Se spune că în spatele unui bărbat puternic este întotdeauna o femeie puternică. Aceasta poate fi mama sau bunica, care i-au dat o bună creștere, soția devotată care-l susține în tot ceea ce face sau toate acestea la un loc. Fericit bărbatul care le are pe toate…
De când lumea și pământul, femeia a jucat un rol important în dezvoltarea societății, ea fiind nu numai cea care naște fii, ci și cea care se ocupă cu propriu-zisa educare și formare a lor. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: ”Dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba fața lumii”, arătând prin aceasta rolul major pe care îl are femeia.
De-a lungul istoriei, multe femei au dat dovadă de curaj și dârzenie rar întâlnite, însă mai mult ca tuturor, un cult special de cinstire se acordă Sfintei împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin.
Flavia Iulia Helena s-a născut în anul 248, într-o familie modestă și a dus o viață curată, fiind renumită pentru frumusețea și inteligența ei. S-a căsătorit la numai 20 de ani cu tribunul Constantiu Chior și a avut un fiu, căruia i-a dedicat toată tinerețea ei, îngrijindu-se de educația lui și pregătindu-l pentru a fi un merituos împărat. Fiind părăsită de Constantius, pe motiv că nu avea rangul potrivit, nu s-a descurajat, ci a continuat cu multă demnitate și pricepere a sădi în inima viitorului împărat cele mai importante virtuți: dragostea și respectul față de semeni.
După moartea tatălui său, Constantin devine împărat și, fără vreo ezitare, o aduce lângă el pe mama sa, căreia îi datora totul și, în semn de recunoștință, îi conferă titlul de Nobilissima Femina – “Doamna Preanobilă”.
Viața acestora se schimbă semnificativ după ce Constantin vede o cruce strălucind ca un soare pe cer și având deasupra inscriptia ”hoc signo vinces” – ”în acest semn vei învinge”. Noaptea are chiar un vis prin care Mântuitorul Hristos îi spune să imprime crucea pe steaguri. Și, într-adevăr, urmând acest îndemn, iese victorios în luptă, deși conducea o armată modestă în comparație cu armata inamică.
Se pare că apropierea față de virtuțile creștine o moștenise chiar de la mama sa, însă acum decide că aceasta este calea de urmat și, încredințat de misiunea sa pe pământ, se dedică întru totul slujirii și mărturisirii lui Hristos.
În semn de mulțumire, el dă libertate creștinilor care erau prigoniți până la cel moment, stabilește ca zi de odihnă duminica, dă legi pentru susținerea căsătoriei, sprijină construirea de biserici, implicându-se activ în îmbunătățirea vieții în imperiu, susține organizarea primul Sinod Ecumenic de la Niceea.
Sfânta Elena se bucură de mare prețuire și respect din partea fiului său, care i-a dat privilegiul de a se implica în activități de susținere a vieții creștine. Însă Împărăteasa își urmează chemarea către locurile sfinte, spre descoperirea lemnului Sfintei Cruci și a mormântului Domnului. În semn de recunoștință față de Dumnezeu, pentru toate binefacerile primite, construiește mai multe lăcașuri de cult, aducând mari daruri la locurile sfinte.
Se spune că Sânta împărăteasă era considerată bolta Imperiului, fiind foarte populară și apreciată. Fire milostivă și modestă, și-a eliberat toți sclavii de la curte, fiind permanent alături de cei aflați în nevoi, empatizând cu cei în necazuri.
Istoricul Eusebiu scria despre ea în Viața lui Constantin cel Mare: ”Străbătând întregul Răsărit, înconjurată de strălucirea ce i-o aducea autoritatea împărătească, Elena împărțea în jur daruri din belșug, atât poporului de prin orașe, cât și oricărui ins care venea la ea să-i ceară; și tot din belșug împărțea ea cu darnicu-i braț și unităților armate. Dar cel mai mult își arăta dărnicia înaintea săracilor celor goi și neajutorați: față de unii cu daruri în bani, iar față de alții împărțindu-le cu prisosință veșminte ca să-și acopere trupul. Pe câte unii i-a scăpat din închisoare sau de pătimirile lor din mine, a slobozit de prigoană pe mulți asupriți, în sfârșit, câte unora le-a trimis vorbă să se întoarcă din surghiun.”
Nu s-a retras din lume pentru a trăi în liniște și bogăție, ci mai vârtos s-a implicat în problemele cu care Imperiul se confrunta, slujind oamenilor.
A trăit până la vârstă de 80 de ani, împărțind iubire celor din jur, jucând un rol extrem de important în istoria creștinismului, rămânând un simbol, un model de viețuire, un exemplu demn de urmat.
Nu putem fi cu toții sfinți, așa cum nu suntem cu toții împărați, dar putem, prin faptele noastre, să răspândim lumină în jurul nostru. Putem fi sprijin și model pentru copii, nepoți, soți, părinți, bunici, colegi…
Fiecare dintre noi poate fi o „Elena” apreciată și iubită, fiecare poate fi împărăteasa casei sale și poate fi femeia puternică din spatele unui bărbat puternic.
Pe Bianca o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Andaluzia. Sufletul geometric al Spaniei
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
