Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nefericitul caz al Danielei Crudu

11 February 2020

Povestea femeii de plastic

Femeile? Naiba să le înțeleagă. Oricum, niște curve toate. E plin netul de poante din alea că pentru a înțelege o femeie trebuie să citești 200 de volume, iar la finalul lecturii să îți dai seama că efortul a fost inutil, pentru că ultima frază din ultimul volum era ”femeia este incomprehensibilă”.

Pe Daniela Crudu o înțelegi ușor, pentru că pare lineară. E frumoasă și destrăbălată, diva cluburilor din București, tunată ca să se vadă că a avut niște mii de euro de investit în corpul ei. E o întreținută, nouveaux riche, are o imagine care vinde, pentru că bărbații au astfel de fantezii cu buze groase, sâni masivi și fese braziliene. Își doresc cu toții o astfel de achiziție, care le trezește în făpturi aceleași sentimente pe care le au pentru mașinile cu praguri și spoilere personalizate. Femeia plastificată și injectată este noua Giocondă a anilor 2020, cu unghii de plastic, sprâncene tatuate ca niște râme neverosimile, care împietresc toate celelalet posibile trăsături ale feții. Noua femeie apetisantă, mai ales în partea asta a lumii, de la București la Moscova, coborând apoi spre Tokyo, sunt fostele păpuși gonflabile, ceva mai în viață, dar la fel de obiectificate ca cele de cauciuc. La fel de prezente în viața bărbaților lor.

Iar buzele, ah! buzele acelea prea cărnoase, buze nefiresc lăbărțate nu sunt pentru a excela în darul vorbirii, în retorică, în poetică. Stilistica buzelor supradimensionate este exclusiv erotică, la fel cum și sânii supradimensionați se referă nu la maternitatea în faza alăptării, ci la bietele fantezii ale bărbaților care își doresc femei-zeițe ale fecundității, care să le hrănească nefericitele și neinspiratele fetișuri, cu silicon pe sub piele.

Femeia de plastic este în esența ei o făcătură care se îndepărtează de natură și de normal cu fiecare operație estetică. O femeie disperată să fie prezentă pe piață, să fie căutată, să fie în cărți la masa verde unde joacă puternicii bărbați ai nației.

Femeia de plastic este noua gheișă, care nu mai trebuie să cunoască nici istoria muzicii, nici mii de versuri pe de rost, care nu mai e nevoie să trezească senzațiile cele mai ascunse, acum ea trebuie să aibă 300 de euro pentru buze, 4000 pentru sâni, trebuie să se îmbrace lăsând cât mai mult din ce are de oferit la vedere, ca orice produs de lux.

Femeia de plastic este noul produs de lux al societății românești.

Femeia de plastic este oglinda nevoilor societății patriarhale românești. Ea umple un gol social, un gol de imaginație, un gol de sofisticată relaționare între un bărbat și o femeie.

Femeia de plastic reprezintă golul nostru din iubire, din îndrăgostire, din copulare.

Femeia de plastic are un corespondent masculin în disperatul re-hormonat, care stă la sală mai mult decât la serviciu, care își dă inocente pupuri pe bicepși dimineața în oglindă și care atunci când se va cupla cu femeia de plastic își va privi mușchii încordați cu o imensă satisfacție spunându-și: ”Doamne! Cât îs de bun!”

***

Mă uitam la Daniela Crudu acum 11 ani, înainte să plec din țară și îmi era milă de fata aia despuiată la prima ora dimineții, chemată să facă meteo, dar să fie foarte proastă atunci când făcea meteo, ăsta era rolul ei, să fie o proastă frumoasă, dar proastă tare, îmbrăcată aiurea pentru dimineața devreme, cu decolteu adânc și mini fustă indecentă, cocoțată pe imposibile tocuri, ca să fie meniul complet și să fie rea și perversă, pe placul ghiolbanului care bălea în fața televizorului. Nu am înțeles niciodată filozofia asta de program care oferă distracție ușoară la pachet cu femei ieftine, inițiat de bebelușele de la B1 și extins apoi la toate televiziunile.

Îmbrăcată pentru a ațâța nevoi primitive, transformată într-o vânzătoare de corp, Cruduța era transformată în proastă chiar de către colegii ei de platou, degrabă râzători, ironizatori și umilitori de asistente proaste, pentru care organizau adevărate castinguri în direct: cu cât mai proaste, dar cu facultate, ca să vândă ideea că nici măcar facultatea nu le poate deștepta pe tutele frumoase, cumva fata asta se salva: reușea să fie naturală, să evite miștocăreala adesea grosieră, râdea mult și parcă țin minte că venea dintr-o familie săracă și ținea mult la tatăl ei. Cel puțin pe vremea aia, că se emoționase ea când băieții cei veseli îl invitaseră pe tatăl ei la o emisiune. Sigur că emoțiile și lacrimile vând mai strașnic. Era oricum naturală și mie îmi era chiar simpatică, avea replică și chiar simțeam că săgețile colegilor ei de platou se întețeau dacă ea îndrăznea să pareze. Părea că istețimile ei nu erau binevenite și nu trebuiau să se ridice la înălțimea celor făcute de cei doi băieți.

Fata aia chiar era haioasă din punctul meu de vedere, chiar și pentru cei mai exigenți, era oricum plină de viață și teribil de veselă. Acolo am lăsat-o eu.

Nu mai știu ce s-a întâmplat între timp. Acum m-am întors acasă și am aflat că un sinistru a bătut-o pentru că a putut, pentru că el e mare și bărbat, iar ea e o femeie ieftină (scumpă?), de îndoielnice moravuri, mai are și botox, deci merită să intre în spital bătută măr. Am aflat de la un jurnalist că botoxatele nu sunt la fel de femei ca Ana Blandiana, că sunt mai de mâna a doua, că sunt subființe și că dacă își iau bătaie e într-un fel o compensație pentru toată viața de desfrâu pe care au dus-o înainte.

Ca și cum femeile cu batic pe cap, care nu au intrat în viața lor într-un coafor, nu sunt omorâte în bătaie sistematică de către niște bipezi lipsiți de creier. Ca și cum nu ar exista familii de mari intelectuali, artiști, academicieni, politicieni, în care femeile lor sunt traumatizate, abuzate, bătute constant de către prea-școliții lor soți. Ca și cum Alexandra Stan nu ar fi fost bătută, nebotoxată fiind, de către managerul ei drag.

Dragii mei, Daniela Crudu este opera societății românești, a televiziunilor, este produsul de marketing livrat patriarhatului românesc, în forma lui cea mai trist feudală. Formatul emisiunilor care nu transmit idei, ci doar corpuri goale și minte cât mai puțină, oferă colecții întregi de dudui pe toate gusturile, depersonalizate, foste fete transformate în femei de plastic, pe modelul Bianca Drăgușanu, pe care banii fabricatorului de chiloți au transformat-o din fată foarte frumoasă într-un Frankenstein al cabinetelor de chirurgie estetică. Fetele astea se vor căsători cu un bogătaș, ca să întreținem modelul proastelor frumoase disperate după banii bărbaților și a încheia astfel noul basm al zilelor noastre, care oferă un happy-end rapid unor fete și o tristă maturitate celor care nu au avut suficientă baftă și au rămas doar video-chatiste.

Nimeni nu ne educă pe noi. Școala eșuează lamentabil de acum 80 de ani, eșuează cu fiecare nouă Lege a Educației, cu fiecare amendament, cu fiecare ministru care se așază pe scaunul cu țepi de la educație. Ne educăm singuri, mai deschidem ochii și spre Europa nu doar spre Rusia, mai deschidem o carte, mai pricepem câte ceva din cartea aia. Ne salvăm la nivel individual, care cum poate.

Pe noi, cel mai mult și mai mult, ne educă mamele noastre, care ne spun că suntem curve dacă avem fustă scurtă și bluză mulată, dacă avem tocuri, dacă avem ruj pe buze. Noi ne împotrivim și ne rujăm după ce închidem ușa de la casă. Pe băieți îi educă aceleași mame, la rândul lor victime ale unei educații potențate de telenovele și false moravuri, la rândul lor neiubite și nedorite. Mamele de băieți educă abuzatori pe bandă rulantă, ființe cărora li se cuvin chestii pentru că sunt bărbați și bărbații nu plâng niciodată, nu-i așa? Mamele de fete educă victime în care germinează frica de atingere, să nu îl lași mamă să pună mâna pe tine, că băieții sunt niște animale care vor doar o singură chestie, iar tu nu poți să vrei chestia aia că fetele cuminți trebuie să rămână cuminți toată viața lor, trebuie să îți fie frică de atingeri și de săruturi, să nu pună mâna pe tine mamă, că o să suferi toată viața, așa am pățit și eu și toate femeile de pe lumea asta, iar tu nu știi să îi spui: mamă, am piele și am buze și vreau să fiu atinsă și iubită și vreau toate emoțiile care sunt sădite în mine, pe toate emoțiile le vreau, vreau să îmi zboare canari pe sub piele și fluturi în stomac, vreau să simt că am inimi la capătul fiecărei vene, asta vreau eu mamă, și vreau să iubesc pământul ăsta întreg, dar nu poți spune toate astea pentru că nu știi atunci, atunci îți intră pe sub piele doar frica, frica paralizantă de El, oricare și oricine ar fi el.

Iar mamele de băieți educă abuzatori, cine e, mamă, bărbățelul mic a lu’ mama?, tu ești puternic, tu ești stăpânul casei, să nu ierți mamă nicio fufă, că toate-s curve, să nu lași nicio parașută să ți se urce în cap, să fii cocoș care cântă în casă, nu găină, să nu te încalțe aia mamă, femeile sunt rele, niciuna nu e ca mama ta care o să te iubească toată viața, odor de băiat care ești tu.

Educația se mai face și la televizor. Mai ales la televizor, în cazul României. Acolo se adapă poporul cu înțelepciune. De la televizor află ce fantezii trebuie să aibă, cum arată modelele de femei și modelele de bărbați, ele despuiate și cu cracii la vedere, ei îmbrăcați în costum și sugrumați de cravată, femeilor li se văd brațele, linia dintre sâni, picioarele. Bărbaților li se văd palmele, jumătate de gât și fața. Ei sunt misterioși, femeile sunt despuiate.

Ni se mai face educație și în biserici. Vai și amar și jale mare! Acolo aflăm că ultimii 600 de ani din istoria omenirii nu există, că omenirea nu a mai evoluat de atunci încoace, că în afara bisericii, chiar dacă suntem în 2020 și vine peste noi 5G-ul, de fapt tot în feudalism suntem, lumea e o iluzie și progresul la fel, în bisericile din România, Galileo Galilei este răstignit la fiecare predică, cu fiecare liturghie îl mai omorâm o tură.

Educația începe și se termină cu:

Nu se bat femeile!
Nu se bat copiii!
Nu se bat animalele care vă slujesc!

Noi, oamenii, nu ne batem între noi!

Nu tăiem nici copacii care ne ajută să respirăm!

Asta ar trebui să fie rugăciunile și acatistele. Doar atât. Atât de simplu.

Iar dacă vine vreun jurnalist analfabet, nu-l băgați în seamă ca și cum ar fi profet. El este tot o invenție media, este tot un produs de marketing, doar că el e gol pe dinăuntru, că ar fi prea trist să fie gol pe dinafară. Goliciunea pe dinafară vinde doar dacă e tânără și frumoasă și femeie. Și proastă. Bărbații vând doar dacă sunt agresivi, cu testosteronul la vedere, golănași, depresivi, maniatici, egocentrici, puternici, îmbrăcați până în gât, să li se vadă doar capul, jumătate de gât, palmele și cam atât. Acestor jurnaliști trebuie să le șoptim la ureche, cu toată senzualitatea de care suntem capabili: înapoi la glaciațiune, poate nu or fi chiar toate peșterile ocupate!

Oana, aici și aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu ne mai facem bine

Nu ne pasă!

Bioiubirea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Ion / 14 February 2020 0:17

    Înțelegem din articol ca asta e realitatea. Din fericire nu.
    Realitatea e formata în mare parte din normalitate. Nu, nu e plina tara asta de batausi și de victime, de femei și bărbați din plastic.
    Dar cine sa scrie despre normalitate… Nu e la moda și nu vinde. Pai dacă articolul nu o avea în titlu pe vedeta ultimelor zile, câți mai citeau…
    Iar femeia de plastic nu a inventat-o tara asta… A venit din import. Bărbatul de plastic nici atât. Au venit și la noi pentru ca asta se dorește, distrugerea bărbatului și a femeii, a normalității. Și suntem spălați pe creier cu toate deviatiile de la normalitate, pana când nu o sa mai știm ce e normal, o sa uitam și o sa deviem cu toții.

    2
    0
    Reply
  2. Nina / 13 February 2020 20:53

    Și dacă n-au călcat pe la biserică, ce? Are vreo importanță? Să înțelegem că cine ne nu merge la biserică trebuie bătut?

    1
    1
    Reply
  3. Belle dImagination / 13 February 2020 8:18

    Big like Oana şi atât!

    @Tataru Ioan Alexandru: de fiecare dată când la slujbă se spune ”femeile să se teamă de bărbaţi”, Charta Drepturilor Omului mai e supusă unui golden shower.

    1
    2
    Reply
  4. magda / 12 February 2020 16:11

    Superb spus, Tataru Ioan Alexandru!

    0
    0
    Reply
  5. Tataru Ioan Alexandru / 12 February 2020 13:32

    In primul rand, cred ca nici inculpata si nici batausul nu prea calcau pragul bisericii!
    In al doilea rand, cred ca nici autoarea nu a mai calcat pragul bisericii din moment ce vine cu niste acuzatii penibile!
    Te rog sa argumentezi asta: “Galileo Galilei este rastignit la fiecare predica” cu exemple din predicile pe care le-ai ascultat recent!

    17
    5
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro