1. Maria şi Florea. Ea, minionă, brunetă, ochi verzi, nas acvilin. Grecoaică şi aprigă. El, mai mare cu şase ani decât ea, blând, calm, hâtru, mare povestitor. Se iubeau cu năbădăi. S-au căsătorit fiindcă ea a considerat că el are caracter frumos şi suflet bun. Restul a descoperit după. Timp de 50 de ani.
2. Angela şi Marin. Ea, înaltă, suplă, delicată, elegantă. El, vesel, brunet, iubitor, ocrotitor, păsător. Acum 12 ani, ea s-a-mbolnăvit grav. Era s-o pierdem. Stăteam cu el pe scările spitalului şi-l îmbrăţişam: „O să fie bine, unchiule, o să vezi. Simt eu. N-o pierdem, n-avem cum.“ El m-a privit pierdut, ca niciodată, şi mi-a spus: „Nu ştiu să trăiesc fără ea, tată, şi nu am cu ce să-nvăţ.“
3. Oana şi Alexandru. Biologi. Doctori în biologie. Foşti colegi de grupă-n facultate, cercetători pasionaţi. Foarte buni prieteni. Într-o zi, mergeam cu el pe un drum. Cu el şi cu soţul meu, cel mai apropiat prieten al lui. Şi Alexandru zice: „Sunt singur, vidrelor.“ Eu l-am luat încet de mână: „Şi Oana? Ai încercat să te uiţi la Oana altfel decât ca la cea mai bună prietenă?“. Soţul meu m-a certat pentru intruziune, dar Alex ne-a invitat la film peste o săptămână, iar mâna Oanei era-ntr-a lui. Suntem naşii lor.
4. Cristina şi Alexandru. Amândoi sunt făcuţi din nori de zahăr. Blânzi şi cu un fel de dulceaţă care-i numai a lor. I-am văzut îmbrăţişându-se-ntr-o seară de septembrie, în Club A. Atunci m-a izbit frumuseţea relaţiei lor. Apoi, am petrecut câteva zile, acum două săptămâni, la o aniversare. În gară, la informaţii, apoi pe peron, ei se-mbrăţişau. Se topeau unul în altul. Cu un fel de discreţie despre care ai fi zis că nu-i posibil să trăiască în acelaşi timp cu-mbrăţişarea. Însă poate.
5. Candice şi Alexandru. Uite că numele Alexandru pare predestinat. Pe ea am văzut-o singură o dată şi pe urmă i-am întâlnit pe amândoi la un eveniment monden. La masa rotundă, nu erau doar ei, dar eu am ştiut înainte de a-mi fi prezentat care este bărbatul lui Candice. Chiar dacă nu se priveau în momentul ăla. Li se atingeau umerii într-un fel care nu lăsa loc niciunui dubiu. „Ne ştim de la grădiniţă“, mi-au spus. Se vede, copii.
Foto: Costică Acsinte
6. Alina şi Liviu. Cel mai mişto cuplu de pe feisbuc. Împart acelaşi fel de umor, iar fiecare are şi câte unul personal, dar sunt complementare. I-am întâlnit o singură dată şi ne-am făcut şi-o fotografie-mpreună. Pe mine m-au băgat la mijloc. Când mi-au trimis-o, am simţit că n-aveam ce căuta în poza aia, că aram ca un arac lung într-o poartă maramureşeană. Acum, sunt gravizi şi la fel de zăpăciţi. Aşa vor fi, cu siguranţă, şi după ce vor naşte.
7. Claudia şi Adrian. Ea, de la Zalău, o frumuseţe cu păr roşu şi pistrui, cu un suflet de Maica Tereza şi-o determinare de Atlas. El, de la Bacău, cu păr negru şi foarte creţ, singurul bărbat de la care am auzit într-o după-amiază, când mă conducea cu maşina acasă, că stăm departe unii de alţii: „Tu ştii că eu o iubesc pe Clau din ce în ce mai mult? Nu credeam că-i posibil.“ Acum, au trei copii, doi băieţi şi-o fată. Şi câştigă premii internaţionale pentru filmele pe care le fac. Ea, scenariu, el imagine.
8. Dana şi Vlad. Ea e mai mare cu şapte ani decât el. 7, da? Au cinci copii. Au fost priviţi cu mefienţă de toată lumea din cauza diferenţei de vârstă. A, ea avea şi-un copil. Însă ei şi-au purtat şi-şi poartă dragostea cu pace şi adânc, neamestecându-se-n gândurie şi-n vieţile neîncrezătorilor. Pe ea o ştiu de peste 21 de ani. Pe el, de 18. Încă n-am văzut un cuplu care să „duduie“ de erotism ca al lor. Nu le e frig niciodată. Poartă cu şi pe ei pătura iubirii. Şi ţes încontinuu.
9. Cristina şi Vali. Au 36 de ani şi sunt colegi din clasa a VI-a. Fiecare este prima şi singura iubire a celuilalt. Au început să semene după ce s-a născut primul lor copil. Le-a plăcut asta, aşa că s-au grăbit cu al doilea. Au doi băieţi sau, mai degrabă, îi au pe ei cei doi năzbâtioşi de băieţi. Cristina şi Vali par foarte diferiţi, însă au un „buton al fericirii“: niciunul nu alimentează vreodată nervii celuilalt. Fiecare ştie unde să pupe ca să treacă.
10. Carmen şi Nucu. Ea, artistă, muziciană. De mică era cea mai cuminte dintre toţi verii. El, un băiat care-a devenit bărbat înainte de 30 de ani. M-am mirat şi eu, am căutat să văd cum. Simplu: Nucu nu crede că există ceva cu adevărat doborâtor. El stă-n picioare şi mai şi acţionează. Au un copil. Deocamdată. Când s-au cunoscut, Carmen l-a adus la noi, spre „vedere“. Mi-a plăcut din prima, dar tot i-am spus la plecare: „Să ai grijă de ea, micule, ca să nu ai de-a face cu mine.“ El a râs, eu am uitat de gluma asta, dar mi-a reamintit-o anul trecut: „Mai ştii când m-ai ameninţat?“ Cu ce? „Cu tine!“ Corect, că altceva n-am.
Acum, caută-te tu printre ai tăi, familie, prieteni, de cupluri în care partenerii ştiu cum să facă să nu se piardă unul de altul. Poate că datorită exemplelor bune pe care le ştie fiecare dintre noi facem o binemeritată liposucţie generalizării. Bărbaţi versus femei? De ce? Unii lângă alţii nu mai ştim să stăm? Poate dacă-ncepem s-o facem, ajungem să şi rămânem.
Pe Ana o găsiţi cu totul aici.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Mi-am permis să mă îndrăgostesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
