Pâine cu ceva – cartea care ar trebui studiată în școală

15 May 2022

Pâine cu ceva. Amintiri, ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli – mărturie extraordinară, tulburătoare și necesară

De multe ori mă-ntreabă fata mea, Rada, cum era în comunism, îmi cere să-i povestesc amănunțit, vrea să știe, vrea să-nțeleagă, vrea să-și explice rămășițele acelei perioade în viețile noastre și, mai ales, în societate. Îi povestesc mereu altceva, iar ea e mereu uimită: „Data trecută nu mi-ai zis asta, nici aia, nici ailaltă. Cîte mai ții în tine?” Multe. Probabil mai multe decît o să pot scoate din mine vreodată. Unele nu doar că s-au nidat acolo, ca zigotul de uter, dar sigur au făcut corp comun cu mine și o să le duc pînă la capăt, fără să le nasc vreodată. Într-un fel, rămînem toată viața gravizi cu comunismul pe care l-am trăit. Se-ntîmplă însă, cînd vorbesc cu Rada despre acea perioadă, să mă-nfurii, sau să mă-nece plînsul, iar atunci caut să închei repede povestea pentru că mă doare, n-o suport, nu pot s-o duc nici la povestit. Da, după 33 de ani.

Rumba pe pian

Așa se face că atunci cînd am început să citesc cartea Lilianei Nechita, „Pâine cu ceva”, care are subtitlul „Amintiri, ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli”, am înțeles că țin în mîini o carte necesară. NECESARĂ, iertați-mi verzalele, dar aș scrie pe cîmpuri cuvîntul ăsta, să se vadă și din avion.

Nu e doar o desfacere de amintiri pentru noi, cei care am trăit perioada aia, este o lectură care ar trebui să fie în manuale pentru că este vorba despre istoria noastră recentă, o istorie pe zile, o istorie a obiceiurilor, mentalităților, a fricii și deznădejdii, a naivității noastre din acele vremuri, a faptului că nu știam că nu sîntem liberi, mă rog, noi, care eram copii și adolescenți atunci, nu știam, este o premisă dramatică și chiar tragică a ceea ce trăim, a ceea ce sîntem astăzi, e un înțeles necesar, revelator pentru copiii și tinerii de astăzi, unul cu care le sîntem datori pentru că ei merită să știe, să înțeleagă. E și ceva traumă transgenerațională aici, firește, cum altfel?

Ceea ce m-a uimit la fiecare paragraf este descrîncenarea cu care scrie Liliana Nechita despre lucruri cutremurătoare, fapte care au sculptat în oameni pentru totdeauna și, prin ei, în copiii și, poate, în nepoții lor, cine știe? Liliana scrie simplu, limpede și curat, ca și cum ar face-o cu un bisturiu de cleștar, iar tu, cititorule, te trezești că nu știi cum s-au dus orele în care ai și terminat cartea, însă știi sigur unde s-au dus: în tine, ca să nu uiți, dacă ai trăit așa cîndva, sau ca să afli, dacă n-ai trăit, să afli și să înțelegi că nu e suficient să știi, ci e obligatoriu să lupți zilnic pentru libertate pentru că nimeni nicăieri și niciodată nu se poate culca pe urechea libertății. Nu de alta, dar o astfel de ureche nu există. Cum nici libertate de-a gata nu există.

Cartea este în Librăriile Humanitas, dar o puteți cumpăra și de aici.

Pe Ana o găsiți mereu aici și aici



Citiţi şi

Cum se face că testul de sarcină pozitiv mai înseamnă azi o veste proastă

Ideea din măruntaiele Rusiei. De unde încep crimele

Reversul Creației

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro