Fii femeie până la capăt, doamnă!

Delia Oltea Rusu

4 March 2015

Delia Oltea RusuPrima lecție despre femeia spaniolă tradiţională, am primit-o de la ea, o bătrânică de vreo 80 de ani, văduvă, simpatică şi perfect lucidă. Nu era deloc ceea ce ştiam eu despre bunicuţele din ţara mea. În fiecare dimineaţă se trezea la ora fixă şi se aranja, ca şi cum ar fi fost ziua de mers la biserică. Apărea în fiecare zi îmbrăcată altfel, cu costume, rochii, taioare clasice, încălţată în pantofi de stradă eleganţi, întotdeauna cu toc şi care sunau puternic pe gresie, asortată cu bijuterii, machiată şi coafată. În prima zi când am văzut-o am crezut că pleacă undeva, că aşteaptă să vină taxiul s-o ducă, apoi am înţeles că asta era stilul ei de viaţă. Nu lucrase niciodată, era o perfectă „mestressa de casa”, supraveghea atent treburile casnice şi pregătirea mesei. Cu toate astea, nu uita să fie cochetă, îngrijită şi să continue să fie de fapt, înainte de toate, femeie. Aparţinea altei epoci, era obişnuită cu alt stil de viaţă. Era din garda veche a societăţii spaniole, în care femeile aveau datoria (şi limitarea) de-a vedea de casă şi de copii, în timp ce bărbatul trebuia să plătească facturile.

Nu ştiu vouă, dar mie mi s-a întâmplat în multe perioade ale vieţii să-mi pese foarte puţin de cum arăt. Sarcină, lehuzie, copii mici, alăptat, copii bolnavi, perioade de şomaj sau concedii cu depresii… zile întregi în care nu ieşeam din halate de casă. Zile întregi în care te vedeai orice altceva numai femeie nu şi odată cu asta se ducea naibii şi respectul de sine, relaţia cu tine şi cu alţii. Degeaba te aştepţi în perioade ca astea să fii văzută, n-are nimeni ce vedea, normal că devii invizibilă pentru că fără să ştii, te comporţi ca o fantomă. Şi ne place sau nu să recunoaştem, multe probleme încep de aici: tu te faci că nu eşti, eu mă fac că nu te văd!

Acum, nu ştiu cine generează problema, cine greşeşte primul şi cine este mai vinovat decât celălalt. Femeia, căreia începe să-i pese tot mai puţin de felul în care arată, sau bărbatul care o face să simtă că nu-l mai interesează cum arată ea! Pentru că, inevitabil, în viaţa unei femei care naşte sunt momente în care n-ai ce face, nu poţi fi sexi că n-ai cum. Aşa că, dacă atunci simţi că lui nu-i pasă pentru că are oricum la ce se uita, că nu eşti doar tu pe lume, chestia poate degenera în nu se ştie ce! Nu mă mândesc c-am trecut prin perioade de-astea şi mă îndoiesc că există vreo femeie care să zică că n-a trecut pe-aici, iar doamna mai sus citată a fost un exemplu admirabil pentru mine. De la ea am înţeles că exact nu contează dacă cineva te vede sau nu, dacă cineva te va complimenta sau nu pentru ţinuta ta, pentru frumuseţea şi cochetăria ta! Este prea puţin important dacă se află vreun bărbat prin preajmă care să-ţi vadă mărgelele. Cel mai important este să faci asta pentru tine şi atunci cu siguranţă cineva îţi va zâmbi, fie și măcar femeia frumoasă și mulţumită din oglinda ta!

cochete

În Spania, doar după ’80 a fost aprobat divorţul. Până în anii ’70 o femeie trebuia să ceară aprobarea unui bărbat pentru a deschide un cont în bancă pe numele ei, nu avea dreptul să deţină paşaport sau să facă o reclamaţie la poliţie sau la judecător fără acordul soţului, al fratelui său al tatălui. Acum nu mai e valabil, dar concepţiile se schimbă greu. Femeile sunt mai prost plătite decât bărbaţii pentru munci egale, sunt puţine femei în posturi de conducere şi violenţa domestică atinge cote înspăimântătoare. În 2007, au fost ucise peste 70 de femei; peste 600 de femei ucise de partenerul de viaţă în ultimii 10 ani. Se fac multe eforturi pentru a schimba toate astea şi se vede. Poliţia ridică bărbaţii cărora li se face reclamaţie chiar şi pentru o înjurătură spusă pe un ton mai ridicat şi femeia primeşte ajutor, asistenţă, protecţie, din partea statului pentru ea şi copiii ei, dar din nefericire, câte-o moarte se mai întâmplă! La noi cine le ţine socoteală?

Femeia spaniolă modernă munceşte ca şi perechea ei acolo unde vrea, în orice domeniu de activitate, face carieră, se desparte şi divorţează, este mamă singură, în pereche tradiţională sau lesbiană, are o viaţă socială foarte activă şi pare că a uitat anii în care era considerată cetăţean de rang inferior. Iese în grupuri de la adolescente la „n” ani dansând şi distrându-se, fără bărbaţii sau mă rog, fără perechile lor de gen opus. Ar părea chiar exagerat libertinajul lor, dacă ar fi să mă iau după regulile tradiţionale româneşti, care încă nu văd cu ochi buni găştile de mame şi bunici neînsoţite prin baruri şi cluburi. Îşi iau revanşa probabil, mai ales bunicile, scăpate spre apusul vieţii de zidurile unei societăţi tradiţionale şi misogine. Au banii lor şi au aceleaşi drepturi şi datorii ca şi partenerii lor de viaţă.

Româncele noastre probabil sunt încătuşate mai tare de lipsa banilor şi mai puţin de prejudecăţile sociale… Ceea ce le-a rămas spanioloaicelor ca un bun obicei din vremurile pe care vor cu disperare să le lase în urmă, e obiceiul sănătos de-a fi mândre de frumuseţea lor, de cochetăria şi de eleganţa feminină. Poţi şi trebuie să fii îngrijită şi la 100 de ani, dacă ajungi până acolo. Nu e o ruşine şi nici n-o să auzi o femeie de aici să susţină că n-o mai interesează cum arată, că e bătrână şi nu mai contează, aşa cum auzi destul de frecvent declarat pe la noi. Recunoaşte, asta te interesează şi te va preocupa mereu. Pe-acolo se îmbracă modern şi se aranjează, nu există haine sau culori care să fie apanajul unei anumite vârste; ies la restaurante şi la cluburi, se complimentează între ele fără ipocrizie, îşi spun între ele guapa (frumoaso), reina (regină).

La început, mi se părea stânjenitor, pentru că eu n-am fost învăţată cu complimente în public şi am crezut că trebuie să fim mai degrabă modeste, decât mândre; dar acum îmi place, mi-e dor să-mi spună cineva reina. Modestia o fi bună, dar și stima de sine la fel, fiecare cu rolul ei. De la spanioloaice am învăţat că vârsta pe care o porţi în sulfet e mai importantă decât cea pe care o arată ridurile de la colţul ochilor, că femeia are tot dreptul să iasă unde vrea ea, singură sau cu cine are ea chef. Că nu e nici o ruşine să vrei să atragi priviri, să îţi doreşti să fii admirată, să fii complimentată şi să te mândreşti de complimentele primite. Şi că, în general, există încă viaţă după 40 de ani! Când am plecat din România, mă simţeam bătrână la 30 de ani; acum consider că viaţa începe după 40 de ani!

 Fragment din capitolul „Muncind la negru în Paradis” al volumului “Sârme și portocali” apărut la Editura Herg Benet.

Și tu poți scrie pe Catchy!  :)  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

Eu și REGELE

Ce gol a fost, iubito, locul ăsta fără tine…

Wagner Arte Frumoase și Povești – porțelan pictat manual cu aur

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
29,059 views

Your tuppence

  1. geo / 9 July 2015 23:15

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 3
    Reply
  2. ela / 17 May 2015 18:47

    @ dna Bruma
    Adica poti fi orice – dar daca nu te comporti conform unor canoane partriarhale de a fi un bibelou bun de pus pe raft – nu te poti considera femeie?!
    Feminismul nu se refera la a fi egal cu barbatul in timp ce partriarhatul domina in continuare – cum gresit interpreteaza unii. Feminismul se refera la a avea aceleasi sanse si aceleasi obligatii indifirent daca esti barbat sau femeie. Adica la si barbatul sa faca treburi casnice – zilnic si tot atatea ore ca si femeia. Si barbatului sa-i pese de sentimentele copilului si a celor din jur, si sa nu le trateze cu bocancul – despre asta este vorba in conceptul de feminism.
    Si ma simt ca schimb ceva cand reusesc sa explic unor femei cum asemenea asteptari “expirate” le impiedica sa faca ce vor in viata, iar barbatilor mai destupati la minte cum intarirea unor canoane expirate cum duce la perpetuarea unor indivizi care trateaza femeia ca un cetatean de mana a doua.
    Ca sa va dau un exemplu simplu – femeile n-au voie in altar in biserica ortodoxa deoarece nu existau tampoane cand s-a inventat regula!!!
    Cand reusiti sa intelegeti De ce?-ul din spatele unei convingeri poate reusiti sa emiteti si judecati de valoare valabile. Pana atunci doar dati apa la moara in continuare unor indivizi care trateaza femeia ca un cetatean de mana a doua.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4
    Reply
  3. Delia / 9 March 2015 18:52

    Petronela Bruma, aceste cuvinte va apartin???

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  4. Petronela Brumă / 7 March 2015 18:21

    „ Nu orice fiinţă umană femelă este, în chip necesar, o femeie; se impune ca ea să participe la acea realitate misterioasă şi ameninţată care e feminitatea.” (Simone de Beauvoir- Al doilea sex)

    Am început cu citatul acesta pentru că în ultima vreme se întâmplă să întâlnesc tot mai des femei, de toate vârstele, mândre de statutul lor de reprezentante ale sexului frumos, dar care nu pot fi nici pe departe numite femei. Poate doar din punct de vedere biologic, anatomic, pentru că sunt dotate cu uter, ovare şi sunt capabile să nască. Nu vreau să se înţeleagă acum că m-aş considera o veritabilă Eva. Nici vorbă. Doar că am ceva ce lor le lipseşte cu desăvârşire: feminitatea.

    Dacă îţi aplici pe pleoape un fard şi rimel, îţi dai cu ruj, ai dimensiunile ideale, porţi fustă şi eşti mereu parfumată nu înseamnă obligatoriu că eşti femeie. Şi travestiţii fac asta şi uneori sunt chiar mai feminini decât multe dintre adevăratele femei. De ce? Pentru că ştiu să jongleze cu anumite calităţi pe care multe dintre noi preferăm să le anihilăm din dorinţa de a demonstra că suntem la fel de puternice ca şi bărbaţii. De fapt feminismul ăsta nu duce la afirmarea femeii ca egală a bărbatului ci o face adesea să devină o persoană fără identitate certă. Nu mai rămâi femeie 100% pentru că renunţi la delicateţe, reduci din sensibilitate , îţi atribui funcţii şi calităţi masculine iar la final devii un mic mascul poate un pic mai moale, mai tandru. Hai că mă abat de la subiectul iniţial.

    Femeia e aceea care i-a determinat pe poeţi, pictori şi muzicieni să-i închine întregi serii de opera de artă. E cea care radiază la prima oră a dimineţii fără pic de machiaj pe faţă. E cea care nu se teme să meargă prin ploaie pentru că ştie că e atât de frumoasă cu părul ud. E cea care nu se sfieşte să plângă atunci când simte nevoia să se descarce.

    Femeie e aceea care nu are în vocabular cuvinte vulgare, sau dacă le are măcar nu le foloseşte. Femeie e cea care ştie că un conflict se poate rezolva cu vorba bună, nu cu ţipete şi palme date la întâmplare. E cea care nu se teme să facă primul pas spre împăcare şi care nu se fereşte să-şi recunoască greşelile atunci când e cazul.

    Femeie e cea care oferă o mângâiere şi un cuvânt bun celui care are nevoie de ele. E cea care iubeşte prea mult fără să-i pese, pentru care iubirea nu are reguli. E cea care după fiecare cădere se ridică şi o ia de la capăt. E femeie aceea care după ce îşi sterge obrajii de lacrimi surâde şi trece mai departe.

    Femeie e cea care se îngrijeşte nu doar de sufletu-i ci şi de trupul său. E cea care nu are nevoie decât de doi picuri de parfum şi un pic de culoare pe buze pentru a-şi accentua mai mult frumuseţea. E cea care şi atunci când e pe munte , cu bocancii în picioare şi rucsacul în spate, îşi păstrează eleganţa şi feminitatea.

    Femeie e cea care e mereu în competiţie cu sine în încercarea de auto depăşire. E cea care îşi atribuie cu success funcţiile de profesionist, mamă, soţie, prietenă, amantă. Femeie e cea care se bucură şi îşi păstrează oriunde şi oricând feminitatea. Femeie e cea care valorează mai mult naturaleţea, firescul, graţia şi delicateţea şi se bazează pe ele în loc să apeleze la imitaţiile ieftine ale divelor de azi.

    Nu vreau ca din rândurile de mai sus să se înţeleagă faptul că aş fi o încuiată care crede că locul femeii e la cratiţă, coada aspiratorului sau după fundul copiilor. Eu am vorbit aici despre aspectul feminităţii. Bineînţeles că o femeie adevărată e şi cea care are o pasiune pentru fotbal/maşini/alpinism/F1/Off-road/politică sau orice alt domeniu considerat mai degrabă masculin. Femeie e aceea care pune piciorul în parg şi reclamă respectul cuvenit şi nu se pretează la a întoarce şi obrazul celălalt atunci când este jignită. Femeie e şi cea care iese la o bere cu prietenul, merge la un meci, îşi suflecă mânecile şi mai repară câte ceva. Atât doar că această EA despre care vorbesc nu uită să-şi păstreze graţia, delicateţea, calităţile pe care doar o femeie le are.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 46 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro