“Doar o iarnă de-adio” cântă băieții de la Vunk în surdină, iar eu, de minute întregi, încerc să găsesc un început pe măsura a ceea ce simt că trebuie să îți spun. Nu am uitat că ți-am promis că nu te voi mai căuta, dar știi și tu că nu mă pot abține, știi că și acum, după atât de mult timp, îmi doresc să fiu cu tine.
Îți scriu aici pentru că nu aș mai rezista în fața încă unui răspuns plin de indiferență. Doare prea mult când îmi spui să trec peste și să te uit, de parcă ar trebui doar să apăs pe un buton… Ce poate fi mai rău decât să spui cuiva că vrei să rămână oricât de greu ar fi ca mai apoi să îl rogi să plece? Ce poate fi mai nemilos decât să spui cuiva că îți este drag cu adevărat ca mai apoi să afirmi cu nonșalanță că nu simți și nu ai simțit niciodată nimic?
Mai știi că mi-ai promis că o să îmi cumperi tot concertul de la Viena și o să mi-l aduci acasă? Dacă atunci, chiar și în glumă, te gândeai la un astfel de cadou, cum poți să îmi spui acum că nu îți pasă?
Mă trezesc cu greu în fiecare dimineață, știind că nu pot să îți trimit mesajul cu „Să ai o zi frumoasa!”.
Adorm cu greu în fiecare seară, știind că nu pot să îți trimit mesajul cu „Noapte buna, dragule! Miss you”.
Și toate acestea pentru că m-am îndrăgostit de tine. Am fost sigură de acest lucru când, pentru prima oară, am adormit îmbrățișați și în aceeași noapte te-am visat. Poate ți se pare ciudat, însă îmi era atât de teamă că irosesc dormind timpul pe care l-aș putea petrece cu tine, încât în fiecare noapte ai fost atât în pat, lângă mine, cât și în vis. Îmi amintesc că mă mai trezeam și te mângâiam ușor, mulțumindu-ți parcă pentru faptul că ești acolo, iar dimineața, când mă priveai cu ochii tăi calzi, știam că și eu sunt exact acolo unde trebuie.
Încă cred la fel de mult în finalul ăla fericit despre care îmi spuneai. Noi doi, alergat, eu mă machiez, tu faci micul dejun, apoi muncă, seara pierdut timpul împreună, tu să te joci prin părul meu până când adorm pentru ca dimineața să ne trezim, să mă săruți pe frunte și să o luăm de la capăt. Din când în când să călătorim, să stau cuminte în dreapta ta, să ne sărutăm repede când avem norocul ca la semafor să fie roșu și să uităm de orice problemă pe drumuri de-a lungul cărora să-ți povestesc viața mea.
Mă balansez între gânduri contrare. Vreau să te uit și în același timp vreau să te chem. Vreau să îți zic „Rămas bun!” și în același timp „Hai aici! Eu încă te aștept!”. Vreau să fii fericit cu altcineva și în același timp vreau să îți distrugă complet inima. Vreau să simți pentru ea ceea ce eu simt pentru tine și în același timp să mă lași iar pe mine să îți ofer iubire. Cum să aleg dintre toate acestea? Învață-mă tu!
Știu că nu mai însemn nimic pentru tine, nu trebuie să îmi tot repeți. Știu că vrei să fii singur, liber…Deci, iartă-mă! Iartă-mă pentru că sunt cea mai mare egoistă și te vreau înapoi! Iartă-mă pentru că m-am temut la început și nu am știu ce simt! Iartă-mă pentru că nu pot și nu vreau să te uit! Iartă-mă pentru că din nou și din nou insist…
Match, add, like, love, block… Pe scurt, relația noastră de-o vară.
Am irosit toamna, dar ce zici, vrei să dăm refresh și să profităm de iarnă?
Cu și mai mult dor,
Sofia
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Duminica Cocalarului. Ce mai e de făcut?
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
