“Cel mai bun lucru ĩn iubire se ĩntâmplă atunci când urcăm scara” spunea Clemenceau. Căci promisiunea unei iubiri care “va să vină” este mult mai tentantă decât împlinirea ei. Şi totuşi, nu ne putem abţine să idealizăm, să facem pronosticuri, să visăm la un “el” ori o “ea” care ne va ĩmbogăţi viaţa și ne va transfigura în chip magic.
Adorăm finalurile fericite, de aceea le căutam peste tot, ĩn carți, ĩn filme, ĩn viață, dar trăim un timp ĩn care se vorbeşte prea mult despre iubire aşa cum ar trebui ea să fie şi nu cum este de fapt. De aceea, statusul “it’s complicated” este folosit tot mai des cand vine vorba de relaţiile noastre amoroase.
Iubirile moderne se aprind repede şi se consumă la fel de repede. Nu mai avem răbdarea să cunoaştem, să trecem peste “bune și rele”. Nu mai credem în formula “pâna când moartea ne va desparţi”. La primul hop avem tendinţa de a spune “move!” și să ne reorietăm rapid, căci tulmultul vieţii nu ne permite să stăm prea mult pe gânduri…
Am ajuns să ne ferim de iubirile care cer sentimente puternice, preferăm ceva light, o iubire care sa nu ne aducă prea multa bătaie de cap, nopţi nedormite şi fluturi ĩn stomac. Cu alte cuvinte, preferăm o iubire compartimentată. Vrem să deschidem sertăraşul numit “amor” numai atunci când este cazul. Ĩn rest, dorim să ne trăim viaţa aşa cum vrem, fără să trebuiască a face prea multe sacrificii “ĩn numele iubirii”. Însă, trăind ĩn acest fel, constatăm că, pe drum, s-a pierdut fiorul. Nu mai ştim să ardem din iubire și prin iubire. Să admirăm ĩn chip tainic şi să ne devorăm lacom din priviri.
“Să iubeşti și fii liber” – iată paradoxul zilelor noastre. Liber să faci ce vrei, să iubeşti pe cine vrei, când, cum și cât vrei. Liber de a experimenta cât mai mult – tot şi de toate Nu vrem să fim constrânși și dacă ne simţim sufocați, fugim. “Iubirea este o aventură de care nu vrem să ne lipsim cu condiţia să nu ne lipsească ea de nicio altă aventură” adevereşte Pascal Bruckner în ultima sa carte “Paradoxul iubirii”. Aceasta înseamnă că nu ne mai interzicem nimic, totul este pus pe acelaşi palier, inclusiv “micile escapade amoroase” care, de altfel, “nu înseamnă nimic”. Căci antica formulă “te iubesc” a fost înlocuită cu actuala “te vreau”.
Ne mândrim să ne numim libertini. Însă, ce se ascunde în spatele acestei etichetari? O toleranță față de toate formele de atracție care nu cunoaște sintagma “destul” și “prea mult”. “Desfrâul nu va fi niciodată îndeajuns de desfrânat” afirmă Pascal Bruckner. Mai mult, iubirea a devenit un “egoism în doi” ĩn care fiecare dă pentru a primi, nimic mai mult. Sau poate e vorba de o plictiseală ĩn doi, de azi pe mâine. Am uitat că, cunoaşterea celuilalt este un proces care se reĩnnoieşte ĩn fiecare dimineaţă. Trăim o “comedia jalnică a sentimentului”. “Nefericirii de a fi tratat ca un obiect sexual, folosit după bunul plac, ĩi corespunde o altă nefericire – aceea de a nu fi niciodată aşteptat sau dorit”, căci suntem puşi în situaţia de a ne păstra libertatea și de a pierde iubirea sau de a ne păstra iubirea şi de renunța la libertatea noastră” constată scriitorul francez. Am vrea să ne afirmăm independenţa, dar ne temem în același timp să nu ajungem singuri, ĩn fața televizorului, mâncând pop corn şi uitându-ne la serialul preferat. Pentru că acesta nu este tocmai un happy end-ul visat, nu?
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
