Văd în această perioadă foarte multe fotografii și mărturii ale unor prieteni dragi și cunoștințe în care se bucură sau se îngrijorează după ce tocmai și-au ajutat copiii să se instaleze în orașele occidentale în care își vor face studiile.
Văd profesori de universitate care își ajută copiii să se instaleze în orașe și universități departe de universitățile în care predau. Și cred că nu e numai bucurie și îngrijorare pe fețele lor, cred că e și multă ușurare: e ușurarea că măcar copiii au reușit să scape de aici și să-și facă un viitor mai bun.
Pentru ei, părinți și copii, se împlinește astfel un vis. Pentru toți este o răsplată a unei munci incredibile depuse în ultimii ani, a unor mari sacrificii depuse de fiecare. Este un început de drum în necunoscut, dar într-un necunoscut ce pare mult mai generos decât întunericul pe care ni-l pregătesc guvernanții noștri.
Copiii aceștia, elevi sau studenți, vor fi cu siguranță printre cei mai buni din seriile lor școlare și de cercetare acolo unde se duc. Și pentru că vor fi cei mai buni, vor fi ofertați în continuare cu posturi bune în universități, centre de cercetare și alte organizații. Vor deveni cetățeni ai țărilor respective și ai lumii.
Între timp, noi, cei rămași aici, trebuie să ne facem datoria cu ceilalți copii, elevi și studenți care se înscriu în școlile și universitățile în care predăm noi. Și trebuie să îi convingem că au ales licee și universități bune, dar și să-i încurajăm, la rândul nostru și la rândul lor, să plece.
Educația a rămas totuși, până azi, primul dintre ascensoarele sociale. Doar că el funcționează exclusiv în țările în care educația înseamnă ceva, nu și în România, unde este înlocuită de incompetența guvernanților și a plagiatorilor protejați. Părinții și copiii români știu că pot urca prin muncă proprie doar în ascensoarele din lumea bună, câtă vreme cele de aici au fost confiscate sau dinamitate de impostori.
„Excelența” din colegiile lui Cîmpeanu se încheie epic, prin emigrarea masivă fără întoarcere spre universitățile bune din lume, pentru că oamenii știu prea bine că cele de aici sunt conduse de oameni ca el.
Profesor universitar, fost diplomat, Ciprian Mihali este autorul Dicționarului subiectiv de cultură civică.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! Opinia ta contează.
Trimite-ne textul în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro. Mulțumim.
Adăugăm comentariul unui medic rezident, Stancu Gabriel:
Relaxați-vă! Și cei care s-au îndurat să mai dea o șansă României își fac acum planuri de plecare. Curând, nu o să mai fie nimeni bun pe aici. Doar polițiști corupți, medici incapabili să trateze o banală patologie, profesori mai proști decât elevii lor etc. Toate astea se întâmplă pentru că e ceea ce își doresc românii. Pentru că fiecare e prins într-o manevră și, dacă sare din rând, pierde postul pentru care a dat șpagă sau s-a umilit intens în ultimii ani. Felicitări tuturor pentru aceste “reușite”. Și să nu spuneți că sunteți nevinovați, că atunci ar trebui să răspundeți afirmativ la următoarele întrebări:
1. Ați votat la fiecare scrutin electoral după o prealabilă cercetare asupra tuturor candidaților?
2. Ați protestat de fiecare dată atunci când vi s-a făcut vreo nedreptate?
3. Ați făcut măcar 100 de ore de voluntariat pe an în care să vă dedicați educației celor care au mare nevoie de aceasta? Sau, altfel spus, v-ați oferit cunoștințele profesionale în mod voluntar pentru a învața sau forma minim alte cinci persoane ?
4. Ați asistat măcar o data pe lună la o ședință a primarului din localitatea de domiciliu?
5. V-ați implicat măcar o singură dată într-o activitate civică politică sau administrativă?
Dacă răspunsul este nu, FELICITĂRI! Meriți ceea ce primești!
Citiţi şi
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
