvantul “viol” a pornit marturisirea publica. Atunci sa fie toponimul “Vaslui”? Pare plauzibil, deoarece Vasluiul a devent un fel de “axis mundi” al violului, motiv pt. care, cuvantul in sine a avut pt. PR acelasi ecou pe care l-a avut o madlenă in cazul lui Proust (seulement pour les connaisseurs!). Dar chiar si asa, de ce PR, n-a dus marturisirea mai departe? De ce nu-i acuză pe violatori, asa cum ii sugereaza Rudoiu? Hai, poate ca nu-i stia pe toti 10, dar macar pe cel care a dus-o in ambuscadă si care, spune ea, ii era prieten. De ce nu-i da de gol? Chiar daca fapta e prescrisa si nu mai pot fi arestati, ar trebui macar stigmatizati. Eu, de cand cu marturisirea lu’ PR, chiar am inceput sa ma simt in pericol, stiind ca 10 violatori nesatisfacuti bantuie liberi pe strazi. Nu mai dorm noaptea bine, iar ziua, de la atata nesomn, as dormi non-stop. PR, daca-i cunosti, daca-l cunosti macar pe unul din gaşca aia de golani, nu-l mai tine ascuns, draga, pt. ca din punct de vedere juridic, asta e tainuire. Schimband registrul, ma bucur ca doamna Catchy a avut inspirata idee de a-i publica “replica” lui Rudoiu. E o placere sa-l citesti, asa mistocar cum e el! Pacat insa ca unele cititoare Catchy nu vor sau nu pot sa inteleaga ceea ce a vrut el sa transmita prin articolul intial. Nimic despre viol si totul despre altceva! Nu mai spun ce, ca nici pe mine n-o sa ma inteleaga toata lumea. La final, un mic sfat pt. Cristiana: sa nu cumva sa cumperi vreo carte de-a lui Rudoiu, ca dai banii degeaba. N-ai sa-l intelegi si-o sa vii sa te plangi pe Catchy ca Rudoiu ia viata la misto. Iar noi o vom lua de la capat…Catchy, Duda, Rudoiu, tanti revoltate, comentarii…Pfuu! Va fi ca un fel de circuit al apei in natura! Deci, nu, mai bine nu! Ca sa stii si tu, literatura nu inseamna neaparat “ceva adevarat”. Pentru asta exista stirile de la ora 17.00 sau ziarul “Libertatea”!

    Reply
  2. Cristiana / 9 August 2015 21:41

    Bha MR,
    Eu sunt una dintre acele tanti revoltate. Sunt femeie, sunt mama de fata si in continuare imi faci greata Pipălaş! Afla ca intamplator, m-am aflat intr-un loc in care era si PR (cum spui tu). Si era exact ziua in care s-a aflat ca indivizii de la Vaslui sunt judecaţi în stare de libertate. Atunci ea a marturisit in public drama ei si cat este de nedreapta acea decizie. O femeie indurerata Pipălaş. Si era inaintea acelei postari de pe bogul ei. Dar Pipălaş, sa o compari pe PR cu oricare politician este prea mult. ” Multe persoane s-au isterizat în pragul apoplexiei din acest motiv. Le va trece însă într-o zi-două, sunt convins.”
    Gaseste si tu ceva de scris, dar ceva adevarat. Poate iti si cuparam cartile daca te maturizezi si scapi de sarcasm, mizerie, etc, Pipălaş imatur!

    Reply
    • MR / 9 August 2015 22:57

      Cristiana,
      Nu ti-a cerut nimeni sa cumperi nimic, draga!
      Daca nu iti permiti, e ok, calmeaza-te! Pe greata ta, oricum, nu dau doi bani, in caz ca iti faceai planuri 😉
      Fiindca singura greata pe care o savurez e a lui Antoine Roquetin 🙂 Sartre chiar se pricepe sa scrie despre asta.
      Ceea ce nu pot spune in cazul tau, pipălaşă matură 😀

      Reply

My two pennies for Yarina Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro