Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mi-a plăcut prea tare, prea repede, ca să fie în regulă, ca să fie sigur

4 November 2016

Nu îmi aduc aminte când, dar știu că am făcut-o. Că am simțit pentru prima oară căldură pe solzii mei reci, că aveam sânge care curgea în venele goale.

Îi sorbeam transpirația minții cu ochii, îi înghițeam fiecare cuvânt și îl păstram înăuntrul meu, hrănindu-mă cu înțelepciunea lui. Era soarele meu… dar era prea puternic pentru mine, mă usca, îmi seca lumea mea de apă. Îl voiam prea tare, prea puternic, ca să îl las doar să mă încălzească.

Mi-a plăcut prea tare, prea repede ca să fie în regulă, ca să fie sigur. Nu mai aveam plasă de siguranță și m-am agățat în undița lui, fără să gândesc, fără să clipesc. Trăiam o experiență extraordinară, eram singurul pește din acvariul lui și nu mă deranja când îmi bătea în geam.

peste

Îmi plăcea enorm să-l văd plimbându-se prin cameră, să-l observ. Nu mai aveam nevoie de hrană. Trăiam din vis, îmi construisem o lume în jurul lui și era frumoasă.

M-a eliberat într-un final, mi-a dat drumul în oceanul din care m-a scos, fără să știe că eu nu mai puteam înota acolo. Locul meu – casa mea – era acum prea mare, prea adâncă, prea înfricoșătoare ca să pot să fiu singur acolo. M-am rătăcit prin recif, m-am lovit de stânci, încercând să stau tot timpul la suprafața apei, sperând că soarele meu ar putea să-mi încălzească iarăși solzii. Am ajuns de prea multe ori pe mal, într-o tentativă sinucigașă de a mă încălzi.

Am reușit să iau valul exact la limită. Simțeam cum mă sufoc, voiam să mă sufoc… dar refluxul mă trăgea mereu înapoi.

Guest post by Andra Chirnogeanu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Scrisoare către un străin iubit în noapte

Fericire

Nu sunt bine…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,666 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro