Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

M-am trezit într-o dimineață, mi-am luat lucrurile și am plecat

30 March 2020

– continuare de aici

Elina, năpădită de ambii copii, uită de coșmarul ei, revenind rapid la noua ei viață. Cei doi puișori se cuibăriseră sub brațele ei ca sub aripile unei găini și îi transferau căldura trupușoarelor lor proaspete și, totodată, bucuria de a trăi.

Momentul se prelungi până când toți trei fură chemați la micul dejun. Între Elina și copii se crease deja o legătură pe care nici nu și-ar fi putut-o imagina cu două zile în urmă. Puritatea lor, naivitatea sufletului de copil, felul în care o acceptaseră și o introduseseră în viața lor, în lumea lor de povești, voie bună, joacă și mici drame inofensive îi dădea Elinei încredere și curaj pentru viitor.

După ce își făcu fiecare toaleta de dimineață, se așezară cu toții la masa din bucătărie, fiecare pe locul lui, ca și seara trecută. Micul dejun se desfășură rapid, copiii nemaiavând stare. Mozoliți de magiun și lapte de jur împrejurul gurițelor, cu părul zburlit și ochii parcă mai vioi ca niciodată, păreau gata de noi năzdrăvănii. Elina conta pe prezența lor pentru a amâna cât mai mult posibil discuția pe care știa că tot va trebui să o aibă la un moment dat cu Mireille.

Primul se ridică de la masă capul familiei. Statura lui impozantă, cu trupul zvelt dar masiv, părea să domine întreaga încăpere. Mulțumi pentru masă și întrebă zâmbind:

– Cine e pregătit de noi aventuri?!

Micuții săriră în același timp de pe scaun, strigând la unison: Noi, noi!, după care o zbughiră către ușă. Mireille îi opri la timp pentru a le șterge gurițele și a-i săruta pe fiecare în parte. Nerăbdători, cei doi răspunseră grăbiți la sărutul mamei și o zbughiră spre ușă.

Elina o întrebă din priviri pe Mireille unde aveau să plece cei trei.

– Astăzi se duc la bunicii lor. Pierre are ceva de lucru în zonă și îi ia cu el.

Elina realiză că discuția ei cu Mireille nu mai putea fi pusă în cui. Trebuia să înfrunte situația, să și-o asume. Simțea că nu avusese suficient răgaz pentru a hotărî cât anume avea să-i mărturisească prietenei sale.

De data asta, strânseră împreună masa și spălară vasele, după care Mireille pregăti o cafea și propuse să o servească în curte. Soarele tomnatic al dimineții arunca raze blânde și plăcute, mângâind fiecare colțișor al grădinii. Se așezară fiecare pe câte un fotoliu de rafie, cu ceașca de cafea în mână, privind spre mare. Între ele își făcu loc o tăcere stânjenitoare, tăcere pe care o rupse în cele din urmă Mireille.

– Ei bine, Elina, acum putem sta de vorbă în tihnă. Te ascult, o invită Mireille, sorbind din ceașca ei și privind-o oarecum îngrijorată.

– Nu știu cu ce să încep, spuse Elina, nehotărâtă și oarecum fâstâcită.
– Eu aș începe cu începutul…

– Mireille, nu știu dacă e momentul, spuse Elina arătând către pântecele protuberant al prietenei ei, să îți transfer problemele mele.

– Stai liniștită, nu o să mă ai pe conștiință. Sunt mai puternică decât par. Decât mă cunoști. Am descoperit și eu asta după ce m-am căsătorit.

– Prin ce greutăți ai putut trece… se agăță Elina în mod disperat.

– Lasă, despre greutățile mele o să vorbim cu altă ocazie. Acum e rândul tău. Vreau să știu ce se întâmplă cu tine. Având în vedere că te afli aici, cred că merit asta, rosti Mireille cu fermitate, fără însă a suna a reproș.

– L-am părăsit pe Kowalski!

Mireille făcu ochii mari.

– Dar ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns aici?

– Povestea e lungă și cât se poate de tristă și de urâtă.

Mireille căzu pe gânduri, cu privirea în ceașca de cafea, încă aburindă.

– Bine atunci, spune-mi doar ce poți în momentul ăsta.

– Între noi nu mai rămăsese nimic… nu mai aveam ce să ne spunem. Nu mai era nici iubire, dacă o fi existat vreodată, nici respect.

Mireille o privi lung, gândindu-se la o posibilă infidelitate a soțului prietenei ei.

– Nu mai era chiar nimic de făcut?

– Nu!, spuse Elina tristă, coborând privirea. Vine un moment în viața celor doi în care toate cuvintele s-au rostit, în care toate sentimentele au dispărut. Nici măcar nu pot să-l urăsc… Trăim vremurile pe care le trăim, Mireille…

Mireille încerca să pătrundă mai departe de vorbele Elinei. Să înțeleagă ce cataclism zdruncinase viața prietenei ei în așa fel încât să fie totul pierdut. Suferința pe care o citea pe fața Elinei o îndurera și o întrista peste măsură, mai ales pentru faptul că ea, Mireille, trăia în aceleași timpuri, chiar dacă într-o altă țară, la mii de mile depărtare, iar viața ei era cât se poate de frumoasă și de împlinită.

– Măcar v-ați despărțit în mod amiabil? Ești cât de cât aranjată financiar?

– Amiabil… Nu. Pur și simplu am plecat de acasă.

Mireille o privi stupefiată.

– Cum așa? Elina, ce spui?

– Așa, pur și simplu. M-am trezit într-o dimineață, mi-am luat lucrurile și am plecat.

– Fără să-i spui nimic soțului tău?

– Nu mai era de mult soțul meu, Mireille.

Mireille făcea eforturi din ce în ce mai mari să se descurce în tenebrele vieții Elinei. Adulter, înțelegea. Chiar și rutină și plictis. Ură, nu părea să existe între ei, dacă dragoste nu mai era… Și atunci?! Ce anume să se fi întâmplat între cei doi ca mariajul lor să aibă un astfel de deznodământ?!

După câteva clipe de tăcere, se auzi din nou glasul slab și timid al Elinei:

– Nu știe nimeni unde sunt. Nici măcar ai mei…

– Elina!, rosti Mireille speriată de-acum.

– Crede-mă, e mai bine așa pentru toată lumea. Și nici nu aș vrea să afle unde sunt.

Este foarte probabil ca la un moment dat să te sune și să întrebe de mine…

– Și-mi ceri ca eu să mint…

– Dacă nu poți să le ascunzi adevărul am să înțeleg.

– Și ai să pleci și de aici…

– Nu am să am încotro.

– Elina, de cine fugi? De cine te ascunzi?

– Asta e tot ce pot să-ți spun deocamdată Mireille, suspină Elina, începând să plângă.

– Vai, draga mea dragă, ce a făcut viața cu tine?!, spuse ea, ridicându-se greoi din fotoliul de răchită și venind spre prietena ei.

Elina i se aruncă la piept, hohotind. Mireille o cuprinse cu greutate, mângâind-o ușor pe creștet.

– Draga mea dragă… Stai liniștită, îți promit că nimeni nu are să afle că ești aici.

Elina mai plânse pentru o vreme, lăsându-se alinată de prietena ei. Auzind promisiunea acesteia, începu să se mai liniștească. Printre suspine, reuși să îi spună:

– Iartă-mă că îți cer să faci asta pentru mine.

– Stai liniștită. O scoatem noi la capăt cumva. Mă bucur că ești aici. Că ai venit la mine.

În timp ce spunea asta, Mireille realiză că situația în care se afla prietena ei era mult mai gravă decât se așteptase. Divorțul acesteia părea cea mai mică dintre problemele care o apăsau pe Elina. În spatele lui se afla ceva mult mai grav, care o determinase să fugă de acasă și să-și piardă urma. Mireille simți că e mai înțelept să o lase pe Elina să se liniștească și să aibă răbdare până ce aceasta va simți să îi împărtășească tot ce se întâmplase.

– Abia acum realizez, spuse Elina, cât de nedreaptă am fost să vin la tine și să te împovărez cu problemele mele, mai ales în situația în care te afli acum.

– Elina, graviditatea nu este o boală. E drept, aproape că te sleiește de resurse, dar în același timp te și întărește, te face mai puternică. Abia după ce vei naște primul copil vei înțelege vorbele mele.

Elina ridică neîncrezătoare ochii spre Mireille, simțind în adâncul ființei ei că acest lucru nu avea să se întâmple niciodată. Nu știa ce avea să îi ofere viitorul, dar nu se putea imagina în rolul de mamă. Cel puțin, nu acum.

– va urma –

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Grațios studiu despre ritmurile vieții – An Audience of Chairs

Simulez, deci exist

Come on baby, light my fire!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro