Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

NASA lansează prima expediţie spaţială formată exclusiv din femei!

9 March 2019

Pentru prima oară în istorie, NASA va trimite un echipaj 100% format din femei pentru a conduce o misiune în spaţiu pe Staţia Orbitală Internaţională, anunţă CNN.

În cadrul operaţiunii Expedition 59, astronauţii Anne McClain şi Christina Koch vor ieşi în spaţiu pe 29 Martie. Ele vor fi coordonate de la sol de o altă femeie, Kristen Facciol de la Agenţia Spaţială Canadiană, care va dirija totul din baza Johnson Space Center din Houston.

De altfel, aceasta din urmă a fost şi cea care a făcut anunţul marelui eveniment, într-o postare pe Twitter, de pe 1 Martie: “Tocmai am aflat că voi coordona prima operaţiune spaţială exclusiv feminină din istorie şi nu mă pot abţine să îmi arăt încântarea!!! #WomenInSTEM #WomenInEngineering #WomenInSpace.”

Anne McClain şi Christina Koch, membrele primului echipaj exclusiv feminin al unei misiuni spaţiale

“Conform programului, pe 29 Martie va avea loc prima misiune spaţială formată doar din femei. Aceasta este a doua dintr-o serie de trei operaţiuni planificate de NASA. Anne va face echipă şi ci Nick Hague, în expediţia de pe 22 Martie. Desigur, atribuţiile şi programul pot suferi schimbări. Nu a fost nimic plănuit, aceste operaţiuni erau programate iniţial pentru toamna acestui an. Pe lângă echipajul feminin, Directorul de Zbor este tot o femeie, Mary Lawrence, iar colega sa, Jackie Kagey, face parte de asemenea din echipa de la sol”, a declarat Stephanie Schierholz, purtător de cuvânt al NASA, pentru sursa citată.

Site-ul Agenţiei Spaţiale Americane susţine că operaţiunea în care vor fi implicate cele două astronaute va dura aproximativ 7 ore.

Atât McClain, cât şi Koch, au absolvit şcoala de astronauţi în 2013, promoţie formată în proporţie de 50% din femei şi rezultată în urma celui mai mare val de candidate din istoria NASA – peste 6.100. De asemenea, cea mai recentă promoţie de directori de zbor este formată, în proporţii egale, din femei şi bărbaţi.

McClain se află în prezent pe Staţia Spaţială Internaţională ca parte a operaţiunii Expedition 58, în timp ce Koch are programată o decolare pe 14 Martie, alături de comandorul Alexey Ovchinin şi inginerul de zbor Nick Hague, pentru a face parte din Expedition 59 şi 60.

Misiunile spaţiale sunt susţinute din mai multe motive, potrivit NASA, printre care efectuarea lucrărilor în afara staţiei spaţiale, efectuarea de experimente ştiinţifice şi testarea de noi echipamente. Astronauţii mai au ca scop şi repararea sateliţilor sau al navei, operaţiune care altfel ar trebui efectuată la sol.



Citiţi şi

Avortul a fost interzis în statele americane Alabama şi Georgia. Ce este de făcut?

A murit Micaela Ghiţescu

Ce mașină conduce Vladimir Putin

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
83 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro