Natură moartă cu femeie

29 November 2020

Fumul țâșnea din țigara lui în piruete pe cât de grațioase, pe atât de efemere. Era mare păcat că acea frumusețe care se năștea dintre buzele pline și catifelate ale bărbatului trebuia să moară în câteva secunde, nu înainte de-a se destrăma într-o masă informă, alburie.

Crina și-a sprijinit coatele pe masă și și-a aprins, la rândul ei, o țigară. Nu era o fumătoare convinsă, dar, ocazional, mai pufăia. Era un ritual care-i apropia, unul dintre puținele lucruri pe care le împărțeau.

Și-ar fi dorit să-i ia țigara dintre degete, să atingă cu buzele ei locul unde fuseseră buzele lui. Spiralele celor două ADN-uri s-ar fi îmbârligat, îmbrățișându-se strâns, și poate că la fel s-ar fi întâmplat și cu sufletele lor. Dar bărbatul se lăsase pe spate, sprijinit de spătarul scaunului, transformând masa într-o barieră.

De câte ori fumaseră așa, în liniște, în bucătăria micuță dar cochetă? Era ritualul lui preferat. Țigara de după. Țigara de dinainte de plecare.

Îl iubea? E greu să mai definești iubirea, după 15 ani. Nu știa decât că el făcea parte din viața ei, se încrustase acolo, adânc, lăsând o amprentă imposibil de înlăturat. Uneori, se întreba cum fusese viața ei înainte să-l cunoască, cum se putuse descurca fără ajutorul lui, cum reușise să-și înfrunte necazurile de una singură.

L-a privit prin perdeaua de fum. Nu era o mare frumusețe, asta era clar. Nici Crina, însă ea compensa prin stilul vestimentar ușor excentric și inteligența sclipitoare. Era genul de femeie care atrăgea atenția oriunde apărea. Prin contrast, el părea o prezență ștearsă. Însă era simpatic și prietenos, săreau complimentele din el mai ceva ca puricii din blana unui maidanez. Și, mai ales, era de mare folos la casa omului.

E greu să fii femeie singură la 40 de ani.

Iar relația cu el era atât de dezarmant de simplă! Deja îi cunoștea infidelitățile, trădările, trecute și viitoare, minciunile și lașitățile. Știa că fiecare ceartă e doar un preludiu al viitoarei împăcări. Își învățaseră reciproc toate micile joculețe, trucuri și capcane în acea partidă de șah fără nicio miză care era legătura dintre ei.

Acum, întâlnirea se încheiase. El a strivit cu hotărâre țigara în scrumieră, trecându-și degetele prin părul castaniu, creț, un pic prea lung.

Crinuța, hai c-am plecat, sunt obosit.

Nu vrei să mănânci ceva? Am ciorbă…

Nu, iubita, merg acasă!

Pe naiba! Nu mergea acasă, îl cunoștea prea bine! Era aranjat și parfumat. Se ducea în vizită la Andrei. Atunci, de ce n-ar fi luat-o și pe ea? Simplu, pentru că știa că acolo se putea întâlni cu Ana, adevărata lui dragoste, singura pe care o dorea cu adevărat.

 

Nu vreau jumătăți de măsură, îi spusese Ana, atunci când încheiase relația cu el. Vreau totul sau nimic. Iar tu nu ești capabil să-mi oferi totul, nu-i așa?

a era. Ăsta fusese norocul Crinei. El nu se putea dărui așa cum își dorea Ana. Cei doi se iubiseră, dar iubirile lor nu fuseseră compatibile.

Iar Ana, din fericire pentru toată lumea, își văzuse de viață. Acum era logodită.  Era îndrăgostită. Urma să se mărite peste două luni.

Și atunci, de ce el n-o putea uita?

Era atât de evident că, din tot universul cunoscut, cea mai potrivită persoană pentru el era ea, Crina. Singura care îi cunoștea toate profunzimile sufletului. Știa că e mincinos, manipulator, oportunist. N-o deranja asta. Învățase o grămadă de chestii de la el, în toți anii ăștia.

Odată, demult, pe când era tânără și neștiutoare, Crina crezuse în curcubeie și în unicorni roz. Crezuse că iubește și că e iubită. Îndrăznise chiar să creadă că bărbații își țin promisiunile. Sufletul ei fusese frumos, vaporos, imponderabil. Nu-și dorise nimic altceva decât să se dăruiască, să facă fericită o altă ființă umană.

Dar acum știa mai bine. Viața e un joc, oamenii sunt jucării. Unicornii nu există. Sufletele nu sunt baloane multicolore de spumă, ci saci de nisip pe care îi tragem după noi, bagaje inutile și incomode.

 — Te pup!

A sărutat-o scurt, ca un mecanism bine pus la punct care executase operațiunea cu maximă acuratețe.

nu uiți să-mi cumperi robinet la baie, i-a reamintit Crina. Ai văzut și tu ce figuri face ăsta.

Vin mâine, dar pot doar mai pe seară. După serviciu am treabă, nevastă-mea vrea să facem cumpărături în Auchan.

Ușa s-a închis în urma lui cu un pocnet sec. Crina a tras un ultim fum din țigara ei, apoi a ucis micul licăr incandescent, strivindu-l de fundul scrumierei. Tot era bine, a doua zi urma să-și rezolve problema robinetului.

Guest post by Cristina Centea, scriitoare

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De unde începem să construim?

Bufonade

Eu nu mai simt

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro