Hai!

29 January 2012

Am cunoscut-o în augustul trecut. Era înaintea unei operaţii inutile. Încă mergea singură. Mai mult puternică mental, decât fizic. Trecută de 50. N-am văzut multe femei cu o carnaţie atât de albă, marmoreeană, impudic de frumoasă în vecinătatea morţii. 

Nu ştiu să spun de ce m-am ataşat de ea. Poate fiindcă părea că sfidează ştiinţa medicală şi se încredea nemărginit în puterea minţii de a comanda trupului însănătoşirea şi întoarcerea de pe marginea gropii deja săpate.

De boala ei se teme orice muritor. E primul gând când ceva nu merge bine. În urmă cu şapte ani a învins-o. Dar ea a reizbucnit ca un duşman care s-a pregătit în tăcere de revanşă. Medicii au operat-o încă o dată fără speranţă. Trupul ei nu mai ascultă nici de bisturiu, nici de tratamente. Ea ştie. O femeie cu trei facultăţi e greu de păcălit. Mintea ei însă nu se dă bătută. Şi am văzut cu ochii mei cum funcţionează puterea gândului.

În august, am lăsat-o în spital cu o hemoragie ce s-a dovedit incontrolabilă operator. Molcomă, dar de neoprit. Părerea chirurgului era că va muri înainte s-o doboare boala, prin această scurgere lentă a vieţii din trup. A fost externată la două zile după.

Din cauza vârstei şi a stadiului avansat al bolii, transfuzia periodică, ce i-ar fi menţinut o anumită calitate a vieţii până la final, rămâne un vis. Chiar în spital, din cauza lipsei de sânge, medicii au trebuit să spună un adevăr crud: în România, oamenii nu donează, aşa încât trebuie să facem o selecţie raţională a bolnavilor care pot beneficia de transfuzii.

Am mai întrebat-o din timp în timp la telefon ce face şi de fiecare dată nu ştiu de unde mi-au venit cuvintele acelea greu de găsit când vorbeşti cu un muribund. Am revăzut-o după două luni, acasă la ea. Era imobilizată în pat, palidă, micşorată, dar nu plângăcioasă ori speriată. Aveam în faţă un om care nu se dădea bătut, care, într-un fel de neînţeles pentru mine – nişte mantre, îşi putea controla durerile. Dar nu şi fabricarea de globule roşii – avea hemoglobina… 6. Transfuzia era absolut necesară.

O adevărată aventură, pe scurt, şi ceea ce în mod normal n-ar trebui să-i fie refuzat niciunui bolnav – ajutor să se stingă cu demnitate, s-a putut obţine doar prin bunăvoinţa şi complicitatea sentimentală a unor medici care au încălcat cu siguranţă nişte instrucţiuni.

Dar şi o adevărată minune după. Femeia aceea fără vlagă, care nu mai pusese piciorul în pământ, nici măcar cu cadru în ultima lună, pe care părea că în cele din urmă o va răpune şi depresia care îi dădea târcoale în cercuri tot mai strânse, a renăscut. N-a mai vrut salvare la înapoierea acasă şi a mers pe picioarele ei de la uşa de intrare în bloc până în apartament. Drumul pe care îl parcursese la plecare în căruţ şi apoi pe targă.

Se va stinge în curând. Boala a încolţit-o rău de tot. Dar merită ca om să îşi trăiască ultimele zile fără teama că nu are cine să-i transporte oxigenul în plămâni şi în creier. Pentru că cel mai rău se teme de singurătatea trupului fără puterea minţii.

Donaţi sânge! Pe 4 februarie, de Ziua Internaţională a Cancerului, ar putea fi ocazia cea mai bună pentru ca cei sănătoşi să se solidarizeze cu cei bolnavi prin cel mai generos gest – donarea de viaţă. 

P.S. Bărbaţilor-curajoşilor, iată încă o modalitate de a da viaţă! 🙂

UPDATE: Pentru că datorită vouă, cititorilor, mesajul acesta a ajuns la peste 2500 de oameni, sâmbătă, 4 februarie, puteţi veni la Spitalul de Urgenţă Floreasca să donaţi sânge. Vă voi ţine la curent cu detaliile. Haideţi să facem din gândul bun, faptă. Să nu lipsiţi! Este o onoare să fii donator. Vă mulţumesc.



Citiţi şi

Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)

“Știi tu…”

Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Emanuel / 4 February 2012 22:32

    Pacat ca sunt asa putine articole pe internet care sa indemne lumea sa faca si fapte bune pt cei din jur.Felicitari pt articol!Desi as vrea sa donez sange nu pot face asta pt ca locuesc foarte departe de Bucuresti.Din pacate am citit pe antena 3 ca din 2000 de persoane impresionate de acest caz doar 4 au ajuns la spital sa donezeFoarte trist!!

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Carlan / 4 February 2012 23:13

      Fiindca s-a filmat destul de dimineata, au fost mentionati doar patru donatori. Dar au venit 20 de oameni , din care 10 au putut dona. De dragul adevarului! 🙂 Apoi, titlul stirii a fost tare prost ales, pentru ca oamenii au venit si vor mai veni, sunt convinsa. Daca nu credem in asta, suntem pierduti. Trebuie sa invatam sa dam STIRI BUNE, nu sa le altoim cu malitiozitate. Ori stirea buna este ca 20 de oameni au venit intr-o sambata, de ziua mondiala a cancerului, sa doneze sange. Punct.

      Reply
  2. Viorica / 31 January 2012 22:11

    Eu nu pot dona sange, nu sunt destul de sanatoasa. Dar multumesc in fiecare zi a vietii mele ca atunci cand am avut nevoie au fost oameni care au facut-o.

    M-am operat in 19 iunie 1995. De atunci aniversez fiecare an al noii mele vieti multumind celor care m-au ajutat sa supravietuiesc. Unul dintre ei, dr ValeriuSaptefrati, ne priveste deja din cer.

    Reply
  3. oli / 31 January 2012 18:26

    Buna ziua tuturor. Eu am o matusa care s-a luptat cu aceasta boala, si, desi medicii i-au mai dat 3 luni de trait dupa operatie, prin puterea mintii+ credinta in Dumnezeu+ alimentatie sanatoasa a invins si iata ca s-au implinit 7 ani de atunci. Acum aproape 1 an m-am apucat sa studiez (intens, as putea spune) tratamente alternative. Dintre ele, terapia Gerson mi se pare geniala. Eu insami am reusit sa scap de o problema (mult mai mica ce-i drept) intr-un timp foarte scurt si urmand o varianta “light” a terapiei. Ar mai fi si reiki, care este absolut minunat, si care, in cazurile in care nu vindeca, aduce alinare (pe toate planurile). In cazul in care doriti sa stiti mai multe va pot povesti/ trimikte materiale de citit/vizionat etc.
    Va doresc multa sanatate!

    Reply
  4. George Buhnici / 30 January 2012 14:58

    Am carnet de donator de sânge și am de gând să îl folosesc și anul acesta. Hai și tu.

    Reply
  5. monica / 29 January 2012 22:13

    Mihaela ,
    iti multumesc pt articol mi-a facut bine intr-un fel dar mi-a redeschis rani vechi.am pierdut si eu un prieten deosebit si daca imi aduc bine aminte am cam pierdut fiinte dragi din cauza bolii asteia nenorocite …Trec pe linga golul pe care mi-l lasa pierderea
    omului pe care l-am cautat o viata…e greu sa treci prin asa ceva si e greu sa sti ca dincolo de lupta pt fiecare minut de viata te asteapta inevitabil moartea…Nu prea sunt genul sa accept solutii care nu fac parte din scala mea de valori ,nu imi place sa ma simt neajutorata chiar daca lupta mea de muritor a fost inegala in fata acestui adversar……si atunci am zis ca pina CINEVA va gasi antidotul si eu trebuie sa lupt asa cum pot impotriva lui.CANCERUL…sunt deja la a 3 donare si de fiecare data can termin o donare simt ca am mai salvat cateva zile din viata cuiva ,i-am dat un pic de ragaz sa isi sarute copii,sa termine o carte sau pur si simplu sa mai vada odata salcami infloriti….E nedrept pt ce li se intampla si e greu foarte greu sa ii vezi stingandu-se in fiecare zi putin cate putin….Ma revolta si lipsa de umanitate a multor cadre medicale si faptului ca doar banul conteaza in situatia de azi ….ar mai fi multe de spus ,poate ca umanitatea din noi ar trebui sa erupa cautand solutii ca oameni astia atat de incercati sa poata sa plece mai putini chinuiti din lumea asta …Cat despre D-zeu ,nu contest ca exista cred ca e totusi prea ocupat ca sa vada TOT!Va multumesc pt articol inca odata si inchei cu ,,Cei buni pleaca mai repede ,,

    Reply
  6. Ramona Balutescu / 29 January 2012 20:53

    Hm… Eu stau in Timisoara. Donez singe mereu, la intervalul legal. Pina acum tz-spe ani nu am facut-o pt ca stiam ca am anemie. Dar cindva tatal unei cunostinte acea nevoie de singe si m-am dus sa vad ce si cum. Nu uit satisfactia pe care am avut-o pt ca am putut sa ajut. De atunci am mers mereu, fie ca eram chemata pt grupa mea, fie ca trecea pauza legala. Pur si simplu am nevoie de senzatia asta de a face bine si in felul asta. Dar am revenit la Centrul de Transfuzii si ca ziarist. Am scris de mai multe ori despre ei, am prins cindva si o zi de criza, dupa ce la Judetean ajunsese un accident care consuma mult singe, din Lugoj. A fost impresionant sa vezi cum veneau colegii ranitului “pt accidentul din Lugoj”. Si cindva am vazut si ceva putin dupa limita legalului, dar despre care n-am scris, ca sa nu le fac rau, pentru ca scopul era ca, la capatul povestii, cineva sa supravietuiasca – altfel murea. Impresionant… Atunci cind si la ei ajunge impresionant, e cu adevarat groasa…

    Reply
  7. adrian tiglea / 29 January 2012 14:41

    o dramă în faţa căreia orice neajuns personal este o impietate. din păcate, foarte mulţi oameni BUNI se confruntă cu încercări limită, în vreme ce brutele trăiesc bine mersi o mie de ani. e un mister căruia eu unul nu îi pot afla rostul. dacă Dumnezeu există, şi ar face bine să existe (!), sper din tot sufletul să compenseze printr-o fericire veşnică această suferinţă inumană. cât priveşte faptul de a sta la căpătâiul bolnavului ce moare, acesta îmi pare unicul gest de umanitate absolută.

    Reply
    • Sandra / 29 January 2012 15:16

      Adrian, desi ar face subiectul unei dezbateri separate, am sa intreb (tot ma intreb pe mine si pe altii, poate poate ma lamuresc): unde este si cu ce este ocupat Dumnezeu cand bebelusi se nasc bolnavi si mor in primii ani de viata? Am intrebat odata un preot, mi-a raspuns: Copiii platesc pentru pacatele parintilor. Hmmm!?

      Reply
      • adrian tiglea / 29 January 2012 15:57

        este firesc să primim un asemenea răspuns din partea unui preot, şi, presupunând că este adevărat, are o logică a lui. Din punctul meu de vedere, NIMENI nu ştie de ce se întâmplă asemenea orori. Orori cu suferinţă dublă: suferinţa celui ce moare şi suferinţa celui ce resimte violent moartea celui iubit. În umila mea părere, cred că ne rămâne alternativa: sau, în legitima noastră revoltă, excludem existenţa unui Dumnezeu pe care l-am putea suspecta de cinism sau cruzime; ori asumăm că Dumnezeu există, că noi suntem în imposibilitate totală de a pricepe vreun rost al întâmplărilor acestei vieţi, şi lăsăm în seama Lui totul, atât binele cât şi răul.
        până la Dumnezeu şi mai presus de contractul privat al fiecăruia dintre noi cu El, ne rămân gesturile simple: compasiunea, mâna întinsă, inima afectivă, vorba bună, iubirea. Mai devreme sau mai târziu, Toţi plecăm de aici, indiferent de orgoliul cu care am luptat pentru această glumă numită viaţă pământeană. Până atunci, să încercăm să fim umani. În mod paradoxal, acest lucru devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai greu.

  8. Adrian Munteanu / 29 January 2012 12:23

    Un exemplu, din multele existente – prea multele – vizand suferinta din preajma noastra. Dar nu despre acesta e vorba, ci despre exemplul puterii interioare. De aceea este un caz exemplar care ne modifica pe fiecare. Eu chiar ma voi duce sa donez sange. Pentru toti anonimii aflati in suferinta printre noi.

    Reply
  9. Maria / 29 January 2012 12:09

    Folosesc internetul pentru a ma detasa, in parte, de tot ce ma inconjoara. Ma asez in fata laptopului cu hotararea de a nu ma ridica, pret de cateva minute bune, pentru a uita, a incerca sa uit de faptul ca si eu am o mama care se afla in situatia cunostintei tale… Nu are nevoie de transfuzie, dar a rapus-o aceeasi boala necrutatoare. Astazi, insa, nu mi-a iesit pasenta. Am dat cu ochii peste textul tau care mi-au tinut gandurile adunate in acelasi punct si ochii atintiti asupra parintlui meu…

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro