Lars şi “fata adevărată”?!
Începe filmul şi te întrebi ce fel de fată adevărată şi-a găsit Lars ăsta.
Lars e Ryan Gosling, îl mai ştii poate din filmul 
The Notebook (2004) unde împreună cu Rachel Adams a format cel mai lacrimogen cuplu din istoria filmelor romantice. Poate că îl ştii şi din Half Nelson, un film ceva mai serios, despre un profesor cu ceva dependenţe, sau, dacă ai nimerit vreodată acum mii de ani pe ProTv într-o dimineată în care rulau episoade din Tânărul Hercule, tot el e personajul principal.
Frumos ca o păpuşă Ken, ai spune că poate fi doar junele chipeş din comedii romantice sau poveşti siropoase. Dar toate aceste idei preconcepute se opresc odată cu rolul lui Lars. Filmul, 2008, regizat de Craig Gillespie, îi oferă lui Ryan Gosling şansa să se transforme în 
Lars, un tip la vreo 30 de ani, uşor plinuţ, îmbrăcat în cele mai insipide şi bătrâncioase cămăşi cu carouri, speriat de orice umbră, dar mai ales de tot ce înseamnă legături cu cei din jurul său.
Locuieşte într-o coşmelie lângă fosta casă a părinţilor, deşi fratele mai mare şi soţia îl cheamă să locuiască în casa mare, modernizată, unde tânărul cuplu s-a mutat special ca să fie lângă Lars.
Aceleaşi spaime zilnice, aceleaşi conversaţii stinghere cu cei care vor să se apropie de el. La muncă se face una cu pereţii biroului său de tip „cubicle” şi se scufundă în munca depersonalizantă.
STOP. A primit un colet.
Lars deschide un pachet uriaş comandat de pe internet şi în el găseşte dragostea adevărată. Ah, de-ar fi atât de uşor. O întâlneşte pe cea care îi va schimba viaţa… Bianca, o misionară catolică, slabă, înaltă, brunetă şi…corectă din punct de vedere anatomic.
Rudele nu o plac din prima pe frumoasa care i-a invadat viaţa lui Lars, chiar dacă e aproape fără cusur, iar el este îndrăgostit lulea.
Însă iubirea vindecă orice,trece peste animozităţi, sau reuşeşte chiar să ne trezească la o realitate pe care o ignoram cu desăvârşire.
Este a patra oară când văd filmul şi tot nu ştiu dacă este comedie, dramă, film romantic…sau un amalgam perfect dozat al acestor categorii. Ceea ce este cu siguranţă: un film despre inadaptarea socială, despre toleranţă şi ajutorul celor care te iubesc, 
despre un refugiu în nebunie şi revenirea în societate…şi despre iubire, iluzie şi trezire. Vorbeşte în pilde despre cum visele cele mai trăznite sunt beneifice atunci când, visate până la capăt, te vindecă în somn de rănile din realitate.
Trailerul ar spune prea multe, aşa că vă las pe mâna lui Lars cântând lui Bianca melodia L-O-V-E de Nat King Cole. Cel mai frumos falsetto.
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Despre feminitate conștientă, vulnerabilitate asumată și atracție autentică
A fost o vreme când era invitată peste tot
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
