Întâlnirea cu extraordinarul

Alexandru Petria

24 April 2014

Alexandru PetriaNu-s dese momentele în viață când simți că trăiești cu adevărat. Pentru mine, unul dintre acestea a fost întâlnirea cu Mircea Daneliuc. La început am descoperit filmele sale, prin anii ’80, iar anul trecut m-a cuprins entuziasmul pentru literatura lui și apoi l-am cunoscut pe marele regizor în carne și oase. Sunt bucuros că Daneliuc m-a onorat cu prietenia, după ce am terminat lucrul împreună la volumul Convorbiri cu Mircea Daneliuc, apărut la Adenium.

La 71 de ani, Daneliuc este foarte activ, ca să vă fac o confidență- acum e pe ultimii metri cu scrisul la un volum de proze scurte și, deși a declarat apăsat că s-a despărțit de lumea filmului, sunt sigur că ar mai regiza, dacă i s-ar pune la dispoziție un buget rezonabil pentru o peliculă.

Datorită lui Liviu Antonesei, care, de fapt, mi-a atras atenția asupra creației literare a regizorului, fapt pentru care îi sunt recunoscător, în 2013, editura ieșeană Adenium (www.adenium.ro) a început să publice și republice cu program textele lui Daneliuc, în ideea reunirii operelor complete sub aceeași marcă editorială. Aici au apărut deja reeditarea la Pisica ruptă  și noul roman Ca un grătar de mici. La Bookfest 2014, am înțeles că o să se lanseze o reeditare a romanului Strigoi fără țară, iar pentru toamnă, la Târgul de carte Gaudeamus din București, Adenium se pregătește să aprindă fitilul unei veritabile bombe editoriale – scenariul la filmul Glissando, cu adnotările olografe din perioada turnării capodoperei.

Mircea Daneliuc

Titlul articolului nu se referă doar la relația mea cu Daneliuc. Conține și o invitație, deoarece Timpul, celebra revistă de cultură, editată acum de Adenium, împreună cu Asociatia Studentilor Jurnalisti (ASJ) și Primăria Municipiului Iași, în cadrul proiectului Iași Capitală Culturală Europeană 2021, organizează a V-a ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc – Timpul, la Iași, în perioada 20–24 mai. Iar manifestarea este dedicată lui Mircea Daneliuc. Se vor proiecta Patul conjugal, Marilena, Senatorul melcilor şi Cele ce plutesc. Desigur că o să fie și o lansare a volumului Convorbiri cu Mircea Daneliuc.

Ei, ne vedem la Iași?!



Citiţi şi

 Cei patru Robin Hood din cartierul francez – Discount

Scarlett a fost modelul meu

Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc  – cei mai buni prieteni în filmul „Octav”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,286 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro