S-au cunoscut într-un concediu la mare. În fond, la mare se cunosc mulţi oameni, acolo se nasc şi mor, într-o vară, nenumărate poveşti de dragoste. Dacă ar fi palpabile, marea ar deveni un imens cimitir al iubirilor care se îneacă în valurile ei odată cu sfârşitul vacanţei. Dar ei şi-au jurat că iubirea lor nu va muri ca toate celelalte. Şi-au jurat că fiecare se va întoarce acasă şi că într-un an îşi vor aranja vieţile, astfel încât să poată fi împreună pentru totdeauna. Şi s-au iubit cu foc de la distanţă.
Pentru următoarea vară au ales un sejur la Antalya. Cu o notă de exotism, iubirea lor avea să prindă aripi. În fond, avea nevoie, căci încă situaţia nu se rezolvase. Locuiau şi aveau servicii în oraşe aflate la sute de kilometri distanţă. Şi atunci, după o altă vacanţă de vis, şi-au mai acordat încă un an, iar ea i-a jurat că se va muta în oraşul lui. Avea un apartament de vândut, un serviciu la care nu prea îşi permitea să renunţe, însă nimic nu mai conta, trebuia să lase totul baltă şi sa-l urmeze…
În anul care a urmat, deşi ea tot insista să vină, aşa cum stabiliseră, temerile, grijile şi planurile lui elaborate – pentru o tranziţie cât mai uşoară – au ţinut-o pe loc. Se iubeau în continuare de la distanţă, astfel că în vara următoare, au ales dintre mai multe sejururi Nisipurile de Aur pe cel mai romantic. Aveau ei un mesaj important pentru mare şi anume că iubirea lor încă trăia. Încă o vacanţă de vis împreună, alte promisiuni şi alte jurăminte reînnoite. Nu mai puteau continua aşa, doar cu acele prea scurte întrevederi de peste an, mereu la mijlocul drumului, mereu prin hoteluri străine… plus prea puţinele zile de vacanţă. Devenise prea dureros…
Aşa că, la numai câteva săptămâni de când s-au despărţit, fără să-i spună nimic, şi-a făcut valiza, încuindu-şi casa şi lăsând în urma ei, pe birou, o demisie. Fără să mai cântărească nimic şi fără să mai țină cont de motivele amânărilor lui, s-a dus pentru prima dată direct la el acasă. La adresa pe care i-o dăduse…. În plus, avea şi o veste mare, foarte mare, pentru amândoi şi pentru viitorul lor.
Însă la adresa aceea… ei, bine, acolo nu locuia nimeni. S-a mirat, dar nu foarte tare, cine ştie, poate nu şi-o notase ea bine… era atât de emoţionată, încât un astfel de amănunt nu avea cum să-i mai stea în cale… să le mai stea în cale…
S-a aşezat pe o bancă, era o toamnă strălucitoare şi bună. Zâmbea trecătorilor, ameţită de viaţa pe care urma s-o înceapă chiar atunci. La distanţă de un apel. A scos telefonul şi a început să-l sune. Renunţa la surpriza ei, dar nu-i părea rău… Însă el nu a răspuns. A continuat să sune insistent, tot mai lung. Se întâmpla să nu răspundă destul de des, iar ea aştepta cuminte mereu ca el s-o sune înapoi. Însă nu şi azi. Nu şi acum. Acum era ceva foarte important care nu suferea amânare. Aşa că a insistat cu apelurile…
Într-un târziu, el a răspuns cu o voce de înmormântare, reuşind cu greu să-şi ascundă furia. Dar nici asta nu conta. Dintr-o suflare, îi spune tot. Că venise definitiv, că nu era singură – şi, în timp ce vorbea, îşi mângâia involuntar pântecul -, că îşi notase greşit adresa lui şi că acum era pe o bancă… şi că… şi că… Însă înainte ca el să apuce să-i răspundă ceva, orice, pe fundal se auzi clar o voce curioasă de femeie tânără:
– Cine este, iubitule? S-a întâmplat ceva?
Nu mai apucă decât să audă un „nimic” înfundat din partea lui, înainte de a-i închide, înfrântă, telefonul.
Până la urmă, și iubirea lor murise la sfârşitul fiecărei minunate vacanţe, numai că ea nu aflase decât acum…
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
