Louis Vuitton a fost multă vreme o enigmă pentru mine

Victoria Serman

10 December 2015

Victoria Serman(Louis Vuitton sau visul american à la française)

Iubesc frumosul. Nu brandurile. Pentru mine, brandul nu este neapărat sinonim de frumos.

Am trăit şi eu, ca toţi ceilalţi, diferitele etape ale transformării noastre. Îmi amintesc perfect vremea în care visam la o pereche de adidaşi – numele brandului a intrat inclusiv în limbajul curent – sau tânjeam după o pereche de blugi originali. Și nu voi uita niciodată cum m-am extaziat în faţa primelor lucruri de firmă pe care mi le-am putut cumpăra. Mi se părea miraculos! Dar îmi amintesc cu precizie şi ziua în care am rămas consternată în faţa unei vitrine Nina Ricci. Modelele expuse erau de o urâţenie atât de perfectă, încât capacitatea mea de înţelegere a fost complet anihilată. Și nu din cauza preţurilor oricum exorbitante. Nu puteam, pur şi simplu, concepe că cineva ar avea curajul să se arate cu aşa ceva pe stradă! (Era cu mulţi ani în urmă. Între timp, am înţeles…)

Nu contest că există şi branduri care îmi plac. Cum nu pretind că sunt complet imună la fascinaţia pe care aceste love brand-uri o exercită asupra noastră. Dar chiar şi în aceste cazuri, încerc să trec totul prin filtrul meu personal, evitând pe cât posibil să cad victima unor algoritmi impuşi de societate şi/sau de companiile însele, prin mecanisme bine cunoscute.

lv3

 

Iată deci de ce, pentru mine, Louis Vuitton a fost multă vreme o enigmă.

Ani la rând m-am uitat cu dispreţ la aceste poşete de un maroniu dubios, cu monograma lor ostentativă, pe care femeile de pe tot mapamondul adoră să le afişeze. Îmi era imposibil să înţeleg această fascinaţie pentru un obiect pe care eu îl găseam urât. (Raţionament independent de zicala „gusturile nu se discută”, cu care sunt perfect de acord.) Și mai era ceva: cozile la intrarea magazinelor lor mă isterizau de-a dreptul. Dublu în afara periodei soldurilor! Unii oameni mureau de foame cerşind la colţul străzii, alţii îşi luau din timpul lor preţios pentru a sta la coadă (la noi se stătea pentru lapte şi ouă…) să arunce mii de euro pe… ce?!

Pot înţelege nevoia de apartenenţă şi de afirmare socială, pot înţelege blazarea ce dă naştere extravaganţei, pot înţelege că un brand fascinează prin valorile şi poveştile sale. Dar poşeta aceea m-a ţinut, ca o centură de castitate, departe de orice înseamnă universul acestui brand. Până azi.

Când am primit invitaţia la expoziţia retrospectivă Louis Vuitton, întâi am făcut o grimasă. Considerându-mă însă o persoană deschisă, am hotărât să mă duc. Am flirtat întotdeauna cu luxul, chiar dacă nu l-am luat niciodată în serios. Dacă tot critic, măcar să am argumente!

louis-vuitton--LV_LVNOW_GrandPalais_Affiche_bord_noir_DI3

Și astfel, am alunecat ca pe o coajă de banană, într-o călătorie în timp.

Intrarea în expoziţie este străjuită de un cufăr de lemn, plasat pe un postament rotativ, ce arată întreaga sa structură fin lucrată. El aminteşte cunoscătorilor şi nepăsătorilor ca mine că Louis Vuitton, înainte de a fi o poveste de modă, este o poveste de meşteşug al lemnului. Până aici, sunt de acord.

LV4

Citind informaţiile, îmi dau seama că acest cufăr este, într-un fel, simbolul „visului american” à la française: 2 ani i-au trebuit lui Louis Vuitton, fondatorul, pentru a străbate cei 400 de kilometri ce îl despărţeau de capitală. Și i-a făcut pe jos. Vorbim de secolul XIX… Am admirat întotdeauna oamenii care s-au ridicat pe forţe proprii, prin curaj, voinţă şi muncă. Povestea mă prinde şi continui. Din simplu ucenic, în câţiva ani reuşeşte să ajungă layetier-emballeur (persoană ce se ocupă de bagajele aristocraţiei), ocupându-se de ţinutele împărătesei Eugénie. Din acel moment, viitorul începe.

Înaintez cu curiozitate crescândă şi descopăr cufere şi geamantane elegante, de diverse mărimi, culori, întrebuinţări, aşa cum văzusem în  filmele de epocă. Sentimentul de călătorie în timp e din ce în ce mai pregnant. Privesc imaginile de arhivă şi descopăr cu uimire că toate aceste obiecte au fost construite pe locul exact în care locuiesc eu astăzi. Pe malul Senei. Iar casa fondatorului, construită după metoda „sticlă şi metal” a lui Gustave Eiffel, este la doi paşi de a mea. Nu mi-aş fi imaginat. Mă ruşinez şi îmi spun că primul lucru pe care îl voi face la ieşire, va fi să mă duc să văd…

lv2

Cu acest gând în minte, trec în camera următoare a expoziţiei şi mă trezesc dintr-odată pe puntea unui vapor cu toate pânzele sus, sub un cer albastru intens. Metaforic vorbind. Pe punte nu am voie să urc, iar cerul albastru autentic nu îl voi vedea decât la sfârşitul expoziţiei. Dar ambianţa e reuşită, iar ţinutele expuse îmi indică începutul secolului XX. Aristocraţia a început să practice yachtingul, iar primele Steamer Bag-uri sunt aranjate frumos pe punte. Ascultând informaţiile din audio-ghid, aflu că aceste genţi sunt strămoşul sacului de sport al zilelor noastre şi că sistemul lor de închidere anunţă deja poşetele pe care moda şi le-a însuşit mai târziu. Ceci explique cela.

lv1

Cobor, tot metaforic, de pe punte şi de acolo ajung în plin deşert! Cer albastru, dune aurii şi valize împrăştiate pe nisip. Suntem în plină Croazieră neagră. Aflu că în anii 20, André Citroën (creatorul automobilelor cu acelaşi nume) organizează un program de mare anvergură tehnologică şi umană, pe continentul african. Traversarea deşertului la bordul unor vehicule concepute special pentru această expediţie depăşeşte performanţa sportivă şi tehnică, deschizând porţile misiunilor ştiinţifice, etnografice şi geografice pe aceste tărâmuri. La cererea lui Citroën, Louis Vuitton sprijină expediţia, realizând cufere adaptate nu numai contextului climatic şi logistic, ci şi necesarului vieţii de zi cu zi al membrilor expediţiei. Dovadă: un trunk-bed (cufăr în care se află un pat pliant) este deschis în faţa ochilor mei, alături de alte genţi şi geamantane în ton cu culorile decorului. Minunat!

LV

Terminată expediţia în deşert, ridic privirea şi am impresia că un avion zboară deasupra mea, pe acelaşi cer albastru. Constat că nu e doar o impresie, un biplan (asemănător celor din primul război mondial) încărcat cu bagaje, este suspendat de tavan. Louis Vuitton însoţeşte pionierii aviaţiei în trecerea de la balon la aeroplan, mă anunţă audio-ghidul. Echipează întâi aviatorii, apoi pasagerii, geanta Aero conţinând „2 haine, 1 pardesiu, 10 cămăşi, 3 pijamale, 3 chiloţi, 3 pulovere, 6 perechi de şosete, 12 batiste, o pereche de pantofi, 18 gulere, mănuşi, cravate şi o pălărie”. Există şi versiunea feminină Aviette, iar eu mă întreb dacă mie mi-ar fi suficientă ca bagaj de cabină…

LV 2

Trec repede prin sala în care sunt expuse exemplarele destinate călătoriilor cu maşina. Alarma s-a declanşat şi riscăm să fim evacuaţi. Privesc în grabă fotografiile decapotabilelor de început de secol şi figurile misterioase ale pasagerelor lor: batic, ochelari negri de soare, un plic sub braţ. Ne apropiem de zilele noastre.

Nu apuc să văd bine teatralizarea trenului din sala următoare, dar rămân pironită în faţa unui cufăr special conceput pentru a transporta maşina de scris şi câteva cărţi. Un mini birou portabil, în piele şi lemn, pe care l-aş lua acasă în clipa aceea. Sunt subjugată! Îi voi scrie lui Moş Crăciun. De ar avea el bani pentru aşa ceva… La câţiva metri, primesc lovitura de graţie: fişa de client a lui Hemingway şi cea a lui Matisse. Aş vrea să mai rămân, să le studiez cum trebuie, însă, contrar voinţei mele, trebuie să părăsim incinta expoziţiei. Nu e momentul să glumim cu domnii de la securitate.

Ajung gânditoare sub cerul albastru (real de această dată) şi soarele cu dinţi. Ca o ironie a sorţii, prima femeie care îmi iese în cale – cartierul este ţinta de predilecţie a brandului – poartă o poşetă Louis Vuitton. Nu mi se pare mai frumoasă, dar parcă am început să o privesc cu mai multă indulgenţă. Pentru că acum îi cunosc trecutul. Știam eu de ce nu voiam să mă expun acestui univers! Risc să cad victimă exact mecanismelor despre care vorbeam înainte. Chapeau bas pentru comunicare şi marketing! Responsabilii şi-au făcut datoria şi îşi vor lua bonusul de sfârşit de an. Pe de altă parte, expoziţia chiar e frumoasă!

Încep să râd singură de gândurile mele şi mă îndrept fără grabă spre casă. A mea şi a „noilor mei vecini”, familia Vuitton…



Citiţi şi

Mă simt bogată

Unde evadăm din „bula” noastră

Femei, ieșiți afară! Afară sunt bărbați

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
968 views

Your tuppence

  1. Victoria Serman / 10 December 2015 17:03

    Iar tu ma tineai de vorba. :))

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. LorinCoryllus / 10 December 2015 15:51

    Frumos. Frumos! 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro