Pentru mine anul 2011 a început extrem de plăcut, cu filme pe care le-am așteptat de la sfârșitul anului trecut și care nu m-au dezamăgit, ba mai mult decât atât, mi-au depășit așteptările. Mă refer la 127 Hours, Black Swan și The King’s Speech. Cel din urmă, aș îndrăzni să spun, fiind și preferatul meu. Motivele? Multiple: mă fascinează biopicurile, filmele istorice, actorii englezi și australieni, iar Kings Speech are cele mai bune din aceste ingrediente.
Încolțită în mintea talentatului Geoffrey Rush, care este și producător, ideea filmului prezintă relația dintre regele George VI al Marii Britanii (soțul Reginei Mamă) și logopedul său neconvențional, Lionel Logue. Detalii minunate ce țin de eticheta familiei regale, tradiție, neputință, responsabilitatea și exigențele cu care vine titlul de rege, relațiile de familie și prietenie. The Kings speech este înainte de toate un film regal, distins și elegant de frumos.
Distribuția – low key, dacă ar fi să comparăm statutul actorilor englezi și australieni cu cel al starurilor de la Hollywood – este cheia care deschide ușa către o lume inaccesibilă omului de rând, dar cu care acesta se identifică la nivel uman o dată intrat în film. Colin Firth revine în forță după A single Man, cu o interpretare cutremurătoare în rolul regelui George VI – cel despre care se credea că nu avea stofă de rege, care nu putea să vorbească în public din cauză că era bâlbâit. Îi are în subordine pe Helena Bonham Carter (Regina Elizabeth), Guy Pearce (regele Edward VIII – fratele mai mare al lui George VI), Geoffrey Rush (Lionel Logue) și Timothy Spall (excepțional în rolul lui Winston Churchill).
Un regal de actorie, clasă și culori care amintesc de picturile din perioada Edwardiană, The King’s Speech este o capodoperă cinematografică de care ne vom aduce aminte mult timp de acum înainte.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
