Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

“Eşti urâtă, fă!”

16 October 2019

Octombrie. Peste tot. Covor de frunze uscate cu nervuri aspre, la vedere, ca nişte palme cu riduri.

Încearcă să meargă printre ele, să nu le atingă, nu care cumva să se molipsească de la uscăciunea lor. În aer pluteşte iz de păsări. Sunt doar porumbei ce lasă în urmă miros acru precum cel din ţarcul cu flamingi de la zoo. Fără să vrea, mintea începe să-i deseneze dinaintea ochilor imaginea unui găinaţ uriaş şi roz care strică aerul şi-l îngreţoşează.

Instinctiv, se uită în geantă după un pachet de pamperşi. E acolo, alături de cel cu şerveţele umede. Organic sută la sută. Continuă să meargă şi cu talpa striveşte din neatenţie o frunză care se sfărâmă neputincioasă şi galbenă. Împinge căruciorul cu ambele mâini de parcă şi-ar împinge în faţă o bucată de viaţă. Din când în când aruncă o privire spre capătul aleii, iar linia orizontului se pătează de verdele din iarbă.

Când Dumnezeu s-a făcut de octombrie? Se uită spre căruţ şi bucata de viaţă stă acolo, cuminte, la adăpost, sub o păturică cu michimauşi. Instinctiv, ca pe o lecţie învăţată de demult, începe să repete: Mickey, Minnie, Donald, Pluto. Şi celălalt? Parcă mai era un câine. Unul prost. Ridică privirea ca şi cum ar cere ajutor, ca şi cum tocmai  riscă să pice încă un test dintre cele pe care mintea i le dă zilnic. Se aşază pe o bancă şi rămâne la un braţ distanţă de cărucior. Cu ochii la frunze, începe să le numere, în timp ce numele păcătosului ăluia de câine tot nu-i dă pace.

Atunci îl zăreşte. Venea dinspre capătul aleii. Singur, 30 de ani şi un pic, ţigară în mână şi mocasini cu care strivea fără milă frunzele ridate, ca nişte palme îmbătrânite. De acolo, de pe colţul ei de bancă cu spătar pătat de găinaţ, stă şi se uită cu resemnarea celui târât la cinema la un film dureros de neverosimil. I se face sete şi încearcă să-şi umezească buzele crăpate. De dimineaţă, după ce-i dăduse lu’ ăla micu’ să mănânce, s-a dus în baie, a pus capacul la toaletă şi s-a aşezat acolo, cu capul în mâini şi ochii închişi. La început a crezut că îi vine să plângă, dar apoi a constatat că adormise pur şi simplu pe WC, în timp ce maică-sa se tot foia prin faţa uşii şi bodogănea ca pentru sine. „Eheee, păi dacă la unu te porţi aşa, eu care te-am crescut şi pe tine şi pe frate-tu şi mai lucram şi zi lumină...”

De aici însă probabil că adormise, pentru că s-a trezit când maică-sa spunea ceva de nişte zacuscă. A tras apa la WC să arunce orice urmă de somn şi împotriveală şi a deschis uşa. Din prag, s-a mai văzut o dată. “Eşti urâtă, fă!”, şi-a spus cu buzele crăpate şi a dat să-şi caute un ruj în geantă. Doar pamperşi şi şerveţele umede. „Hai, ia copilul şi du-l în parc, ce tot cauţi de nu pleci odată?”. Şi până să spună ceva, s-a trezit că buzele, aşa crăpate şi uscate cum erau, s-au deschis şi au scuipat afară, printre dinţi: „Îi căutam o căciuliţă, să nu-i fie frig! 

Citiţi şi O gutuie

Mirosul de găinaţ se amestecă cu cel de ţigară şi de toamnă. Cu îndrăzneala celei care se ştie scoasă din joc, se lasă cu totul pe spătarul murdar şi cu o mână pe căruţ, ca pe un sceptru, îşi plimbă privirea pe tipul cu mocasini. Arată bine. Sub tălpile lui, frunzele icnesc a toamnă şi durere. Se uită la ea fără să se oprească şi zâmbeşte, iar ea simte că zâmbetul s-a oprit acolo, chiar deasupra căruţului şi dă să intre sub păturica cu michimauşi. Cu mâinile scotoceşte după puiul de om, îl ia în braţe şi şi-l lipeşte de ea să nu care cumva vreun zâmbet străin să-şi mai poată face loc între ei doi.

O pală de vânt ridică două, trei frunze şi le aruncă sub banca rămasă acum goală. Cu copilul în braţe, împinge cu o mână căruţul. Iar de sub păturica cu michimauşi, i se arată un zâmbet şi o bucată de viaţă pe care le ţine la un braţ distanţă. Goofy! aşa îl chema pe câinele prost. Ai auzit, puiule?! Mami şi-a adus aminte! O picătură de ploaie cade de sus ca un sinucigaş. Deschide geanta şi începe să caute căciuliţa. În locul ei, degetele apucă şi scot la lumină un ruj. E roz ca un stol de flamingi.

Pe Ioana o găsiți și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când vine frigul se întâmplă lucruri

Mi-a ajuns!

Voi, ăia cărora vi se cam fâlfâie de alegeri, mișcați-vă-n soare la vot!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Anca / 16 October 2019 16:27

    Foarte dragut articolul 🙂

    1
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro