Jodorowsky: schimbați-vă toate obiceiurile!

Catchy

29 November 2014

Poate îl cunoșteți deja pe Alejandro Jodorowsky. Poate nu, și-ar fi păcat. Dar nu e timpul pierdut. BIEFF aduce în România cel mai recent film al maestrului cinema-ului de avangardă. După o absenţă de aproape 25 de ani, “marele vrăjitor al midnight movies” revine pe marile ecrane cu lungmetrajul său din 2013 “La danza de la realidad”, care a avut premiera anul trecut în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de la Cannes. În deschidere, va rula premiera românească a debutului regizoral al fiului maestrului – “The voice thief”, de Adan Jodorowsky. Adan Jodorowsky este, de asemenea, autorul muzicii în filmul tatălui său, iar Brontis Jodorowsky, celălalt fiu al maestrului, joacă rolul principal în “La danza de la realidad”. Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF va avea loc în perioada 10 – 14 decembrie, la CinemaPRO şi Cinema Elvira Popescu.

“Amestecul de eleganţă vizuală şi perversitate aminteşte de Luis Buñuel, dar şi de compatriotul lui Jodorowsky, Raúl Ruiz. Străzile din Tocopilla sunt îmbibate în acelaşi tip de realism magic ce a animat satul Macondo al lui Gabriel García Márquez de partea cealaltă a continentului, precum şi de un sentiment tragic al istoriei.” The New York Times

Danza02

Alejandro Jodorowsky are aproape 86 de ani și, spre deosebire de majoritatea creatorilor de film din ultimele două decenii, afirmarea internaţională s-a produs târziu. De-abia la 43 de ani începe să fie recunoscut drept omul a cărui creativitate explozivă şi controversată îl va transforma într-unul dintre mai importanţi regizori de film ai deceniului următor. Vă invităm să aflați mai multe despre acest “om de o erudiție molipsitoare” dintr-un material publicat pe The Chronicle, material ce include și un interviu spectaculos pe care Jodorowsky l-a dat în… 1973.

“Jodorowsky s-a născut la Iqueque, Chile, un oraş de două mii de locuitori şi s-a mutat la Santiago la 12 ani. Mai târziu, s-a înscris la universitate cu intenţia de a deveni medic. Însă atracţia faţă de teatru l-a forţat să renunţe la studii după doi ani. A lucrat la un teatru de marionete, apoi a colaborat timp de şase ani cu Marcel Marceau, făcând turnee în toată lumea cu spectacole de pantomimă, unul dintre ele fiind Masca şi colivia. Cele mai importante au fost colaborările cu Arrabal, maestrul teatrului cruzimii. Într-un final, s-a stabilit în Mexic, unde locuieşte şi în prezent.

Printre talentele care îi permit un trai decent se numără şi cel de creator de benzi desenate. Benzile desenate din seria Fabulele panicii îi apar în ziare mexicane şi sunt, bineînţeles, controversate. A regizat peste o sută de piese de teatru, incluzând opere de Ionesco şi Beckett şi a realizat patru filme. Primul film, realizat la Paris, se bazează pe povestirea Capetele înlocuite a lui Thomas Mann. Mai târziu, a regizat propria versiune a filmului Fando şi Lis de Arrabal. Cu acest film a intrat în competiţia Festivalului de Film de la Acapulco din 1968, fiind însă descalificat în unanimitate („coroziv şi corupător”). Neintimidat, Jodorowsky a realizat El Topo şi l-a prezentat mexicanilor, care au refuzat să-i susţină financiar participarea la Festivalul de Film de la Cannes din 1971.

Având la dispoziţie bugete limitate, Jodorowsky lucrează cu oricine consideră ca i-ar putea fi de folos. Infirmi, prostituate, muzicieni rock, funcţionari publici ieşiţi la pensie. Chiar şi actori profesionişti. Cu excepţia manevrării camerei de filmat, Jodorowsky se ocupă singur de toate activităţile creative esenţiale. Atât în El Topo, cât şi în Muntele sacru, Jodorowsky a fost producător, regizor, scenarist, scenograf, compozitor al coloanei sonore. Şi, bineînţeles, a jucat şi rolurile principale. Este probabil singurul producător din istorie care a inclus clauze speciale în contractele actriţelor, prin care li se garantează că nu vor fi obligate să se culce cu el.

În ciuda cuvintelor şi acţiunilor lui uneori feroce, Jodorowsky este o persoană politicoasă, cu o voce blândă, şi un ascultător atent. Gramatica sa uneori ciudată se datorează, pe de o parte, transpunerii directe a structurilor sintactice specifice limbii spaniole şi, pe de altă parte, modului său particular de a se exprima. Interviul de faţă, acordat revistei Penthouse, a fost realizat pe parcursul unui an de către Rick Kleiner, care s-a aflat pe platoul de filmare al Muntelui sacru, cu ajutorul lui Jules Siegel şi a editorului secţiunii de interviuri a revistei Penthhouse, Richard Ballad.

jodorowsky

Penthouse: Mulţi afirmă că sunteţi nebun. Sunteţi?

Jodorowsky: Câteodată mă simt absolut nebun. De ce spun asta? Deoarece realitatea mi se pare atât de ireală, iar mie însumi îmi par atât de straniu. Am o minte, un ficat, o inimă. Tot ceea ce văd şi ceea ce simt se găseşte în mine. Nu asta e realitatea. Sunt, de fapt, o imensă reacţie. Nu ăsta e obiectul. Nu asta e senzaţia. Sunt ceea ce poate fi perceput. Omul care percepe. Totul e atât de subiectiv. Dacă cineva îmi spune că sunt nebun, spun, da, sunt absolut nebun, asemenea tuturor celor care au trăit şi trăiesc pe această planetă. Cred că acum întreaga omenire este nebună şi ciudată. Iar uneori, când esenţa mea mă vede pe mine însumi (sic), cât de nebun şi ciudat îmi este eul, râd cu drag şi compasiune. Iar în momentul în care dobândeşti iluminarea, izbucneşti în râs. Pentru că vezi cât de nebun şi ciudat eşti. Atunci simţi compasiune. Îmi este foarte milă de mine pentru că sunt atât de nebun şi ciudat.

Penthouse: Aveţi un temperament uşor inflamabil. Câtă spontaineitate şi câtă simulare există însă în acest temperament?

 Jodorowsky: Dacă luăm exemplul apei – dacă apa întâlneşte o piatră în calea curgerii sale, apa se năpusteşte asupra pietrei şi o smulge din loc, şi astfel piatra e purtată de curent până la vărsarea în ocean. În situaţiile în care o piatră îmi stă în cale, îmi pierd cumpătul şi o mut din loc. Trebuie să adopt o atitudine agresivă pentru a obţine reacţia celuilalt. Însă o fac doar pentru a obţine acest efect. Niciodată nu mă pierd cu firea faţă de o persoană care face altceva. Care nu face ceea ce fac eu.

Penthouse: Unii nu pot accepta că eforturile dvs. sunt sincere. Nu vă înţeleg şi vă întreabă: „Care vă este jocul, de fapt?”

 Jodorowsky: Atunci când m-am apucat de artă eram nevrotic. La universitate am dobândit licenţe în filosofie, matematică şi fizică. La Universitatea din Santiago. Însă am fost grozav de leneş – nu-mi plăcea decât să mă duc la cinematograf, să urmăresc filme, să vizitez expoziţii de pictură şi să citesc poezie. Multă distracţie, studiu deloc. În două zile mă pregăteam pentru toate examenele. Primeam calificative mari, apoi uitam tot. Într-o zi mi-am spus că nu mai vreau să studiez în termenii ăştia. Am pus „nu”. Voiam să mă dedic marionetelor, păpuşilor. Şi m-am apucat să confecţionez păpuşi de circ şi de teatru. Însă, ca de obicei, a intervenit orgoliul meu şi am încercat să devin faimos. Şi ştii ce? Atunci am realizat că sunt muritor. Că voi muri. Nu aveam nici un răspuns la problema asta. Aşa că am decis să devin celebru în spaţiul meu sud-american. Să realizez o operă pentru a rămâne nemuritor în istorie. Nu? Acesta a fost jocul meu la început. Încetul cu încetul, în Fando şi Lis, iar apoi şi mai nuanţat în El Topo, am început să accept moartea întru totul şi asta mă face să mă simt foarte bine. Am început să lucrez la El Topo absolut impasibil. Spre finalul filmului am devenit mai deschis faţă de această problemă umană. Iar în acest film, Muntele sacru, dau treptat uitării problemele celebrităţii şi profitului. Uit totul, singurul joc pe care-l joc acum este realizarea filmului. Însă, în realizarea filmului, mă implic în mod absolut, cu toată viaţa mea obiectivă. Pentru mine, acum, nu există nici o diferenţă între film şi viaţă. De asemenea, pentru mine cel mai important lucru este turnarea filmului, nu filmul în sine. Acesta îmi este jocul acum. Este un mod special de a te deschide, de a progresa, de a fi mai aproape de omul complet.

Penthouse: Ne puteţi spune câte ceva despre succesiunea de evenimente din Muntele sacru?

Jodorowsky: Filmul evoluează de la basm la realitate, nu? Tema este foarte simplă. Maestrul adună nouă persoane, alcătuind un sistem solar, promiţându-le nemurirea. În toate tradiţiile există un munte sacru. Iar în vârful muntelui trăiesc întotdeauna nemuritorii, olimpicii. Apoi maestrul spune: „Trebuie să furăm de la ei secretul nemuririi. Alţii îşi adună forţele pentru a fura bani, pentru a fura din bănci. Noi de ce nu ne-am aduna forţele pentru a fura secretul nemuririi? Nemuritorii sunt fiinţe înţelepte, fiinţe iluminate. Pentru a lupta cu ele trebuie să devenim înţelepţi şi iluminaţi. Apoi va trebui să călătorim şi să fim puternici în înţelepciunea noastră pentru a lupta cu nemuritorii.” Ajungem pe vârful muntelui şi – dar nu, nu vă pot spune ce se petrece în film. Îl închei, însă, într-un mod surprinzător.

Penthouse: Vorbiţi adeseori despre simboluri. Dacă, însă, ni se oferă prea multe, nu devin supărătoare?

Jodorowsky: Există mai multe modalităţi de a vorbi. Te poţi răsti la om sau îi poţi vorbi cu blândeţe. În mod normal, un film se adresează unor componente bine delimitate ale fiinţei umane. Facem o distincţie între partea atletico-musculară a fiinţei umane şi viaţă sa sexuală, mentală şi emoţională. Eu nu mă adresez nici unuia dintre aceste centre. Vorbesc din propriu-mi inconştient inconştientului vostru. Este un alt tip de limbaj. Încerc să transpun visele în realitate şi nu realitatea în vis. Atunci când stai alături de mine şi urmăreşti filmul, ceea ce fac este să-ţi transpun simbolurile în realitate. Fiecare dintre noi poartă în inconştient simboluri. Totul se găseşte în mintea ta. Omul nu este un creator. Însă omul descoperă în permanenţă. Ceea ce încerc să realizez atunci când folosesc simboluri este să trezesc o reacţie în inconştientul vostru. Sunt foarte atent la imaginile pe care le folosesc pentru că simbolurile pot fi extrem de periculoase. Atunci când utilizam limbajul normal ne putem apăra pentru că societatea noastră este o societate lingvistică, o societate semantică. Dar atunci când începi să nu mai vorbeşti prin cuvinte, ci numai în imagini, oamenii nu se mai pot apăra. De aceea, nu poţi decât să iubeşti sau să urăşti un film de genul ăsta. Nu poţi rămâne indiferent. În fiecare scenă introduc animale. Am început să studiez semnificaţiile animalelor. Purtăm semnificaţiile animalelor în noi pentru că avem o memorie colectivă. Să luăm, de pildă, hipopotamul. Hipopotamul era o zeitate pentru egipteni. El este greutatea pământului. Atunci când introduc un hipopotam într-un cadru, ştiu exact cum va fi perceput de inconştientul unei persoane.

Penthouse: Cum putem deprinde capacitatea de a percepe viaţa ca pe o serie de jocuri?

 Jodorowsky: Începeţi cu propriul corp. Simţiţi-vă confortabil. Soluţia constă în a avea curajul de a vă cunoaşte propriul ego; realitatea aşa cum este. Şi vă spuneţi: Maya, Maya (iluzie, iluzie) – şi vă puneţi deoparte toate problemele. Dar trebuie să vă cunoaşteţi problemele pentru a le putea pune deoparte. Întrerupeţi reflexul condiţionat. Ucideţi trecutul, schimbaţi-vă numele, schimbaţi-vă mişcările. Purificaţi-vă mintea. Purificaţi-vă inima. Purificaţi-vă sexul. Faceţi ordine în viaţa voastră sexuală, afectivă, mentală. Deveniţi un om nou. Schimbaţi-vă toate obiceiurile. Cred că fiecare dintre noi poartă în inconştient ideea perfecţiunii sale. Acest corp nu este corpul meu pentru că nu eu am creat acest corp. Am primit acest corp. Mi-am primit viaţa. Nu mi-am creat viaţa. Viaţa mea nu este cu adevărat viaţa mea. Este un dar. Acest corp este încărcat cu înţelepciune universală. Cheia tuturor simbolurilor este corpul uman. Acesta conţine totul. Inconştientul nostru este infinit de înţelept. El cunoaşte perfecţiunea noastră. Putem fi perfecţi. Putem fi oameni totali. Cred că în această civilizaţie nu suntem ceea ce suntem de fapt. Trăim sub posibilităţile noastre. Sub posibilităţi. Însă învăţăm, asemenea copiilor. Sunt foarte optimist. Însă această societate îţi oferă o percepţie falsă asupra propriului corp.”

Continuați, că nu știți ce pierdeți. 🙂

Iar aici veți găsi un interviu luat în septembrie 2014, doar că e în spaniolă…



Citiţi şi

Meditație pe timp de criză

„Le Nuage Parfumé” de Cartier – 20-23 octombrie, Palatul Tokio, Paris

6,9 pe scara Richter


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,194 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro