Iubirea n-ar trebui să doară

Iulia Badea-Guéritée

10 April 2015

Iulia Badea-GuéritéeIubirea ar trebui să deschidă ochii, dar de fapt ea orbeşte. Iubirea, în sensul absolut al cuvântului, şi dincolo de faptul că orice am scrie/crede/păţi ea rămâne un OZN, ar trebui să dea aripi, curaj, să genereze idei şi să-şi poarte protagoniştii pe un norişor de fericire. Un norişor de pe care protagoniştii ar avea chef, purtaţi de duhul sfânt al sentimentului că iubesc şi că sunt iubiţi, să mute munţii cu determinarea lor. Să fie capabili să facă orice, să aibă imaginaţie, să creeze, să genereze, să avanseze, să insufle, să influenţeze, să îndeplinească cel mai anodin gest cotidian ca împins de un motor de Mercedes. Toate lucrurile întreprinse să se termine încoronate de succese, toate ideile să ţâşnească asemenea unor avioane supersonice, în fine, prin vene să nu curgă sânge, ci adrenalină. Şi iubire. Iar chipul persoanei iubite să nască zâmbete naive. Iubirea ca extaz.

Realitatea nu este însă deloc aşa, şi, din acest punct de vedere, aproape că aş milita ca iubirea să fie trecută pe lista bolilor handicapante, cronice, greu de vindecat şi care lasă oricum sechele. Care ucid sau care sinucid.

În realitate, iubirea este o boală, o boală tăcută care se insinuează în toate părţile organismului şi care, încet încet, otrăveşte. O poate face în bine sau în rău. Evident, varianta bună este care nu duce la o pierdere totală a raţiunii, şi care, de regulă, are un final fericit. Ea nu se bazează pe fantasme, iubirea adevărată, ci pe o realitate tangibilă: fiinţa iubită chiar există. Simptomele inerente ale iubirii trec în acest caz pe un plan secundar, pentru că odată trecută faza de îndrăgostire, de acces la iubire, de întrebări şi aşteptări, incertitudini, iubirea ca pace aduce cauţiunea mereu căutată.

femei singură

Intervine un ritm de croazieră care incită ulterior la căsătorie, la procreere. La certitudini.

Varianta mai puţin dorită este cea care se termină în singurătate şi deziluzie. Nedorită este un eufemism, chiar. Varianta îngrozitoare, deci. Este cea care provine dintr-o gravă mistificare şi interpretare a semnalelor emise de celălalt, sau de căderea în plasa… amatorilor de aventuri. Îmbătarea cu apă. Fantasma.

Oricum ar fi, în ambele cazuri simptomele sunt aceleaşi, recurente. Iubirea intră în sânge. Sângele circulă mai repede, subiectul atins are impresia că orice ar face bătăile inimii sunt accelerate sine die. Iubirea provoacă uneori tahicardii, alteori sincope. Sistemul cardiac este afectat. Persoana iubită este văzută altfel, deci sistem optic afectat. Buzele sunt seci, iar ardoarea celui care tânjeşte după un sărut este cea a unui om care moare de sete. Oamenii care iubesc uneori nu mai pot mânca, alteori nici respira. Trăi. Oamenii care iubesc fac tâmpenii, spun prostii, râd ca tonţii. Intră cu capul în stâlpi, nu dorm, fluturii din burtă dau incredibile dureri de stomac. Pulsiunile sexuale, nici să nu mai vorbim de ele. Dorinţa de a se contopi cu persoana iubită, de a face parte din ea, poate deveni un fier încins atunci când nu este satisfăcută.

Pe scurt, persoana care iubeşte este pierdută pentru omenire: pentru familie, societate, prieteni, colegi, şi uneori chiar pentru obiectul iubirii, care are tendinţa, umană şi ea, de a se sufoca. Deci de a fugi, de a scăpa. Este iubirea posesivă, acaparatoare.

Persoana care iubeşte vede deci persoana iubită ca fiind cea mai cea, cea mai frumoasă, mai inteligentă, mai generoasă, când, adeseori, nu este deloc aşa. Orbirea care loveşte un om care iubeşte este durabilă. Şi doare. “Violenţa nu vine doar dinspre Celălalt, ea se poate naşte şi în noi”, crede filosoful german de origine coreeană Byung-Chul Han, în ultima sa carte, “Le désir” (editura Autrement, Paris). Putem deci spune unei persoane care iubeşte “ia-o încet, te poţi arde, înşela sau poţi fi rănit?” Greu. Un om care iubeşte nu se ascultă nici măcare pe sine, ascultă teleghidat obiectul iubirii. Doar o puternică stăpânire de caracter ar putea, probabil, gestiona toată această situaţie cu calm. Cât despre falsa realitate, poeţii şi artiştii spun că e chestie de simţ, simţi când ai în faţă povestea potrivită, înţelepţii spun că se testează în timp. Fapt e că fiinţa umană, prin definiţie, este setată să-şi imagineze lucruri care i s-ar potrivi, iar din partea celuilalt nici nu e nevoie de iubire pentru ca actul declanşator să facă bip, ci doar de bunăvoinţă! Dorinţa de a fugi de un cotidian tern sau visele de iubire, poate atracţia magnetică a celor care cred în nucleul primordial al lui Platon…

Este greu de cuantificat şi de explicat. De parat. Cine este capabil să pareze astăzi o boală? Nici măcar o răceală nu suntem capabili să evităm. Cine poate spune de ce unele iubiri apar şi altele dispar, unele durează şi altele nu, unele se vindecă şi altele nu?

Pe Iulia o găsiți și aici.



Citiţi şi

Dragul meu

Frica de-a mai iubi după o despărțire pe care n-ai vrut-o tu

Am fost hărţuită şi am hărţuit

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,624 views

Your tuppence

  1. Jacko / 16 November 2016 22:59

    Nu iubirea doare, dorul doare. Orice durere trece când cei doi sunt unul în brațele celuilalt. Boala trece, unele iubiri nu trec niciodată…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro