E pe niveluri, ca să ştii

Ana Barton

8 September 2014

Ana BartonNici nu ştiu cum să-ţi scriu azi: să te iau direct sau să pun vorbelor surdină? Uite, n-o să le pun fiindcă te respect şi cred că poţi să iei cu lingura mare şi-o lămâie-ntreagă. Că e coaptă.

Lumea trăieşte cu frica de moarte. Vorba unui prieten de-al meu: „Murim de-atâta amar de vreme, şi tot ne mai e frică de moarte!“. Ne este, că doar nu metabolizăm istoria şi nici experienţele predecesorilor.

Treaba e însă că n-o mai recunoaştem, iar aici e un mal mic de adăstat. Să ne-aşezăm un pic în ierburi ‘nalte, dară. Că moartea e pe niveluri. Sigur, dacă ai noroc şi nu dă peste tine una năprasnică. Sunt dură? Da’ viaţa cum e, menuet?!

Indiferenţa ta e prima moarte, omule. Ţi-e cretă gustul a orice din jur şi, aici doare, al oricui. Zâmbetul ţi-e grimasă. Da, nimic nu-ţi mai place până la bucurie. Şi te târăşti, chit că biped, vorba femeii. Nimeni n-a zis atunci că bipedu’ ăsta e tare făţarnic, poa’ să-nsemne fix pe burtă, chit că nu se vede.

Se prea poate să găseşti şi-un ţap ispăşitor. E şi ăla un rol în viaţă, da’ vezi că s-ar putea să i-l atribui tu, să n-aibă bietul ţap nicio legătură cu vederile tale durute. Iar dacă, repede, repede, de la el treci la lumea largă, ai şi răspunsul: la tine-s dinţii care ţi-au sfâşiat carnea. Nu mai căuta alt ispravnic. Ţi-ai făcut treaba, te-ai răcit de lume. Eşti pe drumul sigur: te răceşti curând de tine.

beautiful-lady-woman-awesome-thinking

A fost lung? Te cred. Cel mai greu la tine-ajungi. Să te spinteci pe nervură, să-ţi scuipi seva şi s-o urli. Nu că este, ci de ne-ndestularea otrăvii. Gata, vina-i toată la tine, poţi să zaci şi să-ţi plângi de toată mila pe care-ai adunat-o-n poale. Sau în manşete. Eu zic că-i timpul să te şi boceşti niţel, c-ai murit pe jumătate şi nu-i rău să faci repetiţii parţiale.

Ţi s-aspriră tegumentele, deşi n-ai postit, ghem de pietre zgrunţuroase ai în pleoape-n loc de lacrimi. Eşti bine. Trei sferturi te-ai răcit. De-amu, lumea-i prea netrebnică pentru o minune ca tine. Izolează-te complet şi justifică-ţi toată gheaţa prin prostia restului. Hai, că nu e greu să mori, văzuşi?

Şi-ntr-o zi, nu te mai doare chiar nimic. Pe vremea când încă te mai uitai la lume, asta se chema zen în gurile lor. Nu şi-ntr-a ta, c-a ta era plină de iască. E bine că nu mai simţi nimic, de-acum te-ai eliberat, poţi, în sfârşit, să-ţi permiţi să funcţionezi doar. Că-ţi faci toate treburile bine, eşti eficient. Tentativele de surâs, tu cu tine, la perete, se lasă mereu cu spargeri mici la colţurile gurii. E, lasă, crema de gălbenele e panaceu universal, nu? Parcă aşa se spune.

Dar tu, ţie, ce-ţi mai spui? Nu la vorbe mă refer, ci la fricile alea mărunte, de ţin omu-n viaţă. Aşa-i că nu-ţi mai e teamă de nimic? Ai murit, mă. Ia un kil de arpacaş, zahăr, nucă, scorţişoară şi apucă-te de fiert.



Citiţi şi

Tată, eu nu mă mai grăbesc…

Să mă iubească aşa cum sunt

De ce sunt frumoase femeile triste

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,576 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro