În noaptea de Sânziene, m-am măritat cu ursitul alteia

Victoria Serman

23 July 2016

Victoria SermanM-am născut într-un sat, în inima munţilor, la început de vară. Pe vremea aceea, munca era muncă, sărbătorile erau sărbători, iar părinţii îşi botezau copiii cu simplitate. Dar pentru părinţii mei, eu nu eram ca ceilalţi. Pentru ei, eram specială. Au căutat un nume aparte şi m-au botezat Iana. Bunica, babă atotştiutoare, a clătinat din cap, cu mâna la gură. Ce o fi văzut ea în roua neîncepută în care m-a scăldat, descântându-mă? „Du-te, soare, vino, lună, Sânzienele îmbună, Să îi crească floarea floare, Galbenă, mirositoare, Fata mea să o adune, Să o prindă în cunune…” A încercat să mă dezlege de destin sau să îl îndulcească?

Legenda spune că Iana Sânziana era sora soarelui. Îndrăgostit de ea, soarele a plănuit nunta, dar zeii au  împiedicat incestul, transformând-o în lună. Soarele nu a mai putut-o zări. Sau doar foarte rar…

Oricât nu cred în poveşti, aceasta e povestea mea.

Ne-am cunoscut tineri şi neştiutori, la început de drum. L-am iubit aşa cum numai o copilă curată poate iubi. Iubire castă şi profundă, gata să dăinuiască o veşnicie. Şi a dăinuit. Doar că descântecul bunicii a făcut să fiu frumoasă. Atât de frumoasă, încât mi-a mers vestea. Ori, părinţii lui nu au crezut că frumuseţea înseamnă… virtute şi au hotărât că sunt nedemnă de fiul lor.  Degeaba s-a luptat el să-i convingă, nu le-a putut ţine piept. Aşa erau vremurile. M-a părăsit, lăsându-mă la fel de pură precum mă găsise. Singurul lucru care nu mai era intact era inima mea.

Apoi şi-a luat lumea-n cap, părăsind locurile copilăriei. Dacă nu mă putea avea pe mine, nu mai voia pe nimeni. S-a dus să îşi îngroape nefericirea la oraş. Câţiva ani, nu a fost om. A băut, a fost cu fete şi mai nedemne decât mine…, a căzut în patima jocurilor de noroc. Iar când nu a mai putut, s-a însurat cu prima fată pe care a găsit-o.

fata frumoasă

©Colecţia de artă populară Silvea-Floarea Toth

L-am aşteptat ani la rând. În fiecare zi. Până  în ziua nunţii. Tot la început de vară. Pentru că, la un moment dat, a trebuit să intru şi eu în rândul lumii. Dar se pare că în ziua aceea Sânzienele s-au făcut surori cu Rusaliile, iar în noaptea de Sânziene, m-am măritat cu ursitul alteia. Şi totuşi, nu am încetat nicio clipă să îl iubesc. Soţul meu a ştiut-o din capul locului. Dar pentru el, eu nu eram decât perla coroanei cu care se fălea pentru a atrage… alte perle. Am  fost căsătorită 20 de ani. Apoi căsnicia mea s-a stins, iar soţul meu şi-a găsit adevărata ursită. Măcar ei să fie fericiţi.

Şi atunci, l-am regăsit… pe el.

Ne-am revăzut în mijlocul mulţimii. M-am emoţionat ca pe vremea când vederea lui mă făcea să roşesc de fericire. Mă asortam cu trandafirii de pe rochia pe care o purtam. Ne-am privit nesiguri, intimidaţi, căutând semnele trecutului. Eu am surâs prima, în faţa rotunjimilor lui. Dar le-am iubit şi pe acelea. Era el… Iar sentimentele îngropate de vii nu mor niciodată. Nici timpul, nici distanţa şi nici măcar hotărârea luată nu pot şterge ceea ce a fost lipit de suflet.

Ne-am petrecut noaptea în mijlocul mulţimii, fără a o auzi, fără a şti de ea. Nu mai era nimic în jurul nostru. Totul se reducea la noi şi la ceea ce nu apucasem să trăim. Anii trecuseră, dar aveam senzaţia că ne despărţisem cu doar câteva zile înainte. Aceeaşi complicitate, aceleaşi diminutive ce sunau pe buzele noastre la fel de natural ca înainte. Mi-a spus povestea lui şi anii de chin ce au urmat despărţirii noastre. Astăzi nu mai este băiatul neajutorat, dependent de părinţii lui. E un bărbat în floarea vârstei şi a carierei, cu agenda încărcată, familie şi responsabilităţi. Nici eu nu am fost mai prejos, dar pentru mine, nimic nu era mai important decât dragostea. Dragostea lui. Nu am avut curaj să îi mărturisesc. Dar nu a fost nevoie. M-a citit  ca şi cum aş fi fost parte din el. Sentimentul acesta ne-a tulburat toată noaptea, iar când zorii au vrut să ne despartă, nu eram pregătiţi nici unul, nici altul. Am făcut câte un pas ezitant, iar urmarea a venit de la sine.

– A rămas ceva neterminat, i-am zis, surprinzându-l cu sinceritatea mea.

Eram copii când ne-am cunoscut. Acum suntem oameni în toată firea. Eram inocenţi cât am fost împreună. Acum suntem trecuţi prin viaţă. Atunci eram legaţi de supravegherea părintească. Acum… Ne-am trăit visul o zi, o noapte şi încă o zi. Dar am trăit în acele ore mai mult decât alţii într-o viaţă. Mai mult decât noi înşine în vieţile noastre obişnuite. Ne-am iubit cât pentru toţi anii care ne-au despărţit. Şi nu am mai fi plecat niciodată din acel colţ de rai. Dar soarele trebuia să îşi reia locul pe cerul altcuiva şi, sărutându-mă pe frunte, a apus.

– Ne vedem curând… mi-a spus, desprinzându-se cu greu.

Au trecut doi ani de atunci. Doi ani care s-au scurs în ritmul scuzelor lui la fiecare încercare de a ne revedea. Agenda încărcată, responsabilităţile, familia… Nu aveam de gând să dau curs acestei poveşti interzise. Suntem demni şi integri. Aş fi vrut doar să îi spun ce simt şi ce am simţit întotdeauna pentru el. Pentru că ce am trăit alături de el, nu am trăit alături de nimeni. Pentru că îl port în inimă oriunde m-aş duce şi orice aş face. Poate că spunându-i, m-ar ajuta să mă dezleg şi să nu îl mai aştept…

Pe patul de moarte, bunica a încercat să îmi spună ceva. Dar tot ce a reuşit să murmure, a fost:

– Ursitul tău poartă numele meu de fată.

Tulburată, m-am întors în satul bunicii, să întreb bătrânii. Şi am aflat. Bunica mea purtase numele pe care l-aş fi purtat eu, dacă părinţii lui nu s-ar fi împotrivit.  Avem aceleaşi rădăcini…

Să mă fi urmărit blestemul incestului? Să fie vreun sâmbure de adevăr în legenda aceea? Nu ştiu. Eu nu cred în poveşti. Dar, uneori, mă surprind visând că, precum luna şi soarele, vom mai împărţi vreodată bolta cerească…

Pe Victoria o găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy!  :)   Trimite-ne textul pe office@catchy.ro 



Citiţi şi

Oare are amicul dreptate?

Iubitule, tu mă…?

40 de ani, al treilea divorț

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,079 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro