Estetizarea zonei genitale – o chestiune de confort și încredere în sine

21 October 2022

Statisticile date publicității de Societatea Americană a Chirurgilor Plasticieni arată că numărul femeilor care își doresc estetizarea zonei genitale (labioplastie, himenoplastie și vaginoplastie) este în creștere – în America, în 2018, se făceau 10.000 de astfel de operații, în 2019, 13k. Din diferite rapoarte medicale serioase reiese clar că e labioplastia este una dintre intervențiile chirurgicale estetice cu cea mai rapidă creștere la nivel mondial.

Chirurgia estetică a organelor genitale feminine este un domeniu chirurgical relativ nou și foarte controversat, în care influențele socioculturale și medicina se cam ciocnesc.

Procedurile aflate sub acest termen-umbrelă includ vaginoplastia (îngustarea vaginului prin sutura parțială), himenoplastia (refacerea himenului) și labioplastia. Labioplastia – cea mai frecventă – implică de obicei proceduri de reducere sau remodelare a labiilor mici sau, mai rar, a labiilor mari. Un rezultat frecvent dorit este vulva „Barbie” în care labiile mici sunt tăiate până la gradul de invizibilitate, fără protuberanță vizibilă dincolo de labiile mari.

Trebuie să știți că există și rejuvenarea vaginală neinvazivă, cu ajutorul laserului, un procedeu cu beneficii raportate într-un interval de 2-8 săptămâni.

Când este recomandată labioplastia

Există criterii și simptome bine definite pentru această intervenție, iar acestea sunt:

▪Îmbunătățirea aspectului zonei, în special atunci când pacienta poartă costum de baie sau îmbrăcăminte mulată;
▪Eliminarea disconfortului în timpul actului sexual (durere, iritație sau tumefiere);
▪Eliminarea disconfortului în timpul activităților fizice (jenă, durere).

Un model al pevisului feminin din cabinetul unui medic femeie american. Care recunoaște că a învățat foarte puțin în școală despre această zonă. ©Shuran Huang pentru The New York Times.

Organele feminine implicate în plăcerea sexuală au o istorie lungă de a fi prost înțelese și sub-cercetate. Și trebuie știut că, atunci când este efectuată prost, o labioplastie poate deteriora nervii, ducând la dureri genitale și pierderea senzației sexuale.

Nu există niciun ideal de frumusețe, vulva fiecărei femei este unică, iar diferențele constituționale sunt așa de variate, încât foarte greu găsim două paciente la fel. Deși există clasificări ale labiilor (mici) hipertrofiate, care pot merge de la proeminența acestora de 2 cm până la peste 6 cm, „normalul” este dat doar de confortul pacientei.

Numărul mai mare de astfel de intervenții poate fi corelat cu mai multe șanse de a avea o experiență sexuală îmbunătățită doar prin creșterea încrederii în sine, pentru că practic nu există alte dovezi de îmbunătățire a funcției sexuale după aceste proceduri.

De când datează estetizarea zonei genitale

Documentată pentru prima dată în anii 1970, chirurgia estetică a organelor genitale este acum promovată pe site-urile clinicilor, prezentată în reviste de life style și un subiect abordat atât în ​​contexte clinice, cât și în cele sociale de câteva decenii.

Problema e că majoritatea medicilor generaliști nu sunt pregătiți pentru a evalua și consilia femeile care au întrebări legate de zona intimă. Pentru a îmbunătăți cunoștințele în domeniul sănătății privind anatomia genitală feminină și chirurgia estetică a zonei, în Australia, de exemplu, au fost create două resurse – Biblioteca Labia – (o inițiativă Women’s Health Victoria) și Ghidurile Colegiului Australian al Medicilor Generaliști.

Sursa

Nevoia de educație

Ginecologii, ca susținători ai sănătății femeilor, au un rol cheie în furnizarea de educație privind problemele de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv variația anatomică genitală normală. Ei ar trebui să genereze campanii pentru programe îmbunătățite de educație pentru sănătatea sexuală în școli, egalitatea de gen, reprezentarea diversă a corpului femeilor în mass-media, inclusiv anatomia genitală și coduri puternice de conduită media/publicitate.



Citiţi şi

Liposucția este o alegere, așa cum o alegere este și să păstrezi celulele corpului la locul lor

Operațiile estetice și marile întrebări din jurul lor

GaZetta Medicală – Platforma educațională online dedicată Chirurgiei Plastice

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro