Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Elena Pagu, 92 de ani, multiplă campioană mondială la alergare: „momentul în care o să mă las de alergat nu cred că pot să-l numesc. Alergatul este un mod de viaţă acum, nu este un hobby”

9 August 2018

Elena Pagu a împlinit zilele trecut 92 de ani. Este multiplă campioană europeană şi mondială la marş pentru seniori, are zeci de medalii şi trofee şi spune că participă la competiţii pentru a avea sentimentul că trăieşte mai intens.

(…)

A participat la 11 campionate mondiale, iar la ultimul, cel din decembrie 2017 din Corea de Sud şi-a depăşit un nou record personal. Aleargă din două în două zile, iar pentru antrenamente, merge din zona Vitan, până la lacul IOR şi iese în fiecare dimineaţă la ora 6 ca să ajungă cât mai devreme pe pista de alergare, până nu se aglomerează. Am întrebat-o dacă e atentă la ce mănâncă şi mi-a spus că nu face nici o selecţie: „Dacă vreau să mănânc seara borş cu mămăligă, asta mănânc. Dar e lege: 3 mese pe zi”. Nu mănâncă grăsimi pentru că nu-i plac, nu că se abţine, însă tot ce mănâncă este gătit de ea, nu cumpără niciodată mâncare semipreparată.

elena pagu

Spune că nu o doare nimic şi că de acum 20 de ani când a simţit nişte palpitaţii la inimă şi s-a tratat la un bioenergetician, nu a mai avut probleme de sănătate.

S-a măritat prima dată fiind foarte tânără cu un fost coleg de şocală de care a divorţat destul de repede. Marea ei dragoste a fost la Satu Mare unde şi lucra ca asistentă de ocrotire, dar nu a făcut un copil cu acest bărbat deoarece el suferea de o malformaţie la inimă ce s-ar fi putut transmite genetic. Când şi-a dat seama că un copil i-ar fi fost alinare în viaţă era prea în vârstă. Acesta spune că e regretul ei cel mai mare, însă cea mai mare satisfacţie a vieţii sale este aceea că s-a simţit folositoare. Un interviu, mai degrabă o poveste de viaţă impresionantă, o poveste la care nu poţi decât să laşi ochii în pământ, să asculţi şi să înveţi că viaţa poate fi şi despre altceva.

(…)

 

(…)

Cu cine aţi fi vrut să aveţi un copil? Înţeleg că aţi avut trei soţi…

Eu am avut trei soţi. După ce mi-am terminat studiile, am vrut să mă duc la arta dramatică, dar nici nu am ajuns acolo că mi-au trimis dosarul înapoi acasă. M-am astâmpărat, m-am făcut întâi funcţionară, apoi am terminat o profesie. În timp ce eram la Buhuşi, m-am căsătorit cu colegul de şcoală. El s-a mutat la Bucureşti, eu am rămas aşteptând să primesc transferul. Văzând că nu-l mai primesc, mi-am dat demisia şi am plecat la Bucureşti după el. El ştia că vin, eu mi-am trimis bagajele mari cu vagonul de bagaje şi am luat cu mine doar o valiză. Nu m-a aşteptat la gară aşa că m-am dus acasă şi l-am găsit în indispensabili, cu nojiţele atârnând şi cu frizura într-o parte şi cu o cratiţă în mână. „Aaa, ai venit!”. Atunci mi-am dat seama că am venit prea târziu, că mi-am dat demisia prea târziu. A doua zi dimineaţă m-am dus la gară, am făcut mesageria înapoi la Buhuşi şi m-am întors la serviciu şi le-am zis: „Vă rog, primiţi-mă înapoi că eu nu mă duc la Bucureşti”: am dat divorţ şi am terminat.

M-am măritat după cinci cu un profesor de filosofie, dar era bolnav de inimă şi a murit la 56 de ani. Pe el l-am iubit şi l-am respectat foarte mult, simţeam că mă completează. Am stat cinci ani singură şi la 49 de ani m-am recăsătorit cu un bărbat care nu mă lăsa deloc în pace. Până la urmă am zis da, m-am măritat mai mult de gura lui. Am trăit cu el 29 de ani, l-am îngrijit, m-am purtat corect, m-am sacrificat. El m-a îndrumat să alerg.

Citește articolul întreg aici



Citiţi şi

Tu cum gestionezi nostalgia post-vacanță?

Fii tu suficient de femeie și apoi spune-i lui că-i lipsește bărbăția

Ești scrisoarea pe care Dumnezeu mi-a trimis-o…


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
561 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro