„Eu nu sunt o muză pentru tine?”

Filimon AlexandruInspiraţia pentru mine are un singur nume: seducţie. Fiecare cuvânt mă aduce mai aproape de un preludiu prelungit prin care îmi gâdil propriul orgoliu şi explorez liber universul trandafiriu al muzelor mele spirituale. Poate sună complicat, însă nimic nu este mai complicat decât o coliziune între două muze. Cea imaginară este mereu alimentată de nestingherita mea emoţie. Cea concretă, fizică, vrea întotdeauna mai mult. Ea îşi cere drepturile chiar şi în timpul meu liber.

Atunci când scriu un articol simt că o trădez, căci o parte din energia pe care o dăruiesc cuvintelor se risipeşte pe o bucată de hârtie sau se concentrează în mod discreţionat pe desktopul meu înghesuit. Ea vrea totul. Simte că pot fi totul şi vrea să fim un tot. Vrea respiraţia mea ca să-mi ofere inspiraţia de care am nevoie. Mă simt captiv deseori în privirea ei care denotă mai mult control asupra nevoii mele de ideal decât înţelegerea  unui sentiment ce te înalţă. Foamea mea de ideal ea o transformă într-o nevoie. Dar şi ea este dependentă de mine. Cu fiecare stea cucerită şi ea se apropie mai mult de soare. Ea nu vrea să strălucească în umbra mea, ea vrea să strălucească peste umbra mea.

Muza ajunge să te devoreze în timp. Nu suportă ideea de a fi în plan secund niciodată. Pentru tine pare o provocare la început. Apoi te consumă până la vlăguire totală. Atunci te abandonează. Atunci se transformă din himeră în deziluzie. Atunci vrea doar totul. Muza ta este uneori mai crudă decât Cronos. Timpul e blînd cu fiecare, însă anii tăi sunt acum ai ei. Mai scrie un rând când ţi se scobeşte în piept un sentiment greoi.

scriitor

Prea plictisit să-ţi muşti muza de buză

Fiecare are un bandit al sufletului! Fiecare inspiraţie poartă cu sine culoarea unei saturaţii. Depinde de noi cât de mult suntem devoraţi pentru artă. În aceeaşi măsură, absenţa acestui act ne transformă în impostori. Atunci noi ţinem captivi muza, iar inspiraţia nu apare indiferent de chinuiala noastră de formă. Parcă şi creierul încremeneşte. De ce? Poate pentru că iubim prea puţin.

Inspiraţia pentru unii este o chestiune de stare, confort, papuci, ţigări, gagici şi alte instrumente menite să-ţi augmenteze resursele scriitoriceşti din adâncuri şi să-şi creeze un cadru ideal de poveste. Eu sunt plictisit de o astfel de perspectivă romantică asupra condiţiei de scriitor. Povestea este prea veche şi astăzi pare mai mult un mit. Unii se încăpăţânează să resusciteze imaginea idilică a mânuitorului dibace de slove. Păcat! Totul miroase mai mult a reumatism decât romantism. Scriitorul are nevoie de antrenament, de adâncire, de transpiraţie. Când reuseşti să atingi acel nivel de andrenalină care te îngroapă în nouri înalţi, atunci ai mai făcut un pas înainte. Vorba lui Cioran: „să o faci pe geniul neînţeles nu face prea multe parale”.

Dacă nu eşti de acord, scriitorule, atunci eşti prea plictisit să-ţi muşti muza de buză. Somn uşor în spatele cuvintelor. Scriitorul trebuie să-şi iubească muza sau măcar să o urască cu decenţă.

 Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Am știut că ești tu

Ființa utilitară

Neprețuitele

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
450 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro