Malala, un vis împlinit – studentă la Oxford!

Catchy

15 October 2017

Cea mai tânără laureată a premiului Nobel pentru pace, Malala Yousafzai, care a fost împușcată în cap de extremiștii talibani pentru că a militat pentru dreptul fetelor la educație, este oficial, de sâmbătă, studentă a Universității Oxford din Marea Britanie.

Malala anunțase, cu câteva luni în urmă, că a primit o ofertă de a studia la Oxford cu condiția să ia trei note de A la cele mai grele examene pentru liceenii din Marea Britanie. A obținut patru: la istorie, matematică, studii religioase și geografie. Pe 9 octombrie, posta pe contul său de Twitter o fotografie cu un birou pe care se aflau un laptop, trei manuale de logică și un creion. Sub fotografie scria: „În urmă cu 5 ani am fost împușcată într-o încercare de a mă opri să vorbesc despre educarea fetelor. Astăzi, am participat la primele mele cursuri la Oxford”.

malala

Malala va studia Filozofie, Politică și Economie (PPE), la fel ca și eroina sa, fostul premier pakistanez Benazir Bhutto – asasinată de aceiași talibani în 2007 – dar și ca o altă laureată a premiului Nobel pentru Pace, Aung Sun Suu Kyi. Printre absolvenții de PPE la Oxford se mai numără, printre alții, fostul președinte american Bill Clinton, premieri ai mai multor țări – inclusiv doi ai Australiei și, după cum scria The Guardian, la începutul acestui an, elita politică, jurnalistică și economică a Marii Britanii.

Malala

Malala s-a născut în Khyber Pakhtunkhwa, o regiune tribală a Pakistanului în care guvernul a exercitat, întotdeauna, un control limitat. Cel mai important grup etnic din Khyber sunt Paștunii, care domină și Afghanistanul vecin. Din rândul Paștunilor au apărut mișcările talibane din Afghanistan și Pakistan, care au promovat o ideologie bazată pe Pashtunwali, străvechi cod tribal, și o interpretare strict fundamentalistă a Islamului. Pentru talibani, femeia nu este cu mult mai mult decât un obiect, tranzacționată între familia sa și bărbatul care o ia de soție, obligată să se acopere din cap până în picioare cu o burka în spatele căreia nu se văd nici măcar ochii, ucisă cu pietre, în public, pentru adulter. Talibanii resping, totodată, dreptul femeilor la educație – în perioada în care au controlat Afghanistanul toate elevele și studentele au fost forțate să stea acasă, iar după ce s-au transformat într-o mișcare de gherilă au atacat numeroase școli, în Afghanistan și Pakistan, în care studiau fete. În tot acest climat, a apărut Malala, care la doar 11 ani a început să scrie, sub pseudonim, un blog despre viața fetelor într-o regiune infestată de talibani și să militeze pentru dreptul acestora la educație.

A devenit, în scurt timp, celebră în Pakistan, iar în cele din urmă s-a aflat și identitatea sa. Când avea 15 ani, în 2012, un taliban a urcat în autobuzul școlar în care se afla și a împușcat-o în cap. Glontele a lovit-o în zona sprâncenei stângi, însă a trecut prin piele și s-a îndreptat către umăr. După câteva luni de spitalizare și după ce i-au fost puse o placă de titan și un aparat auditiv, Malala a început studiile în Marea Britanie. În 2013 a fost desemnată „Persoana Anului” de către revista Time Magazine și a primit prestigiosul Premiu Saharov pentru Libertatea de Gândire al Parlamentului European. În 2014, Malalei i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace – prilej cu care a glumit că este, probabil, prima laureată care încă se mai ceartă cu frații săi mai mici. Tot la Oslo, cu puțin timp înainte de ceremonia de decernare a Premiului Nobel, Malala a declarat, într-un interviu acordat BBC, că își dorește ca, într-o bună zi, după ce își va termina studiile, să devină prim-ministru al Pakistanului.

La trei ani după acel moment, tânăra a făcut primii pași în școala britanică de lideri.

Guest post by Nati Dumitriu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Povestea unui refugiat

Azi mi-a murit un erou

Porcul care ofensează

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,182 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro